Administratia Biden incearca sa urmeze o linie fina ca sa raspunda la comportamentul agresiv al Rusiei, oferind simultan dialogul pentru a evita escaladarea in continuare. In cele din urma, comportamentul agresiv al Rusiei este de lunga durata si este o alegere deliberata a presedintelui Putin. Va fi nevoie de o politica concertata, pe toate fronturile, pe termen lung a SUA si a UE.
Rusia ocupa o pozitie neobisnuita pe scena mondiala. Sub presedintele Vladimir Putin, Moscova a demonstrat in repetate randuri ca are capacitatea de a destabiliza ordinea internationala, dar nu si capacitatea de a umple vidul pe care il creeaza. In timp ce Rusiei ii lipseste puterea militara pentru a contesta suprematia SUA, nimeni – in special alianta NATO – nu-i ignora capacitatile militare. Utilizarea de catre Moscova a vanzarilor de arme si a angajamentelor militare pentru a construi legaturi cu tarile din Asia, Africa, America Latina si in special din Orientul Mijlociu a atras, de asemenea, atentia, iar exporturile sale masive de combustibili fosili catre Europa ofera Rusiei o parghie suplimentara.

Tema careia presedintele Putin doreste sa-i acorde prioritate este stabilitatea strategica si se pare ca „darul” presedintelui Biden de a prelungi rapid tratatul de limitare a armelor nucleare Noul START, fara conditii prealabile, pentru care Moscova fusese pregatita, poate deschide calea pentru discutii extinse, la nivel inalt, pe o gama intreaga de sisteme de arme strategice si non-strategice ofensive si defensive. Kremlinul este increzator ca modernizarea masiva a arsenalului nuclear a asigurat pentru Rusia o pozitie de putere in aceasta negociere, iar ministrul apararii Sergei Shoigu se lauda in continuare cu calitatea superioara a rachetelor hipersonice produse de Rusia. Mass-media rusa este plina de prezentari de proiecte militare ambitioase, inclusiv portavioane, cu doar note ocazionale de ingrijorare cu privire la costuri, care fie vorba intre noi, nu pot fi suportate de o economie in declin accentuat. Multe dintre aceste super-arme sunt concepute pentru operatiuni in conditiile dure ale Arcticii, chiar daca conducerea militara rusa nu a stabilit niciodata in mod convingator un motiv pentru activitatile de lupta in acest teatru.

Intalnirea diplomatilor de rang „unu”

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, si omologul sau rus, ministrul de externe Sergei Lavrov, s-au intalnit pentru prima data fata in fata, la 19 mai 2021, la Reykjavik, Islanda, in marja Consiliului ministerial al Arcticii. Discutiile, care marcheaza intalnirea publica la cel mai inalt nivel intre oficialii americani si rusi, de cand presedintele Biden a preluat mandatul in ianuarie 2021, au avut loc in primul rand, in baza rapoartelor anterioare ca administratia Biden va renunta la sanctiunile americane asupra companiei care supravegheaza constructia Nord Stream 2. Administratia Biden a urmarit, de asemenea, un raspuns la recentul atac cibernetic asupra sistemului informatic al gazoductului Colonial Pipeline, mentionand ca acesta a venit dintr-un grup criminal de hackeri din Rusia. Tonul lui Blinken, la intalnire, spre deosebire de intalnirea cu chinezii, a fost calm, diplomatic, profesionist si masurat. „Exista multe zone in care interesele noastre se intersecteaza si se suprapun si credem ca putem lucra impreuna si, intr-adevar, sa ne bazam discutiile pe aceste interese”, a spus Blinken. „Este opinia noastra ca, daca liderii Rusiei si Statele Unite pot lucra impreuna in mod cooperant, poporul nostru, lumea poate fi un loc mai sigur”, a adaugat el. Remarcile de deschidere ale lui Lavrov au accentuat numeroasele dezacorduri politice dintre cele doua parti, dar si-au exprimat speranta ca acestea vor fi inlaturate, rand pe rand, iar cele doua parti pot colabora pe „probleme de stabilitate strategica”. „Ne diferentiem serios in evaluarea situatiei internationale si a abordarilor noastre fata de modul in care ar trebui sa o rezolvam”, a spus Lavrov. „Pozitia noastra este clara: Suntem gata sa discutam toate problemele fara exceptie, in intelegerea faptului ca discutia va fi cinstita, factuala si condusa cu respect reciproc. Legile diplomatiei recomanda reciprocitate, mai ales atunci cand vine vorba de un raspuns la orice fel de actiuni ostile” a observat el. „Nu sunt idei similare, ci obiective similare”, a subliniat Lavrov, fara ajutorul unui traducator rus.

Lavrov si Blinken au oferit o esantionare a fronturilor de politica pe care Moscova si Washingtonul pot lucra impreuna. Pentru ambii diplomati, aceste zone includ programul nuclear al Iranului, Afganistanul si Peninsula Coreeana. In ceea ce ar putea fi un pas major spre stabilizarea relatiilor dintre cele doua tari, Lavrov a semnalat dorinta de a revizui situatia din jurul misiunilor diplomatice ale celor doua tari. Moscova sufera de expulzari ale diplomatilor sai (in general agenti ai serviciilor secrete SVR/GRU) din ambasadele proprii din Occident/Europa Centrala si de Est sau din SUA. Kremlinul si-a rechemat ambasadorul sau din Statele Unite, Anatoli Antonov in martie, dupa ce au urmarit comentariile presedintelui Biden privind presedintele rus Vladimir Putin, comentarii facute in timpul unui interviu cu George Stephanopoulos la ABC. Washingtonul a urmat modelul in aprilie, rechemand ambasadorul SUA din Rusia, John Sullivan, pentru „consultari”. Reuniunea din Islanda a reprezentat o incercare de a descalifica tensiunile crescande dintre SUA si Rusia, dar se pare ca cei doi diplomati nu au reusit sa realizeze prea multe in timpul discutiei lor de doua ore. In mod evident, ambele parti au avut timp sa-si exprime pozitiile respective cu privire la o gama larga de probleme controversate restante. Intalnirea nu trebuia sa rezolve niciun dezacord in schimb trebuia sa le clarifice si sa le organizeze intr-o ordine de prioritati. Conversatia lor extinsa s-a concentrat aparent si pe pregatirea agendei summitului propus de presedintele Joseph Biden si confirmat intr-un final de presedintele Vladimir Putin.

Cei doi sefi ai politicii externe nu au avut o aparitie comuna in mass-media dupa intalnire, dar Lavrov a facut tot posibilul pentru a sublinia caracterul „constructiv” al discutiilor, in timp ce Departamentul de Stat a prezentat o lunga lista de probleme controversate. Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat reporterilor la Reykjavik pe 18 mai, cu o zi inainte de inceperea reuniunii Consiliului Arctic, ca Washingtonul este ingrijorat de o acumulare militara in Arctica, o regiune care castiga o importanta strategica in randul superputerile lumii. „Avem ingrijorari cu privire la unele dintre activitatile militare crescute din Arctica care sporesc … perspectivele de accidente … si submineaza obiectivul comun al unui viitor pasnic si durabil pentru regiune”. Un raport american din zona serviciilor de informatii, din aprilie 2021, stipula ca Moscova incearca sa isi mareasca amprenta economica si militara in Arctica, profitand de impactul incalzirii globale asupra vastei regiuni de nord. Intalnirea dintre Blinken si Lavrov a marcat deschiderea unui drum diplomatic catre o relatie mai putin contondenta intre Moscova si Washington, un pas pe care il doreste in mod clar sa-l faca presedintele Biden, nu in ultimul rand pentru ca isi aminteste de pericolele Razboiului Rece ci pentru ca el vede Beijingul ca adversarul principal al Americii. Ar fi o greseala fundamentala pentru Moscova sa nu ia in serios imbunatatirea relatiei cu SUA in propriul sau interes. Prilejul pentru aceasta intalnire a greilor din politica externa a celor doua state l-a oferit reuniunea Consiliului Arctic. Rusia acorda Arcticii o mare prioritate in politica sa de securitate iar acum are oportunitatea de a detine presedintia rotativa in Consiliul Arctic in perioada 2021–2023.

Guvernul rus a aprobat un plan special pentru obtinerea de rezultate tangibile din aceasta pozitie, care ascunde cu atentie toate problemele legate de acumularea militara a Rusiei in teritoriile si posesiunile sale arctice. Discursul cooperarii nu poate, totusi, sa camufleze rolul cheie al instrumentelor militare in politica rusa. Moscova afirma necesitatea protejarii traficului comercial de-a lungul Rutei Marii Nordului cu capacitati de aparare aeriana raspandite intr-o retea de noi baze arctice si chiar vorbeste despre apararea conductei North Stream. Discutia dintre cei doi ministri de externe a atins si problema persecutia lui Alexei Navalni, liderul ferm al opozitiei ruse, numai ca Lavrov a ridicat semnificativ din umeri fara a raspunde. Sfidand criticile occidentale, Kremlinul a escaladat si mai mult sfera represiunilor sale asupra sustinatorilor lui Navalni carora acum li se interzice participarea la alegeri si adesea sunt concediati din locurile de munca din structurile de stat si chiar din locuri care nu sunt de top precum metroul din Moscova. Desi lupta se duce sub o presiune guvernamentala puternica, opozitia liberala a Rusiei a continuat sarbatorirea a 100 de ani de la nasterea fizicianului din domeniul nuclear Andrei Saharov, regretatul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, care ramane un simbol al rezistentei impotriva unui regim brutal.

Rusia si zona adiacenta granitei de Vest

Rusia isi cauta adancimea strategica pierduta la dezmembrarea URSS adancime din care acre fac parte Ucraina si Belarus. Din punct de vedre militar cel doua creeaza un buffer de securitate pe care militari rusi il considera vital. In aceste conditii toate actiunile Kremlinului trebuie judecate prin aceasta prisma. Actul de terorism a lui Lukasenko nu se putea desfasura fara sprijinul serviciilor FSB ale partenerului de la est. Integrarea militara a fortelor Belarusului in fortele militare ruse este urmatorul pas pe calea integrarii Belarusului in Federatia Rusa. Acest pas va incepe cu integrarea fortelor aeriene ale Belarusului in cele rusesti. Presedintele Putin acorda un sprijin larg presedintelui Aleksandr Lukasenko, care recurge la masuri din ce in ce mai disperate pentru a mentine controlul asupra guvernarii, dar, intr-adevar, atentia liderului de la Kremlinului este canalizata in primul rand asupra Ucrainei, care constituie centrul de greutate in confruntarea Rusiei cu Occidentul. Presedintele Volodimir Zelenski a rezistat escaladarii presiunii militare ruse si cauta acum o intalnire cu presedintele Putin pentru a reduce tensiunile din zona de razboi din Donbas.

Moscova isi neaga in continuare agresiunea, afirmandu-si in acelasi timp angajamentul de a sustine acordurile de „incetare a focului” de la Minsk. Kremlinul mentine Kievul prins in acest acord irealizabil si continua sa submineze sprijinul extrem de solid al Europei pentru Ucraina. Rusia a mers mai departe in actiunile sale si a reusit sa distruga relatiile cu parteneri din Uniunea Europeana precum Cehia (care, impreuna cu SUA, se afla acum pe lista scurta a Moscovei de „state neprietenoase”). In consecinta, Rusia trebuie sa recurga la proiectul Nord Stream 2 ca principal instrument de incurajare a discordiei in cadrul comunitatii transatlantice. Fiecare pas al SUA in exercitarea prudentei si precautiei, cum ar fi anularea desfasurarii a doua nave de lupta in Marea Neagra, este interpretat de serviciile de securitate ale lui Putin (cecul din jurul lui Putin -siloviki) ca un semn de disponibilitate pentru compromisuri fata de Kremlin. Moscova se asteapta pe deplin ca aceasta lista de concesii percepute – pana in prezent, de la extinderea New START pana la acceptarea Nord Stream 2 – sa creasca mai mult dupa urmatorul summit.

Propunerea echipei Biden de a stabili un model de relatii previzibile si stabile cu Rusia este bazata pe calcule rationale cost-beneficii si pe lectiile invatate din „resetarea” esuata din timpul administratie Obama, dar instanta lui Putin functioneaza dupa o alta ratiune – constrangerea si coruptia. Kremlinul poate subscrie la o „stabilizare”, a relatiei cu SUA, in masura in care i se confera libertatea de a suprima opozitia interna, de a sustine autocratia in Belarus si de a santaja Ucraina, doar pentru a dezvalui o alta surpriza strategica daunatoare la un moment oportun. Astfel summitul SUA-Rusia a fost programat de Casa Alba, provizoriu, pentru mijlocul lunii iunie, cand Biden va calatori in Europa pentru evenimentul G7 si pentru reuniunea sefilor de stat si de guvern ai Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Discutia ministrilor de externe a fost urmata de discutia, purtata la Geneva, intre consilierul american pentru securitate nationala, Jake Sullivan, si omologul sau rus Nikolai Patrushev. Casa Alba a considerat intalnirea dintre Sullivan si secretarul Consiliului de Securitate rus Nikolai Patrushev drept „un pas important in pregatirea” pentru prima sedinta intre lideri de cand Biden a preluat functia in ianuarie, adaugand ca data si locatia vor fi anuntate mai tarziu. Ea a fost anuntata pentru 16 iunie, la Geneva.

Summitul de la Geneva?

Summitul Biden-Putin va avea loc in iunie, cand presedintele SUA calatoreste in Europa pentru o serie de intalniri cu aliatii, inclusiv un summit G7 in Marea Britanie in perioada 11-13 iunie si intalniri cu partenerii NATO si UE la Bruxelles pe 14 iunie. Un ziar elvetian a scris ca cei doi lideri se vor intalni in Elvetia, citand surse neidentificate. Cotidianul Tages-Anzeiger, caci despre el este vorba, a raportat ca o misiune americana avansata a ajuns deja la Geneva in acest scop. Stirea vorbeste despre o aeronava speciala cargo americana care a aterizat pe aeroportul orasului. Ministerul elvetian de Externe a refuzat sa comenteze articolul din Tages-Anzeiger, dar a spus ca Elvetia va fi pregatita sa ofere „bunele sale oficii atunci cand sunt utile si dorite”, conform unei declaratii a purtatorului de cuvant al ministerului. Elvetia a mai gazduit astfel de summit-uri. In 1985, presedintele american de atunci, Ronald Reagan, l-a intalnit pe liderul sovietic Mihail Gorbaciov la Geneva, ceea ce a devenit un punct de cotitura spre sfarsitul Razboiului Rece, ducand la alte summit-uri din Islanda si de la Washington. Simbolistica de la finele Razboiului Rece este clar preluata de ministrii de externe la Reikiavik si de consilierii pe probleme de securitate la Geneva. Stirea este preluata inainte de anuntul oficial al intalnirii facut pe data de 26 mai.

Tratatul Cer Deschis si intalnirea de la Reykjavik

In ziua in care Blinken si Lavrov s-au intalnit la Reykjavik, Duma de Stat (camera inferioara a parlamentului rus) a „denuntata oficial” una dintre ultimele masuri importante de consolidare a increderii adoptate in relatia Est-Vest la sfarsitul Razboiului Rece. —Tratatul Cer Deschis din 1992, care timp de aproape trei decenii a permis tarilor membre sa survoleze teritoriile adversarilor pentru a efectua misiuni de „spionaj legal” sau de „observare” si pentru a monitoriza activitatile militare. Acum aproximativ 30 de ani, Estul si Occidentul credeau ca nu mai sunt dusmani si ca sunt gata sa-si deschida portile. Astazi este adevarat opusul acestei concluzii de la inceputul anilor 90 iar Tratatul Cer Deschis, impreuna cu alte tratate din acea perioada, inclusiv Tratatul Fortelor Armate Conventionale din Europa (CFE) din 1990 sau Tratatul privind Fortele Nucleare Intermediare – INF din 1987, care au contribuit la mentinerea pacii si securitatii in Europa, au fost toate abandonate. In mai 2020, presedintele de atunci, Donald Trump, a anuntat ca Statele Unite se retrag din Tratatul Cer Deschis, iar dupa perioada obligatorie de asteptare de sase luni, in noiembrie 2020, deja dupa pierderea alegerilor, Casa Alba a lui Trump a confirmat ca SUA au parasit in mod oficial tratatul si nu vor mai permite nicio survolare in baza Tratatului Cer Deschis. Daca administratia Biden doreste sa revina la tratat, o optiune pentru a ocoli lipsa actuala a avioanelor (deja trimise la fier vechi) ar putea fi cooperarea cu aliatii europeni care folosesc propriile lor avioane certificate. Dar, in orice caz, revenirea la tratat ar necesita finantare si consimtamant din partea Congresului, care ar putea sa nu apara. De remarcat ca Blinken si Biden au declarat ca este necesar sa se stabileasca relatii stabile si previzibile cu Rusia, in timp ce reactioneaza cu forta la incalcarile rusesti – cu alte cuvinte, pedepsind comportamentul agresiv al Kremlinului cu sanctiuni previzibile si oferind ameliorarea sanctiunilor partiale pentru fapte bune. Daca aceasta este, intr-adevar, strategia administratiei Biden pentru construirea unei relatii cu Kremlinul, s-ar putea ca summitul propus sa se indrepte spre un final dezastruos. Presedintele Putin insista ca Rusia este o superputere nucleara si conventionala militara cu cel mai modern (si cel mai mare) arsenal nuclear din lume inclusiv cu triada nucleara modernizata (rachete balistice, avioane cu incarcatura nucleara si submarine dotate cu rachete nucleare intercontinentale). Recent, liderul de la Kremlin a promis: „Vom rupe dintii celor care incearca sa muste, sa ia ceea ce este al nostru” (!?). Incercarile SUA de a cultiva un fel de relatie stabila si previzibila cu Rusia lui Putin vor trebui sa ia in considerare o astfel de mentalitate de la Kremlin.

Incearca Rusia crearea unei relatii stabile cu SUA?

Oferta lui Biden este clara: daca Rusia se abtine de la probleme confruntationale si se conformeaza regulilor internationale, SUA sunt gata sa dezvolte relatii stabile cu Moscova. Aceasta propunere a fost elaborata in cadrul reuniunii ministrilor de externe G7 de la Londra (3-5 mai), unde Rusia a fost o tema majora pentru discutii. In special, cele sapte puteri participante au decis ca in rezolutia finala sa renunte la exprimarea „pozitiei de descurajarea fata de multiple amenintari” si inlocuirea ei cu „reducerea tensiunilor”. Problema pentru Kremlin cu aceasta invitatie de a se abtine de la amenintari militare, atacuri cibernetice si alte incalcari ale securitatii internationale este ca rolul Rusiei in afacerile europene s-ar reduce apoi la irelevanta, in loc de dominatia dorita.

Ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a respins cu tarie planul de a face Rusia sa respecte regulile occidentale, denuntandu-l ca pe o incercare rau intentionata de a exercita „totalitarismul” in afacerile mondiale. Ultimul set de sanctiuni americane introdus la jumatatea lunii aprilie a fost mai putin sever decat se asteptau multi dintre analistii de la Moscova, asa ca acum orice indicatie aparenta ca echipa lui Biden nu are intentii de a adauga mai multe masuri punitive este amplificata cu nerabdare de catre mass-media rusa. Perspectiva tulburatoare pentru politicienii si oligarhii rusi este ca guvernul SUA, in urma ordinului executiv al lui Biden, pregateste pasi care ar oferi o pedeapsa efectiva pentru urmatoarea incalcare a regulilor de catre Rusia si chiar Parlamentul European, de obicei ezitant, a adoptat recent, cu o marja de voturi extraordinara, o rezolutie care sugereaza interzicerea importurilor de petrol si gaze naturale din Rusia, printre alte masuri punitive.

Prin urmare, regimul de sanctiuni are un efect de descurajare mai puternic decat efectul distructiv asupra economiei rusesti, iar sanctiunile deja impuse pentru mai multe infractiuni ii refuza Kremlinului posibilitatea de a folosi exporturile de energie chiar si ca contramasura de ultima instanta. Ucraina ramane problema esentiala in elaborarea proiectului de strategie al lui Biden pentru stabilizarea relatiilor cu Rusia, deoarece pentru regimul lui Putin, perspectiva reformelor de succes care sa conduca la o occidentalizare constanta a acestui stat vecin ramane inacceptabila. Presiunea militara bruta a Rusiei asupra Ucrainei s-a diminuat de la inceputul lunii mai, dar pregatirile pentru reluarea ei se pot face la fel de rapid pe cat Moscova ar considera oportuna continuarea unei miscari militare iar tensiunile navale din Marea Neagra raman periculos de mari. Vizita secretarului de stat american Antony Blinken la Kiev, la 6 mai, trebuia sa-i linisteasca pe ucraineni de sprijinul ferm al Washingtonului si sa descurajeze Rusia de provocari suplimentare, dar a fost perceputa la Moscova ca o demonstratie a intentiilor ostile ale NATO. Presedintele Volodimir Zelenski a invitat mai multi ambasadori occidentali sa-l insoteasca intr-o calatorie in zona de razboi din Donbas, incercand sa dea impuls discutiilor cu UE cu privire la extinderea sprijinului militar pentru Ucraina, care s-a pozitionat ca un pilon crucial al securitatii europene.

Operatiunile acoperite (black ops) ale Kremlinului in Europa

Pe masura ce continua sa apara informatii noi despre operatiunile de informatii militare rusesti (GRU) care vizeaza facilitati si actori „ostili” din Europa Centrala si de Sud-Est, politicienii europeni incep mai clar sa recunoasca urgenta masurilor colective impotriva retelelor corupte care permit aceste infractiuni. Din partea Occidentului, o izolare a Rusie poate submina capacitatea acesteia de a proiecta o forta militara, dar o astfel de strategie este intotdeauna „o lucrare in curs de desfasurare” sau intr-o continua evolutie, iar Kremlinul va incerca sa exploateze fiecare deschidere a dialogului pentru a submina si eroda angajamentul occidental fata de aceste obiective.

Tensiunile din jurul Ucrainei au coincis cu o alta criza a relatiilor Rusiei cu Europa, pe care presedintele Putin a gestionat-o prost. Ancheta din Republica Ceha a exploziei care a curmat vieti omenesti la depozitul de munitii Vrbetice din octombrie 2014 ancheta care a produs dovezi solide ale implicarii serviciilor de informatii militare rusesti (GRU), astfel ca Praga a fost obligata sa ia masuri impotriva personalului serviciilor speciale stabilit la ambasada rusa. Moscova a raspuns cu negarile obisnuite, arogante si cu expulzarea diplomatilor cehi, dar Praga a refuzat sa accepte aceasta „reciprocitate” si a intrerupt legaturile. Intre timp, ancheta a expus in plus atacuri teroriste ruse din Bulgaria, care au trebuit sa arate, de asemenea, hotarare.

Expulzarea diplomatilor rusi din Germania, Olanda, Italia, Suedia, Norvegia, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria si Romania este demonstratia de forta si unitate si raspunsul statelor europene aliate NATO/UE la show-ul militar amenintator al domnului Putin de la granita cu Ucraina, care a culminat cu spectacolul trasarii liniei rosii si cu degetul ridicat aratat Occidentului, inaintea alegerilor legislative rusesti din 19 septembrie. Unui spectacol i se raspunde, asadar, tot cu un spectacol. Recent un caz spectaculos a fost devoalat de serviciile italiene de contraspionaj. Un capitan de fregata italian a fost arestat in timp ce vindea documente confidentiale unui diplomat rus. Italia i-a expulzat apoi pe doi diplomati rusi. Iar comentatorii se intreaba care va fi impactul acestui eveniment asupra relatiilor dintre Roma si Moscova.

Ziarul Corriere della Sera crede ca „aceasta noua afacere poate schimba relatiile dintre Italia si Rusia in doua moduri diferite: fie o deteriorare neobisnuita a acestor legaturi, fie mentinerea unor relatii care raman semnificativ mai bune decat cele existente intre Moscova si alte state NATO – cu pretul unor acrobatii diplomatice”. Agenti ai Serviciului rus de Informatii Militare specializati in asasinate au coordonat operatiuni din localitati situate in estul Frantei, actionand in mai multe tari europene, inclusiv in Republica Moldova si Bulgaria, afirma surse citate de cotidianul Le Monde. Dupa atacul neurotoxic produs in martie 2018 in oraselul britanic Salisbury, care l-a vizat pe fostul agent rus Serghei Skripal, serviciile de contraspionaj din Marea Britanie, Franta si Elvetia, sustinute de tari partenere, au lansat operatiuni intense pentru depistarea agentilor rusi activi in Europa occidentala.

Investigatiile au condus la depistarea a 15 membri ai unei unitati de elita a Serviciului rus de Informatii Militare (GRU) care au circulat prin Europa in perioada 2014-2018. Agentii au locuit in regiunea franceza Haute-Savoie (est), in localitati precum Annemasse, Evian, Chamonix, precum si in sate izolate. Conform surselor citate de cotidianul Le Monde, unii dintre cei 15 agenti rusi au efectuat operatiuni in Marea Britanie, Bulgaria, fosta regiune ucraineana Crimeea, Republica Moldova si Muntenegru. Moscova a decis sa pedepseasca acele gesturi moderate de solidaritate europeana si a anuntat sanctiuni impotriva a opt oficiali ai Uniunii Europene. Acest lucru s-a dovedit a fi un afront prea mare, astfel, cei mai importanti birocrati ai UE si-au exprimat indignarea fata de demersul inacceptabil al Rusiei, iar Moscova trebuie acum sa se pregateasca pentru o noua inasprire a sanctiunilor din partea europeana.

Vicepresedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, scrie ca relatiile Rusiei cu Statele Unite au revenit la un „Razboi Rece” complet. Medvedev a ocupat functia de presedinte interimar al Rusiei din 2008 pana in 2012, ocupand functia in timp ce adevaratul conducator al tarii, Vladimir Putin, a preluat cea de-a doua pozitie nationala, cea mai importanta din punct de vedere legal, de prim-ministru, astfel incat sa ocoleasca interdictia constitutionala de a putea candida la functia de presedinte de trei ori la rand. Pentru ca i-a permis ascultator lui Putin sa se intoarca la Kremlin ca presedinte in 2012, Medvedev a fost numit prim-ministru timp de aproape opt ani. Dar, in ianuarie 2020, Putin l-a inlocuit brusc pe Medvedev cu Mihail Mishustin, un director energetic si birocratic al Serviciului Federal de Impozitare care a reformat efectiv serviciul respectiv. In schimb, Medvedev a fost mutat intr-un post onorific special inventat de vicepresedinte al Consiliului de Securitate.

Desi aparent nu are multa putere institutionala reala in pozitia sa actuala, Medvedev este membru permanent al Consiliului de Securitate – cabinetul intern de securitate nationala al lui Putin – si, prin urmare, este la curent cu procesul de luare a deciziilor, precum si cu rapoartele de informatii „top secret” furnizate la acest nivel. Opinia lui Medvedev pare a fi relevanta si reflecta pozitia de consens a lui Putin si cercul sau interior. Medvedev sustine ca relatiile SUA-Rusia s-au mutat de la concurenta la confruntare acuta reciproca.

Ele se afla intr-o stare de criza permanenta si in orice moment ar putea escalada din cauza unei decizii gresite sau a unei neintelegeri in ceva mult mai rau – un conflict armat. Medvedev compara actuala confruntare SUA-Rusia cu criza rachetelor cubaneze din 1962, care a adus lumea la marginea razboiului nuclear. In 1962, atat Moscova, cat si Washingtonul au reusit sa gaseasca un compromis de durata si sa dezamorseze criza. Potrivit lui Medvedev, de atunci, lumea nu fusese niciodata la fel de aproape de razboiul complet, cum se pare ca este astazi. Mai mult, el acuza administratia lui Joseph Biden ca a trimis la Moscova semnale derutante, indicand dorinta sa de dialog, dar, in acelasi timp, impunand sanctiuni suplimentare si amenintand cu „pedepsirea Moscovei”. In tot acest timp, se presupune ca fortele Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) se inchid la granitele Rusiei, diplomatii rusi sunt expulzati si „conflictul din estul Ucrainei este intensificat artificial”, afirma el.

Medvedev felicita conducerea SUA din epoca Razboiului Rece pentru ca a tratat Rusia (Uniunea Sovietica) ca pe un egal global, in timp ce astazi Washingtonul trateaza Moscova drept o tara de mana a doua. Pentru a evita consecintele catastrofale, situatia actuala trebuie inteleasa iar comunicarile ruso-americane directe trebuie sa functioneze, dar pur si simplu discutiile nu sunt suficiente, logica si argumentele Moscovei trebuie percepute si intelese de cealalta parte. Cel mai important, „calomnia si ultimatele” trebuie sa se incheie. Occidentul trebuie sa inteleaga nevoia de compromis si sa gaseasca vointa de a face concesii, insista el. Articolul lui Medvedev, din RIA Novosti, desi aparent compatibil cu consensul Kremlinului si al Consiliului de Securitate al Rusiei, are o inconsistenta vizibila in enumerarea diferitelor exemple istorice ale „rautatilor” americane.

Medvedev a mentionat „desfasurarea rachetelor americane in anii 1950 si inceputul anilor 1960 in Turcia, Vietnamul de Sud si Liban. Rachetele nucleare cu raza medie de actiune ale SUA au fost intr-adevar desfasurate in Turcia spre inceputul Razboiului Rece, iar aceasta desfasurare a fost unul dintre motivele pentru care Uniunea Sovietica si-a trimis apoi propriile rachete in Cuba. Aceste rachete americane au fost retrase din Turcia ca parte a acordului care a pus capat crizei rachetelor cubaneze. Dar nu au existat niciodata rachete nucleare americane in Vietnam sau Liban. Scurta desfasurare a trupelor americane in Liban, care a declansat o contra-desfasurare a unitatilor de lupta sovietice in Siria, a avut loc in anii 1980. Se pare ca serviciile de informatii rusesti folosesc briefingurile top secret furnizate membrilor permanenti ai Consiliului de Securitate al Rusiei ca o falsa propaganda anti-SUA.

Informatiile militare ale Rusiei, prezente in tot spatiul european, inclusiv in Romania, cunoscute in mod popular sub numele de GRU, au fost oficial redenumite pur si simplu GU, iar din 2014 desfasoara actiuni directe numite „operatiuni negre” in Europa si se presupune ca folosesc agentul neurovegetativ Novichok sa otraveasca persoanele percepute ca ostile sau fosti agenti rusi care au fugit in occident. Cel mai recent caz, guvernul ceh a acuzat GRU de organizarea a doua explozii la un depozit de munitie din epoca Razboiului Rece, aparent pentru a preveni transportul acelor munitii catre Ucraina pentru o eventuala utilizare impotriva fortelor sustinute de Rusia in Donbas.

Liderul opozitiei ruse si acerbul critic al Kremlinului, Alexei Navalni, ar fi fost otravit cu Novichok in augustul trecut, la Tomsk, Siberia. Sarcina principala a GRU in razboi sau intr-o perioada premergatoare unui conflict este de a efectua „operatiuni acoperite”, cunoscute in argoul militar rus ca „diversiuni”. Si numeroasele unitati ale fortelor speciale GRU (Spetsnaz) sunt instruite in primul rand sa efectueze „diversiuni”, insarcinate cu crearea si raspandirea haosului, a terorii si dezinformarii folosind toate mijloacele disponibile. Cu astfel de forte in joc, alimentand dezinformarea tuturor, inclusiv a factorilor de decizie de la Kremlin, va fi imposibila gasirea unor solutii de compromis ruso-occidental / SUA semnificative pentru a descalifica criza in curs. In timpul presedintiei lui Donald Trump, oficiali americani, inclusiv membri ai Congresului si ai comunitatii de informatii, au vazut Rusia ca un dusman care s-a amestecat in alegerile din SUA, continuand sa lucreze impotriva intereselor de securitate nationala americane din intreaga lume. Din motive dificil de determinat, insa, Trump insusi s-a dovedit a fi rezistent la masurile care ar putea descuraja amestecul viitor al Rusiei, chiar daca eforturile sale de a submina NATO dar si alte b internationale au fost in mainile lui Putin. Acum, in primele luni ale administratiei presedintelui Joe Biden, relatiile bilaterale au intrat intr-o alta perioada de incertitudine care anunta sanctiuni ca raspuns la comportamentul cibernetic al Rusiei dar si reinnoieste in acelasi timp tratatul Noul START privind controlul armelor nucleare bilaterale si semnaleaza dorinta Casei Albe de a organiza un summit intre Biden si Putin.

O serie de intrebari ne vin acum in minte:
(1) Va mai putea Rusia sa exploateze conflicte si crize indepartate, de la Venezuela la Siria, pentru a-si avansa interesele fara a plati un cost?

(2) Ce masuri va lua Putin pentru a submina ordinea internationala dominata de SUA?

(3) Si cum isi va mentine simultan pozitia de lider asupra politicii ruse?

Poate vom gasi aceste raspunsuri dupa summitul dintre Putin si Biden. Administratia Biden incearca sa urmeze o linie fina: sa raspunda la comportamentul agresiv al Rusiei, dar fara sa mearga prea departe, oferind simultan dialogul pentru a evita escaladarea in continuare. Ramane de vazut daca aceasta logica functioneaza sau nu cu Kremlinul. In cele din urma, comportamentul agresiv al Rusiei este de lunga durata si este o alegere deliberata a presedintelui Putin. Va fi nevoie de o politica concertata pe termen lung, SUA si Europa, care sa ofere o solutie ferma pe toate fronturile. In caz contrar, Rusia va continua pur si simplu pe calea sa actuala.