
O racheta ruseasca de croaziera s-a prabusit in apa la cateva secunde dupa lansare, in cadrul unui test esuat realizat de marina rusa in Pacific, informeaza publicatia The Drive. Dintr-o inregistrare video recent publicata pe retelele sociale, se poate observa cum racheta, de tip Kalibr, incepe sa se roteasca necontrolat imediat dupa lansare, dupa care aceasta se prabuseste in apa la cativa metri de distrugator. Racheta continua sa arda sub apa timp de mai multe secunde.
Desi imaginile sunt filmate chiar de catre armata rusa, ele au fost difuzate in premiera pe reteaua sociala ruseasca Telegram, in ceea ce pare a fi mai degraba o scurgere de informatii.
Data la care au fost inregistrate imaginile este incerta, desi distrugatorul care a efectuat testul ratat a revenit recent in flota ruseasca din Pacific dupa ce a trecut prin mai multe reparatii si modernizari, inclusiv in ceea ce priveste capacitatea de a lansa rachete de tip Kalibr.
Postul TV al armatei ruse a postat pe 27 aprilie imagini ale unei lansari reusite in cadrul unor manevre militare ale flotei Pacificului, desfasurate in Marea Japoniei la inceputul lunii aprilie.
Kalibr (SS-N-30A, in codificarea NATO) este o racheta de croaziera subsonica folosita de marina militara pentru lovirea tintelor terestre. Racheta are o raza de actiune intre 1.500 si 2.500 de kilometri. Racheta a fost folosita pentru prima oara in lupta in octombrie 2015 cand flota rusa din Marea Caspica a lansat Kalibr pentru a lovi tinte in Siria.