18.9 C
București
2022 octombrie 1

Se apropie un nou razboi in Orientul Mijlociu pe fondul crizei din Fasia Gaza: Iran versus Israel?

RECOMANDARI

Alexandru Grumaz
General locotenent în rezervă, Alexandru Grumaz este absolvent al Universității de Apărare a SUA și a programului Senior Executives programme in National and International Security, John F Kennedy School of Government, Harvard University. Fost Consul General al României la Shanghai, generalul a ocupat poziții importante în Ministerul Apărării Naționale ca șef al Direcției de Management al Resurselor pentru Apărare, director al Directoratului de Planificare Integrată a Apărării sau Inspector pentru armamente. Grumaz a ocupat poziția de prim-adjunct al Directorului STS, fiind specialist în telecomunicații. Are expertiză în planificarea strategică, în relațiile internaționale militare și civile și experiență în planificarea și managerierea complexă a bugetului unei organizații. Este un bun cunoscător al vieții politice și militare din China și Statele Unite ale Americii unde și-a petrecut o parte din cariera militară și diplomatică. Actualmente este președintele Centrului de Analiză și Studii de Securitate.
- Advertisement -

Abstract: materialul de mai jos este despre criza israeliano-palestiniana. Incearca sa explice situatia politica din Israel, solutiile pentru negocierea pacii si armele folosite de ambele parti prin prisma unei experiente de militar. O strategie de ”steag fals” a fost folosita de IDF in spatele „scurgerii de informatii” catre mass-media mondiala, pe 13 mai, raportand inceperea unei invazii la sol din Fasia Gaza, informatie care a fost negata a doua zi. Sursele militare din zona dezvaluie ca aceasta poveste falsa a fost, de fapt, plantata in mod deliberat pentru a scoate fortele elitei Hamas din buncarele, dupa care aveau sa fie acoperiti de bombele lansate de avioanele de razboi israeliene sau de dronele israeliene. Cat de mult a functionat acest truc nu a fost dezvaluit. Un subterfugiu similar a fost incercat acum 13 ani. La 27 decembrie 2008, surse IDF au dezvaluit in mass-media mondiala ca armatei i s-a ordonat sa se abtina sa raspunda cu actiuni terestre la un baraj de rachete Hamas, comandantii unitatilor ce urmau a fi implicate in invazie au fost chemati la o parada de absolvire a scolii de politie in Gaza. Apoi au urmat operatiunile militare planificate. Este o strategie care are radacinile in razboaiele din 1967 si 1973. De asemenea materialul enunta pozitia vecinilor Israelului, a Satelor Unite, a Rusiei si a Uniunii Europene si evidentiaza ce se discuta in spatele usilor inchise. Articolul are un consistent ”Post scriptum” care explica ce arme se folosesc in conflict. Este necesar sa aveti rabdare sa-l cititi, daca si numai daca, va intereseaza criza din Orientul Mijlociu care poate degenera intr-un conflict accidental sau planificat de terti. La final, coroborand cu ceea ce a afirmat pertinent ambasadorul Israelului, David Saranga, intr-un interviu la un post de televiziune, cred ca veti avea o imagine mai clara asupra a ceea ce se intampla acolo.

Criza actuala dintre israelieni si palestinieni din Ierusalimul de Est, dintre arabi si evreii din orasele din Israel si dintre Israel si Hamas, nu este similara cu niciuna dintre rundele anterioare de violenta cauzate civililor palestinieni si israelieni de catre politicile din ce in ce mai neasteptate si falimentare ale unora dintre lideri acestora. Ce se intampla acum nu este un alt 2014, sau un alt 2009, sau o alta Intifada asa cum auziti pe la stiri. Este ceva nou. Asa arata moartea solutiei cu doua state! Declaratia de la Oslo din 1993, care a pus granite in jurul unui conflict care a generat razboaie majore in fiecare deceniu din 1948, impreuna cu nenumarate acte de terorism si asasinate internationale, si-a pierdut valabilitatea. Pe masura ce conflictul evolueaza, exista doua lucruri de urmarit: tragerile cu rachete, din ce in ce mai sofisticate (vezi Post scriptum) care vizeaza Tel Aviv, executate de militanti Hamas si infanteria israeliana cu fortele speciale si forta sa blindata (Divizia Gaza) pregatita sa intre in Fasia Gaza. In conditiile actuale protectia Tel Aviv-ului insemna o capacitate militara sporita si Hamas-ul stie acest lucru. Deocamdata, perspectiva unei interventii externe directe in conflictul din Gaza pare indepartata. In afara de Iran care sprijina in mod deschis Hamas (a organizat-conform unor surse din sistemul de informatii israelian-o celula de criza la Beirut sub conducerea militarilor din Garzile Revolutionare unde sunt reprezentanti ai Hezbollah, Hamas si ai Jihadul Palestinian) si care continua sa furnizeze arme organizatiei – in ciuda amenintarilor puternice si voalate venite de la Teheran – o incursiune iraniana in Fasia Gaza, prin proxi, ramane impracticabila si nu este recomandata din punct de vedere tactic. Liderii politici si cei militari iranieni sunt cunoscuti pentru declaratii lor bombastice care afirma ca „Israelul ar putea fi aruncat in aer intr-o singura operatiune”, un comentariu agresiv chiar si pentru iranieni. Generalul iranian Hossein [1], a facut multe referiri la presupusele „vulnerabilitati” ale Israelului la atacurile „in stil domino” potrivit unor informatii din structurile de securitate militare ale Fortelor Israeliene de Aparare (IDF). De exemplu, Israelul este, fara indoiala, foarte experimentat cand vine vorba de domeniul apararii antiracheta, avand in vedere sistemul construit pe trei nivele Iron Dome, David Sling si Arrow (mica-medie -inalta altitudine). Aceasta realitate ar putea parea sa-i faca pe israelieni mai putin vulnerabili la marele arsenal de rachete balistice ale Iranului, dintre care unele sunt capabile sa ajunga in Israel.1600 de km desparte Teheranul de Tel Aviv, distanta care se afla chiar la limitele exterioare ale distantei de zbor a celor mai multe dintre rachetele balistice cu raza lunga de actiune ale Iranului. Distanta dintre cele doua tari vorbeste despre o alta problema, chiar mai presanta, cum ar fi modul in care Iranul s-ar putea apropia de frontiera israeliana pentru a lansa un atac. Fortele terestre iraniene ar trebui sa calatoreasca prin Irak sau Turcia, sau sa traverseze cumva zona Golfului Persic pentru a se deplasa pe cealalta parte a Peninsulei Arabe. Din aceasta cauza Siria si Libanul raman doua puncte sensibile pe harta operationala a IDF. Este de la sine inteles ca orice forta iraniana care se apropie ar fi extrem de vulnerabila la atacul aerian israelian (vezi atacurile frecvente ale Fortelor Aeriene ale Israelului in Siria unde sunt baze atat iraniene cat si ale proxilor Hezbollah). Prin urmare, in afara de perspectiva ingrijoratoare a Iranului la un moment dat de a avea arme nucleare (au ajuns sa imbogateasca uraniul la 60% si au nevoie sa ajunga la 90%), nu pare sa existe o sfera ampla de moduri in care Iranul ar putea efectiv sa atace Israelul cu succes cu exceptia cazului in care, bineinteles, Iranul va folosi tactici teroriste, in niciun caz dincolo de domeniul posibilitatilor(proxi, rachete, drone etc). De fapt, tipurile de atacuri teroriste pot fi genul la care se referea generalul iranian Hossein. Ceea ce se cunoste este faptul ca Iranul este un sponsor al organizatiilor teroriste iar aici Mossadul are suficienta experienta pentru combaterea terorismului venit din directii diferite(vezi lectiile generalului Dagan care a condus ani de zile Mossadul expuse in cartea Istoria sangeroasa a spionajului israelian Mossad-autor Michael Bar Zohar). Si mai este un lucru de spus: Israelul cauta in Gaza teroristii Hamas si locurile in care acestia se ascund si de unde planuiesc operatiunile militare teroriste in teritoriul Israelului. Este de asemenea important sa stiti ca din punct de vedere militar intreprinderea unui atac la sol este o provocare. Din punctul de vedere al unei operatii de blindate / infanterie, Gaza nu este mica in schimb este extrem de urbana si cu o mare densitate (2.040.000 de locuitori pe o suprafata de 360 km²). Fortele inamice pot fi plasate pe scara larga in cladiri si, fiind familiarizati cu zona, se pot angaja, se pot retrage si se replia relativ usor. Palestinieni au arme anti-tanc sofisticate (vezi ultima explozie a unui tanc Merkava IV de pe granita), care pot pune in pericol tancurile si blindatele, impreuna cu infanteria. Tot timpul, Palestinienii pot alege solutii pentru a trage rachete spre teritoriul central israelian sau spre litoralulu de la Mediterana. In timp ce Israelul ar infrange probabil aparare palestiniana, pretul ar putea fi mult mai mare decat Israelul este dispus sa plateasca. Prin urmare, palestinieni tind sa atace cu rachete cu raza scurta/lunga, iar Israelul cu rachete si bombe de precizie lansate din F-35(Adir) sau F16, cuplate cu operatiuni speciale la scara mica, vizand obiective specifice – conducere, arme, fabrici – cu intrare rapida si iesire a fortelor speciale din arealul atacat. Se pare insa ca serviciul de informatii israelian nu a identificat importanta amenintarii surprinzatoare generate de Mohammed Deif, liderul aripii militare Hamas care nu s-a implicat in operatiuni impotriva Israelului de ani buni. Deif a fost cel care a declansat saga amenintarilor impotriva Israelului, iar aparitia lui brusca (doar in voce) pare sa fi schimbat echilibrul puterilor din Fasia Gaza aproape peste noapte. Israel considera ca Sinwar nu a avut de ales decat sa mearga impreuna cu aripa militara. Hamas se confrunta, de asemenea, cu o lupta de putere intre conducerea sa din afara Gaza (Khaled Meshaal si Salah al-Arouri) si din interiorul Gaza (Ismail Haniyeh si Sinwar), grupul extern sustinand o confruntare cu Israelul, in timp ce Sinwar prefera calmul care i-ar permite sa imbunatateasca conditiile in care locuiesc locuitorii enclavei. Declaratia rara a liderului aripii militare Mohammad Deif, la o zi dupa arestarea a doi palestinieni, ranirea a 10 palestinieni in ciocniri la protestul de evacuare a familiilor din cartierul Sheikh Jarrah, avertizeaza ca situatia nu este pe o cale de solutionare.

Ierusalimul si noua optiune operationala a Hamas

Ierusalimul nu poate exclude in mod concludent o forma de interventie straina pe termen lung – mai ales daca nu reuseste sa ia masuri rapide si decisive pentru a dezechilibra conflictul etnic care se desfasoara in interiorul granitelor sale. Astfel, vechea ecuatie prin care Hamas este responsabil doar de Gaza, iar Ierusalimul este o problema israeliana interna – una in care nici prietenii Israelului din Statele Unite si nici Iordania, ceea care raspunde de securitatea Muntelui Templului nu au spatiu de interventie- aceasta divizare absoluta, care a ramas la baza Diplomatia Israelului din 2007 s-a topit din cauza a ceea ce pare a fi noua politica a Hamas in legatura cu Ierusalimul. Deoarece atunci cand Israelul isi gestioneaza campul de lupta impotriva lansarilor de rachete ale Hamasului, iar prim-ministrul Benjamin Netaniahu defineste linia rosie ”drept rachete pe Ierusalim” si nu pe zona de frontiera a Gaza, el da legitimitate statutului Hamas ca reprezentanti ai „problemei Ierusalimului”. Apropo, Hamas nu a renuntat niciodata la rolul sau in Ierusalimul de Est sau la lupta pentru Muntele Templului si, prin propria sa estimare, nu a trecut nici o linie rosie. Israelul este cel care a definit acest atac ca o linie rosie, in ciuda faptului ca Ierusalimul nu a fost vizat de rachete in conflictele din trecut. In acest echilibru diplomatic de putere, nu conteaza cine negociaza incetarea focului, fie ca este vorba de Egipt, Statele Unite sau o combinatie de mediatori arabi si americani. Orice formula va acorda credit Hamasului, care a preluat proprietatea asupra conflictului violent din oras. Indiferent daca se organizeaza sau nu alegeri palestiniene, Hamas s-a stabilit la Ierusalim. Acest lucru este deosebit de ingrijorator pentru Iordania, Autoritatea Palestiniana si Egipt. Atata timp cat Israelul a „folosit” Hamas pentru a gestiona Fasia Gaza si renunta la responsabilitatea acestuia asupra ocuparii Fasiei Gaza, asta inseamna ca a lasat Hamas sa conduca ”spectacolul in Ierusalim”. Ba chiar i-a permis sa primeasca milioane de dolari din Qatar. Aceasta situatie inseamna pentru Iordania si Autoritatea Palestiniana, din Cisiordania, o pierdere a puterii politice si diplomatice. Pentru Egipt, care controleaza Hamas si Fasia Gaza prin punctele de trecere a frontierei cu teritoriul sau, insemna nu numai consolidarea Hamas la Ierusalim ci si extinderea influentei Qatarului si a Turciei, rivalii sai, in problema palestiniana. Avand deja palestinienii majoritari in Iordania, circumscriptii semnificative de alegatori, de acolo, considera incercarile de a trage Amanul in viitorul Cisiordaniei ca fiind un efort de a submina guvernarea hasemita. Iordania are o gama limitata de optiuni pentru a face fata unui conflict nedefinit la granita sa, conflict care reprezinta o amenintare pentru propria securitate si stabilitate. Din aceste considerente Regele Iordaniei a semnat un acord cu SUA pentru facilitarea deplasarii fortelor americane pe teritoriul sau [2]. O prezenta israeliana in continua expansiune si violenta cronica israeliano-palestiniana se vor dovedi mai costisitoare daca Iordania va opta pentru a ramane in afara eforturilor de a ajunge la o solutie de pace. Amanul nu isi poate permite sa nu ia in considerare responsabilitatile sale de securitate la granita de est. In egala masura, Egiptul va fi reticent in a-si asuma orice responsabilitate pentru cei peste doua milioane de palestinieni din Gaza, dintre care multi au tendinte islamiste si o istorie de activism si rezistenta. Dar noua problema deschisa de Hamas si ingrijorarile legate de securitatea din Sinai pot convinge Egiptul sa fie de acord cu un rol care sa-i permita un control mai mare asupra evenimentelor din Gaza. La fel ca Iordania, Egiptul nu isi poate eluda responsabilitatile de securitate. Cairo a avut intotdeauna un interes istoric in interactiunea dintre teritoriile palestiniene, Iordania si Israel si in mentinerea unei prezente proprii semnificative in Levant. Gaza va ramane un punct de acces in acea sfera, pe care aspiratiile Egiptului la un rol regional nu ii permit sa le ignore. In aceste noi conditii geopolitice din Levant, Hamas a creat o noua formula operationala, a creat o ecuatie in care incearca sa descurajeze Israelul sa faca actiuni, militare sau politienesti, in Ierusalim, actiuni pe care le considera provocatoare. Solutia cu doua state este o chestiune care nu va mai reveni la masa diplomatica curand. Avem in discutie Acordurile Abraham de care viitorii negociatori vor trebui sa tina cont . Va construi presedintele Biden pe aceast fundament o noua realitate politica in Orientul Mijlociu sau nu? Va fi interesat numai de Acordul cu Iranul care se discuta la ora actuala intre cele doua state la Viena?

Situatia politica din Israel

Israelul este in prezent condus de un guvern si un prim-ministru, Benjamin Netaniahu, care lupta pentru ”viata lor politica”. Fiecare atac aerian al Fortelor Aeriene Israeliene, fiecare comandant Hamas sau militant din Jihadul Palestinian omorat in Gaza, nu este menit doar sa demonstreze victoria asupra Hamasului, acestea fac acum parte dintr-un echilibru politic intern de putere menit sa demonstreze care regim politic poate face fata cel mai bine razboiului si ce amenintari la adresa securitatii ar avea tara daca ar fi controlat de un „guvern de stanga”. Premierul Netaniahu care a castigat titlul de „cel mai anti-razboi lider din istoria israeliana” pare acum ca incearca sa renunte la titlu cat mai repede posibil, in timp ce acesta ii ameninta pozitia politica. Aceasta este adevarata provocare cu care vor trebui sa lupte mediatorii care incearca sa ajunga la incetarea focului. Dupa patru alegeri consecutive, in decursul de doi ani, Netaniahu nu reusise sa formeze o coalitie viabila in Knesset (parlamentul israelian). Astfel un ”pachet pestrit” de rivali ai liderului de dreapta – de la un partid arab si de la centristi, pana la ultranationalisti si factiuni pro-colonisti din dreapta – preluasera proiectul crearii unui nou guvern israelian, fara cel mai longeviv premier in fruntea sa. Omul care a avut cele mai mari sanse sa-l inlocuiasca pe premierul Benjamin Netaniahu, presedintele partidului Yamina, Naftali Bennett, l-a chemat pe presedintele partidului Yesh Atid, Yair Lapid, si pe liderul partidului islamist Ra’am, Mansour Abbas, pentru a le spune ca renunta la initiativa lor comuna de guvernare. ”Moartea prematura” a ceea ce a fost numit, in ultimele saptamani, drept „guvern al schimbarii”, programat provizoriu sa depuna juramantul in cel mult 30 de zile de la primirea mandatului si sa-l trimita pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu pe ”bancile opozitiei” in Knesset, este rezultatul direct al ciocnirilor violente in orasele arabe in aceasta criza israelo-palestiniana. Netaniahu si ministrul apararii Benny Gantz, rivali politici dar si participanti la aceiasi coalitie de guvernare, par uniti in timp ce se confrunta cu aceste doua fronturi – cu Hamas si cu tulburarile interne. Ce i-a ingrijorat mai mult au fost tulburarile interne pe care nu stiu daca le pot opri. Israelul este afectat de o criza politica si civila de peste doi ani. Punctul sau central este Netaniahu, aflat in judecata pentru acuzatii de luare de mita si coruptie, dar inca popular. Agitatia interna din aceasta saptamana pare sa fie un ecou al acestei crize nationale si va avea probabil impact asupra politicii si vietii din Israel in urmatorii ani. Coexistenta dintre arabi si evrei se va confrunta cu una dintre cele mai mari provocari ale sale. Liderii politici din Israel – evrei si arabi – ar putea sa o canalizeze in directii pozitive de integrare sau sa revina la paradigma polarizarii si a boicotarii.

Abu Mazen

Diviziunea dintre Gaza si Cisiordania prezinta un impediment major pentru aspiratiile palestiniene. Acest fapt a condus la o miscare transnationala palestiniana extinsa intre cele doua ”bule”, din ce in ce mai insulare si rivale, Gaza controlata de Hamas si Ramallah guvernata de Autoritatea Palestiniana. Tentativele infructuoase de reconciliere dintre Hamas si Organizatia de Eliberare Palestiniana au consolidat o schisma care a devenit la fel de problematica ca si diviziunea israeliano-palestiniana. Schisma submineaza legitimitatea intregului sistem politic palestinian, compromitand grav afirmatia Organizatiei de Eliberare Palestiniana de a fi singurul reprezentant palestinian. In ciuda apelurilor recurente de a organiza alegeri si a conveni asupra unui program national comun, nici Hamas, nici Fatah, cele doua forte politice palestiniene dominante, nu au oferit un raspuns convingator cu privire la modul de a pune capat rupturii. Si chiar daca vor avea loc alegeri, asa cum a declarat recent presedintele palestinian Mahmud Abbas, ele vor servi doar pentru a legitima un sistem politic aflat in dificultate, nu pentru a facilita un transfer autentic de putere: niciuna dintre parti nu este pregatita sa predea puterea celeilalte, facand alegerile putin mai mult decat o farsa. Negocierile ar trebui, de asemenea, sa se confrunte cu deconectarea fundamentala dintre limbajul politic israelian si palestinian si intelegerea problemelor cruciale. Securitatea este un prim exemplu. Viziunea palestiniana asupra securitatii este ingusta, locala si tactica, in timp ce viziunea israeliana este larga, regionala si strategica. Cand cele doua parti discuta probleme de securitate, acestea vorbesc pe planuri diferite, palestinienii se concentreaza asupra amenintarilor la adresa indivizilor, in timp ce preocuparile israeliene se refera la state si organizatii puternice. Este clar ca palestinienii au nevoie de o noua abordare. Abbas, cunoscut sub numele de Abu Mazen, a incercat, fara succes, sa abordeze deconectarea Cisiordania-Gaza. El este ultimul dintre parintii fondatori palestinieni si, de asemenea, primul lider national palestinian semnificativ din istoria moderna care a renuntat in mod deschis si fara rezerve la violenta si care s-a angajat in diplomatie cu mijloace pasnice aceasta fiind singura cale spre solutionarea conflictului. In ciuda defectiunilor lor, acordurile de la Oslo nu ar fi fost posibile fara administrarea sa hotarata dar nici linistea relativa din ultimii 15 ani. Contributia sa nu a fost evaluata in mod corespunzator nici de Israel, nici de Statele Unite. In schimbul transformarii discursului si actiunilor palestiniene, Abu Mazen a adunat cuvinte dulci, promisiuni goale si firimituri financiare. Ne reusind sa ajunga la o intelegere cu el, Israelul a sacrificat castiguri strategice pe termen lung din considerente tactice pe termen scurt. Deocamdata, opozitia ferma a lui Abu Mazen fata de violenta a fost absorbita de majoritatea palestiniana. In afara de Hamas si Jihadul Islamic Palestinian, nicio fractiune palestiniana semnificativa, miscare populara sau potential succesor nu sustine astazi „lupta armata” sau nu solicita revenirea acesteia. Abu Mazen a reusit, aproape fara ajutor si impotriva unor ”ziduri” formidabile, sa elimine ceea ce el considera o credinta distructiva din lexiconul politic palestinian si din comportamentul palestinian de masa. In absenta unei solutii echitabile, mostenirea lui Abu Mazen poate fi inca pusa sub semnul intrebarii si reconsiderata de propriul sau popor, iar efectele sale se pot eroda in timp. Este clar ca palestinienii au nevoie de o noua abordare – una bazata pe o viziune strategica reconsiderata si aspiratii recalibrate. Noua cale de urmat trebuie sa aiba in vedere o noua adunare constitutiva care sa reprezinte si sa implice mai multi palestinieni, dand glas celor care au fost ignorati sau marginalizati si sa acorde prioritate bunastarii si securitatii palestiniene. Trebuie sa reorganizeze relatiile dintre o noua Autoritate Palestiniana si o noua Organizatie de Eliberare a Palestinei si sa rezolve diviziunea Gaza-Cisiordania. De asemenea, trebuie sa dezvolte idei noi referitoare la drepturile individuale si colective, sa incurajeze dezbaterea si dialogul intern liber si sa sustina o cultura a tolerantei. Trebuie sa recunoasca faptul ca ”mantuirea” vine din interior, in timp ce reexamineaza relatiile cu Statele Unite, valorificand procesele de normalizare araba in avantajul palestinian si implicand Egiptul si Iordania in orice noi discutii. Trebuie sa redefineasca notiunea palestiniana de suveranitate, sa revizuiasca punctele de vedere ale securitatii palestiniene si sa se abtina de la a eluda responsabilitatile sau de a se complica in amenintari care nu sunt credibile. Dar atata timp cat palestinienii nu sunt nici pacificati, nici echilibrati in mod corect, cauza lor va continua sa arda, iar perspectivele pentru o pace si stabilitate autentice vor ramane evazive. Este o simpla concluzie care mi-am facut-o in ani, incepand cu 1998 cand am asistat la o expunere facuta de un palestinian si un evreu, in timp ce studiam la Harvard JFK School of Gouvernement probleme de securitate internationala.

Rusia ramane in afara conflictului israeliano-palestinian

Egiptul, care a jucat un rol esential in intermedierea incetarii focului in 2014 si care a pus capat precedentului razboi din Gaza, a pus pe masa negocierilor, din nou, o oferta de mediere a conflictului in curs. Atacurile aeriene ale Israelului si masurile politiei israeliene de reducere a nemultumirii interne din partea populatiei sale arabe au atras critici dintr-o serie de tari musulmane. Un exemplu ar fi Turcia [3] lui Recep Tayyip Erdogan. Erdogan i-a spus lui Vladimir Putin, intr-o convorbirea telefonica, ca a solicitat recent comunitatii internationale sa „ofere Israelului o lectie puternica si descurajanta” si a propus ideea unei „forte internationale de protectie pentru palestinienii”. Israelul si teritoriile palestiniene sunt angajate in cea mai intensa lupta din ultimii ani si exista o putere majora nu prea departe, implicata in razboiul de la granita de nord a Israelului si care manifesta veleitati de negociator: Rusia. Kremlinul este implicat politic si militar in Siria si Libia, a mediat pacea, in temeni sai, la sfarsitul anului trecut in conflictul din Nagorno-Karabakh, este implicata in discutii despre viitorul Afganistanului si are relatii diplomatice prietenoase cu Israel si un dialog direct cu Hamas, pe care Moscova, spre deosebire Statele Unite si Uniunea Europeana, nu o clasifica ca organizatie terorista. Dar Rusia pare a fi neobisnuit de reticenta in a intra in conflictul israeliano-palestinian, iar motivele dezvaluie multe despre situatia interna a Rusiei. In mod traditional, Rusia a exercitat o influenta semnificativa asupra conflictelor din Orientul Mijlociu. Uniunea Sovietica a fost vitala pentru crearea hartii Orientului Mijlociu dupa al Doilea Razboi Mondial. In 1947, URSS a sprijinit Rezolutia ONU 181, care impartea Palestina intr-un stat arab si unul evreiesc. Si in mai 1948, dupa proclamarea statului Israel, Moscova a recunoscut mai intai independenta si a stabilit relatii diplomatice cu Tel Aviv. Ani mai tarziu, Uniunea Sovietica a furnizat arme Israelului in primul conflict arabo-israelian cu ajutorul Cehoslovaciei, dar sprijinul sau a disparut pana la destramarea finala a relatiilor diplomatice odata cu Razboiul de sase zile. Astazi, pozitia Rusiei este ca Ierusalimul de Est ar trebui sa fie capitala unui viitor stat palestinian, iar Ierusalimul de Vest sa fie capitala Israelului. In loc sa incerce sa aduca Israelul si Hamasul la masa negocierilor, Kremlinul a cerut o reuniune a ministrilor de externe ai Cvartetului pentru Orientul Mijlociu (Rusia, SUA, ONU si UE). Exista mai multe motive pentru aceasta solicitare. Un pas gresit in acest conflict ar putea pune Rusia in contradictie cu Occidentul. De asemenea, Kremlinul nu vrea sa riste tensiunile cu puterea regionala Turcia, care se ”cearta” din ce in ce mai mult cu aliatii NATO dar si cu vecinii din Orient in special cu Israelul. Rusia are o economie bazata pe vanzarile de petrol iar un conflict in Orientul Mijlociu ar insemna o crestere a pretului petrolului ceea ce ar avantaja Moscova. Mai este o chestiune care se refera la granita de sud a Rusie aceea din Caucaz. Zona respectiva este cu populatie musulmana care considera atacul din Gaza, in timpul Ramadam, ca fiind un act ilegal de violenta. Moscova doreste sa mentina contacte excelente cu Israelul si lumea araba si, in special, nu doreste sa strice relatiile cu propriile republici, in mare parte musulmane. O intalnire a Cvartetului pentru Orientul Mijlociu ar putea face ceva progrese in gasirea unei solutii fara a obliga Rusia sa isi asume toate riscurile. Probabil Kremlinului nu i-ar pica rau o oportunitate de discutii pe marginea situatiei din Ucrainei, a celei din Marea Neagra si a sanctiunilor antirusesti.

Pozitia SUA fata de conflictul palestiniano-israelian

Statele Unite au sustinut dreptul Israelului de a se apara, dar si-au exprimat ingrijorarea cu privire la necesitatea protejarii civililor din Gaza. In dimineata zilei de 14 mai 2021, Subsecretarul pentru aparare si pentru politici, Colin Kahl, s-a intalnit la Pentagon cu Directorul de politici si afaceri politico-militare al Ministerului Apararii din Israel, Zohar Palti. A urmat unei intalniri la nivel inalt intre consilierul pentru securitate nationala Jake Sullivan si omologul sau israelian, Meir Ben-Shabbat, desfasurata la 28 aprilie, unde cei doi au discutat despre dronele iraniene si amenintarile cu munitie de precizie ghidata livrate de Iran catre Hezbollah. Administratia presedintelui SUA, Joe Biden, a intrat in functie asteptand sa adopte o abordare mai putin proactiva a conflictului israeliano-palestinian decat multi dintre predecesorii sai. La un briefing de presa despre pandemia COVID-19-la patru zile de la inceputul actualei crize dintre Israel si Hamas – aceasta abordare a fost expusa. Biden a preluat o intrebare de la un reporter cu privire la conflict si a raspuns in mod categoric ca a vorbit cu premierul israelian Benjamin Netaniahu si ca Israelul are dreptul sa se apere, sperand ca luptele vor fi incheiate „mai devreme decat mai tarziu”. In mod separat, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a anuntat ca si el a fost in legatura cu omologul sau israelian si cu presedintele palestinian Mahmoud Abbas (Abu Mazen). El a mentionat, de asemenea, ca il trimite pe Hady Amr, un oficial cu experienta in problemele Orientului Mijlociu, in Israel pentru a fi in legatura cu partile. Am mai vazut razboaie Israel-Hamas – ultimul a fost in 2014 – si stim cum evolueaza. Hamas, cu asistenta Jihadului Islamic Palestinian si sustinut de Iran, isi lanseaza rachetele fara discriminare. Israelul riposteaza disproportionat. Statele Unite sustin dreptul Israelului de a se apara iar Europa ”da din deget” amenintator la adresa Israelului. De altfel, ca o scurta paranteza, administratia presedintelui american Joe Biden a aprobat o vanzare de 735 milioane de dolari catre Israel a armelor ghidate de precizie, potrivit rapoartelor media (Washington Post). Vanzarea propusa include munitii cu atac direct (Joint Direct Attack Munition-JDAM) si bombele GBU-39 (Small Diameter Bomb -SDB), potrivit The Washington Post. Intre 2019-2028 SUA s-au angajat sa acorde, intr-un acord intre cele doua tari semnat in 2016, un ajutor militar Israelului in valoare de 38 de miliarde de dolari. Qatarul si Egiptul mediaza o incetare a focului bazat pe acordul obisnuit „tacere pentru liniste”. Ambele parti isi ingroapa mortii, curata daramaturile si se intorc la ”business as usual” (afaceri ca de obicei), in timp ce Fortele de Aparare Israeliene (IDF) si Brigazile Ezzedeen al-Qassam din Hamas se pregatesc pentru urmatoarea runda. Abordarea administratiei Biden de pana acum sugereaza ca Washingtonul are alte prioritati. Numai enumerarea lor – pandemia, redresarea economica, schimbarile climatice, cresterea militara si economica a Chinei, ambitiile nucleare ale Iranului – este suficienta pentru a sublinia acest lucru. Deferenta presedintelui Biden fata de calendarul lui Netaniahu este o indicatie a acestei schimbari de abordare, in care partile sunt lasate sa se ocupe de conflict, iar Statele Unite trec de la incheierea acestuia la reducerea manifestarilor sale mai violente. Ar trebui ca presedintele Biden sa incerce mai mult? La urma urmei, fiecare criza creeaza o oportunitate. Ar putea ca circumstantele, de aceasta data, sa produca un moment in care, daca Washingtonul si-ar intensifica angajamentul, ar putea genera progrese in directia obiectivului declarat al unei solutii cu doua state la conflictul israeliano-palestinian? Raspunsul, din pacate, este nu. Status quo-ul se potriveste de fapt destul de bine ambelor parti si niciuna nu are interes sa-l schimbe. Cu toate acestea, Hamas a fost suparat de anularea alegerilor palestiniene, in care spera sa isi extinda influenta asupra Cisiordaniei si a profitat de confluenta confruntarilor dintre evreii si arabii din Ierusalimul de Est pentru a incerca sa-si extinda influenta acolo. Hamasul a produs rachete de neconceput anterior si le-a lansat spre Ierusalim. La randul sau faptul l-a infuriat pe Netaniahu, care se multumea ca Hamas sa conduca in Gaza, dar nu in Cisiordania si cu siguranta nu in Ierusalimul de Est. Cu alte cuvinte, instinctele de baza ale administratiei Biden sunt corecte. Conflictul necesita gestionare, deoarece pur si simplu nu exista conditii pentru rezolvarea acestuia. Din pacate, nu este vorba despre prioritati, este vorba despre realitati. Fostul secretar de stat al SUA, John Kerry, a testat propunerea conform careia numai vointa americana ar putea schimba aceste realitati si a ajuns in scurt timp la un final nedorit. Jared Kushner, in calitate de consilier principal al presedintelui SUA, Donald Trump, a incercat sa sanctioneze palestinienii si sa dea Israelului un cec in alb, si nici acest lucru nu a functionat. Dupa cum arata aceasta ultima criza de violenta, gestionarea conflictului israeliano-palestinian este ca si cum ai merge pe bicicleta: trebuie sa pedalezi altfel cazi! Iesind din aceasta criza, administratia Biden va trebui sa promoveze un proces care ajuta la reconstruirea increderii si sperantei in solutia cu doua state. Avand in vedere terenul accidentat, progresul pe acel drum va fi neaparat lent si incremental. Dar, in circumstantele actuale, un proces pas cu pas ofera mai multe promisiuni decat sa privesti in alta parte sau sa urmaresti cantecul de sirena al pacii finale. Este tot o parere personala nu un sfat.

In spatele usilor inchise (afaceri tip ”back channel”)

Cand oficialii administratiei Biden au calatorit luna aceasta in Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Egipt, Irak si in alte natiuni din Orientul Mijlociu, au vazut o schimbare izbitoare: la fel ca Statele Unite, aceste tari par sa fi invatat limitele puterii militare si sunt in schimb preocupate de situatia economica interna si de diplomatia regiunii. Poate ca acum vedem o versiune din Orientul Mijlociu a declaratiei presedintelui Biden conform caruia cea mai buna politica externa este sa „reconstruim mai bine” acasa. Daca da, este o epifanie binevenita: regiunea a fost punctul zero pentru propriile sale „razboaie nesfarsite”. Dandu-si seama ca Statele Unite si-au pierdut rabdarea cu astfel de razboaie, aceste natiuni incearca acum sa le descalifice si sa isi reconstruiasca economiile dupa pandemie. Diplomatia din spatele usilor inchise ii implica aproape pe toti principalii actori ai regiunii: Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite vorbesc cu Iranul iar Emiratele Arabe Unite si Egiptul vorbesc cu Turcia. Chiar si sefii razboiului din Yemen si Libia au explorat incheierea unor acorduri de pace. Solicitati sa explice schimbarea pozitiei, oficialii americani si arabi spun ca multe tari s-au „speriat direct” de riscul unui razboi complet si devastator in Orientul Mijlociu si de fiabilitatea scazuta a umbrelei militare americane in timpul mandatului ultimilor trei presedinti. Din pacate, aspectul esential al acestei reinvieri diplomatice este conflictul, fara sfarsit, israeliano-palestinian. Explozia de violenta din aceasta zona a aratat ca relatia dintre cei doi combatanti ramane la fel de toxica ca oricand. Normalizarea relatiilor dintre statele arabe si Israel este o binecuvantare (Acordurile Abraham), dar nu va face ca problema palestiniana sa dispara. Oficialii, chiar cei din Emiratele Arabe Unite, cel mai orientat spre viitor dintre statele arabe, au avertizat Israelul ca actiunile politiei de la Moscheea al-Aqsa din Ierusalim vor incuraja extremistii Hamas. Statele Unite trebuie sa reconstruiasca un proces de pace, dar nu va avea nicio sansa decat daca israelienii si palestinienii ajung la concluzia, ca si vecinii lor, ca razboiul fara sfarsit nu are sens. Emiratele Arabe Unite sunt cel mai bun exemplu de transformare linistita, in curs, in regiune. Dupa ani de lupte costisitoare cu proxi – impotriva houthi-sustinuti de Iran in Yemen si impotriva fortelor sustinute de turci in Libia – fortele lor militare s-au retras pentru a se concentra asupra problemelor economice interne. Intoarcerea a inceput in 2019, odata cu atacul cu rachete iraniene asupra instalatiilor petroliere saudite de la Abqaiq [4]. Emiratele Arabe Unite au primit avertismente ca ar putea fi urmatorii si ca rachetele iraniene ar putea sfarama turnurile stralucitoare din Dubai si Abu Dhabi. Imediat, Emiratele Arabe Unite au inceput un dialog secret cu Teheranul. Rezultatul pare a fi un pact, nescris de non-beligeranta, Emiratele Arabe Unite oprindu-si, in compensatie, sprijinul pentru trupele care lupta impotriva rebelilor houthi sustinuti de Iran in Yemen. Enuntul despre Emiratele Arabe Unite ca fiind „Mica Sparta” a disparut brusc. Aceasta porecla, acordata de fostul Secretar al Apararii, James Mattis, a sugerat un rol excesiv in conflictele regionale care s-au dovedit epuizante si in cele din urma contraproductive pentru Emirate. Si pandemia de Covid-19 a fost devastatoare, Emiratele Arabe Unite pierzand mai mult de 50% din veniturile sale pe masura ce turismul si prelucrarea petrolului s-au prabusit, potrivit datelor oficiale. Asadar, Emiratele Arabe Unite, au reevaluat situatia. Dupa ”extinderea” din 2019 catre Iran, au inceput o descrestere militara, similara, in diferite zone, cu alti doi rivali regionali, Turcia si Qatar. Emiratele Arabe Unite din acest an si-au oprit sprijinul militar pentru rebelii din Libia care lupta impotriva guvernului sustinut de Turcia, conform unor marturii ale oficialii americani. Egiptul, pe care Emiratele Arabe Unite spera sa-l protejeze cu interventia sa libiana, intra si el in afacerile tip back-channel. O delegatie din Ankara a calatorit la Cairo pentru primul dialog serios din ultimii ani. Discutiile tip back-channel dintre Arabia Saudita si Iran au fost intermediate de prim-ministrul irakian Mustafa al-Kadhimi, un fost sef de informatii, considerat ca fiind unul dintre cei mai interesanti lideri ai regiunii. El i-a reunit pe seful spionajului saudit Khalid Humaidan si pe consilierul adjunct pentru securitate national al Iranului, Saeed Iravani. Discutiile sunt mai mult simbolice decat de substanta, pana acum, dar militiile siite sustinute de Iran din Irak au incetat sa mai traga rachete in regat, spun oficialii americani. Arabia Saudita isi doreste iesirea din razboiul din Yemen si prin intermediul trimisului special al SUA Tim Lenderking care le-a oferit militantilor houthi un acord de pace care sa raspunda majoritatii cererilor lor, inclusiv redeschiderea portului Hodeidah si a aeroportului Sanaa. Un purtator de cuvant houthi, din Oman, a aparut in media pentru a sustine planul, dar conducerea militara din Sanaa continua sa faca presiuni pentru o victorie decisiva in orasul Marib, spun oficialii americani. Ministrul de externe al Iranului se indreapta catre Emiratele Arabe Unite pentru discutii care ar putea include Yemenul. Cel mai bun sfat dat de americani pentru sauditi ar fi urmatorul: taiati nodul, deschideti portul si aeroportul, pune-ti capat acestui razboi dezastruos pentru civili. Statele Unite au incercat sa transforme Orientul Mijlociu si nu a avut mult succes. Acum, aliatii arabi incearca sa ridice piesele de puzzle si sa le organizeze. Revolutionarii iranieni nu sunt, in niciun caz, in trenul pacii. Cat priveste diplomatii europeni ei se gasesc blocati intr-o bucla perpetua. Timp de mai multe decenii, ei au urmat o rutina bine repetata: evolutiile de pe teren se agraveaza constant si provoaca periodic alarma in capitalele statelor membre, care apoi intra in actiune pentru a-si apara viziunea asupra unei solutii cu doua state. Desi uneori au succes in dezamorsarea crizelor succesive, guvernele europene nu au modificat fundamental traiectoria generala a conflictului. Astfel, europenii ajung sa repete aceleasi interventii de fiecare data cand apare o explozie diplomatica sau de securitate, doar dintr-o pozitie din ce in ce mai proasta cu fiecare ocazie.
IDF a calculat marti, 18 mai, ca, dupa noua zile de lupta, este aproape de realizarea tuturor obiectivelor stabilite pentru Operatiunea ”Gardienilor Zidului”, care a fost lansata in urma unei ”ploii de rachete” palestiniene asupra oraselor israeliene. Rezultatul din schimburile diplomatice in curs dintre Statele Unite, Israel si Egipt este ca nu va fi anuntat oficial incetarea focului din lipsa conditiilor adecvate. In schimb, operatiunea militara va continua inca cateva zile – cel tarziu la inceputul pana la inceputul saptamanii viitoare. IDF va proclama apoi o zi si o ora pentru incheierea campaniei sale din Gaza, declarand ca obiectivele sale au fost atinse. Brokerii egipteni au informat fara indoiala Hamas si Jihadul Islamic in discutiile lor directe ca trebuie sa opreasca barajul de rachete la ziua si ora stabilite, daca vor ca Israelul sa opreasca atacurile sale implacabile asupra liderilor lor si a masinii lor de razboi. Dar daca vor continua sa traga rachete asupra centrelor cu populatie israeliene, avioanele de razboi IDF se vor intoarce pe cerul Fasiei Gaza si vor relua campania de unde au ramas.

Post scriptum: Iron Dom versus Hamas
Axioma: niciun sistem conventional de aparare antiracheta, oricat de avansat, nu este pe deplin imun impotriva tehnicii ”roi de rachete”.
Pe fondul unui nou conflict de frontiera cu Hamas, sistemul de aparare antiracheta Iron Dome din Israel se confrunta cu cel mai dur test din ultimii ani. Fortele israeliene de aparare (IDF) continua sa faca schimb de focuri cu Hamas si Jihadul Islamic Palestinian, in ceea ce este cea mai grava criza de la conflictul din Gaza din 2014. Conform ultimelor estimari ale serviciilor de informatii ale armatei israeliene, fortele Hamas si Jihadul Islamic Palestinian au lansat pana la 3.500 de rachete catre Israel. O mare parte din acestea au vizat orasele din sudul si de pe coasta industrializata a Israelului, desi zona Ierusalimului a fost, de asemenea, vizata. IDF a anuntat ca a lovit pana la 600 de tinte in Fasia Gaza, inclusiv puncte de comanda ale comandantilor Hamas si instalatiile lor de producere a rachetelor. Lansatorul de rachete BM-21 Grad, folosit de palestinieni din Hamas este un derivat din echipamentul similar sovietic, care foloseste rachete neghidate de 122 mm si care reprezinta forta principala a sistemului de rachete palestinian. In jargonul militar echipamentul se numeste ”Orga lui Stalin”. Pe langa acesta Hamasul foloseste si familia de rachete M-302 sau Khaibar-1/302 mm, copie siriana dupa racheta WS-1/China [5]. Linia principala de aparare a Israelului impotriva barajului de rachete cu raza scurta de actiune care vin din Gaza este sistemul sau Iron Dome – o retea de interceptori care foloseste analize radar sofisticate pentru a identifica, urmari si distruge rachetele trase, care ameninta populatia civila sau infrastructura critica. Cum a evoluat pana acum Domul de fier, adesea promovat drept unul dintre cele mai eficiente sisteme de interceptare din lume? In parte sistemul intercepteaza rachete cu raza scurta de actiune aflate pe o traiectorie de lovire a zonele populate sau a infrastructurii critice. Din cele 1.600 de rachete lansate de Hamas in primele zile ale crizei, aproximativ 400 nu au reusit sa ajunga pe teritoriul israelian. IDF a sustinut ca Domul de Fier se bucura de o rata de succes de peste 90%. Cu toate acestea procentul de interceptare este mai redus fapt demonstrat de o noua situatie a unei lansari tip grindina de rachete de 122mm. In timpul conflictului din Gaza din 2014, bateriile Iron Dome s-au straduit sa intercepteze toate cele 700 de rachete cu raza scurta de actiune lansate asupra Israelului in decursul unui weekend. Nu numai ca capacitatile de lovire Hamas si ale Jihadul Islamic Palestinian au crescut incepand cu 2014, dar si-au adaptat in mod constant tactica pentru a lansa rachete pe traiectorii joase pentru o sansa mai buna de a patrunde in reteaua de aparare antiracheta a IDF [6] folosindu-se de limitarea unghiului de vizualizare a radarului. Aceasta nu este atat o slabiciune specifica Domului de Fier, cat este o reflectare a faptului ca niciun sistem conventional de aparare antiracheta, oricat de avansat, nu este pe deplin imun impotriva ”tehnicilor de roi”. Tel Aviv a investit recent in Iron Beam [7], un sistem laser de aparare aeriana care promite sa consolideze limitele Domului de Fier, dar este prea devreme pentru a evalua pe deplin eficienta ”beam-ului” in campul de lupta. Surse din industria de aparare israeliana au subliniat anterior doua probleme majore cu care se confrunta Cupola de Fier (Iron Dome): o rentabilitate redusa si vulnerabilitatea la ”tactici de roi”. Daca functioneaza aproximativ asa cum a fost proiectat, Iron Beam are potentialul de a elimina direct prima problema, in timp ce o diminueaza foarte mult pe cealalta. Atunci cand se tine cont de pretul rachetei interceptoare Tamir constatam ca fiecare interceptare a Iron Dome costa intre 100.000 si 150.000 USD. Prin comparatie stricta, Iron Beam [7] va avea un cost de doar 2.000 de dolari. Raza extrem de limitata a sistemului Iron Beam inseamna ca nu poate inlocui niciodata arhitectura de aparare antiracheta existenta in Israel. Cu toate acestea, poate deveni o piatra de temelie a capacitatii IDF de a distruge rachete cu raza scurta de actiune si de a contracara in special loviturile de saturatie. Deocamdata sistemul este intr-o disputa privind finantarea sa din bugetul de aparare al Israelului. Acum, in criza actuala, Hamas a inceput sa vizeze Ierusalimul cu rachete cu raza lunga de actiune, menite sa arate ca sustine protestatarii palestinieni din Orasul Sfant. Aceasta a facut parte dintr-o campanie calculata pentru a stimula nu numai protestele palestiniene din Ierusalim, ci si a incuraja ciocnirile din orasele israeliene intre evrei si arabi. Asta inseamna ca rachetele au devenit un element politic intern. Israelul are in dotare avioane F16 si F-35 Lightning II pe care le foloseste in actiunile de bombardament si lupta aeriana. Denumite F-35I Adir primele noua avioane F-35 au devenit operationale in Fortele Aeriene Israeliene in decembrie 2017. Sunt avioane personalizate pentru Israel. Rafael Advanced Defense Systems produce versiuni mai mici ale rachetelor Python si Derby, in timp ce Israel Military Industries produce o bomba de penetrare in aceeasi configuratie ca si bomba Mk 82 500 lb pentru dotarea acestor avioane. Lockheed cumpara echipamente israeliene si doteaza F35 cu ele. De asemenea Israelul duce negocieri pentru a cumpara 2 distrugatoare din Germania si are in dotare 3 fregate si 14 submarine. Hamas a cautat, de asemenea, sa foloseasca rachete intr-o tactica diferita, parand sa vizeze orasele israeliene cu un numar covarsitor de rachete concepute pentru a testa daca apararea aeriana a Israelului le-ar putea opri pe toate. Observatorii au subliniat ca Hamas parea, de asemenea, sa vizeze zonele in care se presupunea ca se afla bateriile Iron Dome. Hamas a inovat, de asemenea, lansand o noua racheta Ayyash capabila de o autonomie de 250 de kilometri. Asta inseamna ca poate ajunge in tot Israelul plecand din Gaza. Iranul a vizat Eilat spre Marea Rosie si a lansat rachete indreptate spre nordul indepartat din Israel. De asemenea, au tras rachete in apropierea instalatiei nucleare Dimona. In aprilie, un S-200 sirian a tras de langa Damasc si a declansat sirenele in apropierea instalatiei de la Dimona in statul Abu Qrenat, unde traieste o comunitate beduina. Asta s-a intamplat din nou pe 14 mai 2021. Hamas a folosit, de asemenea, noi ”drone kamikaze” numite Shehad. Drona este putin mai mare decat inaltimea unei persoane de inaltime medie si este modelata pe variantele iraniene Ababil si Qasef folosita de Houthis in Yemen impotriva Arabiei Saudite. Israelul a doborat una dintre drone cu un F-15 care a tras o racheta Python in UAV si a folosit un interceptor Iron Dome pentru a dobori o alta drona. De asemenea, Israelul a vizat echipa de lansare a dronelor Hamas, pe 12 mai 2021. Militarii au declarat pe 13 mai ca avioanele de lupta IDF au lovit apartamentul lui Samer Abu-Daka, seful unitatii UAV Hamas, care a fost folosit pentru planificarea si operarea militara a Grupul UAV al organizatiei teroriste Hamas. Iron Dome este doar unul dintre sistemele anti-rachete din Israel. Sistemul Arrow, dezvoltat impreuna cu SUA, este conceput pentru a distruge arme mult mai mari si mai rapide, cum ar fi rachetele balistice intercontinentale cu varf nuclear, interceptandu-le atunci cand sunt atat de sus, tehnic in spatiu. Pe langa aceste sisteme de lupta exista si Sistemul de Alerta Rosie. Acesta este cealalta parte a apararii impotriva rachetelor din Israel, cel care anunta alarma (o sirena) in orasele spre care se indreapta rachetele. Cand se intampla acest lucru, oamenii au la dispozitie cateva secunde pentru a se indrepta spre un adapost pentru bombe. Au luat Hamas si Jihadul Islamic Palestinian mai multe rachete puternice cu raza lunga de actiune? Este cert ca lideri palestinieni din Gaza au inceput sa foloseasca Fajr 5 (numele de cod militar M-75) si Burkan (A-122), care ajung mai adanc in Israel si ofera un efect mult mai puternic. Pentru prima data au tras un Fajr 5, un produs iranian cu o raza lunga de actiune si un calibru de 333 mm, care este montat pe un sasiu de Mercedes Benz 2631. Aceasta racheta cantareste o tona, focosul sau este dotat cu 175 kg de munitie cu fragmentatie (exemplu o astfel de racheta explodeaza deasupra unui transportor militar si-l face sita- ca cea din bucatarie de la ”Chefi la cutite”). Inginerii de rachete ai Hamas i-au redus sarcina utila pentru a extinde raza Fajr la 170 km – pana la malul Marii Galileei, in nord-estul Israelului. Organizatiile teroriste palestiniene nu doar ca au escaladat ofensiva cu rachete, ci sunt acum dupa ”lozul cel mare”, asa cum s-a vazut in recentele bombardamente, cand o racheta indreptata catre conducta Eilat-Ashkelon a incendiat un container de gaz in punctul final Ashkelon. Au incercat sa loveasca platforma offshore a campului de gaz Tamar din Israel. Dar nu au atins aceasta tinta deoarece, chiar si dupa modernizarea rachetelor lor, nu sunt la inaltimea capacitatii de inalta precizie instalata de Iran in arsenalul de rachete al Hezbollah. Proxi-ul iranian libanez detine acum o cantitate de rachete Fajr 5C echipate cu seturi de ghidare GPS. Liderii Hamas spera sa obtina in curand aceste sisteme de arme ultra-letale. Sarcina apararii antiaeriene a Israelului devine din ce in ce mai complicata.


[1] Hossein Salami (nascut in 1960) este un ofiter militar iranian cu gradul de general-maior, care este comandantul general al Corp Garzii Revolutionare Islamice (IRGC).
[2] Intr-o interventie in parlament, ministrul iordanian de externe Ayman Safadi a anuntat ca acest ‘acord de aparare cu SUA este rezultatul unor negocieri indelungate’.Contine 19 articole si o anexa referitoare la statutul juridic al fortelor americane si al angajatilor civili ai Departamentului american al Apararii si reglementeaza relatiile intre fortele armate iordaniene si cele americane’, a informat Ayman Safadi. Fara a fi supus parlamentului, ceea ce este neobisnuit, acordul a fost semnat pe 31 ianuarie si aprobat de guvern pe 17 februarie. Decretul regal a fost publicat in Monitorul Oficial pe 16 martie. ‘Acordul vizeaza oferirea unui cadru de cooperare in domeniul apararii si consolidarea sprijinului SUA pentru programele de aparare si securitate, precum si pentru stabilitatea regatului prin furnizarea de instruire si echipament militar’, a afirmat seful diplomatiei iordaniene. Potrivit acestuia, SUA ofera regatului o asistenta militara anuala de 425 de milioane de dolari. Termenii acordului, publicat pe site-ul de stiri iordanian Ammon, stipuleaza ca ‘fortele americane pot detine si circula cu arme pe teritoriul iordanian in indeplinirea indatoririlor lor’. Intelegerea precizeaza, de asemenea, ca fortele americane isi pot ‘transporta si depozita echipamentele si materialele de aparare’ si ca ‘fortele si personalul SUA, precum si aeronavele si navele americane, sunt autorizate sa intre si sa paraseasca in mod liber teritoriul Iordaniei’. Reactionand ferm, deputatul islamist Saleh al-Armouti a cerut guvernului sa anuleze acest acord ‘deoarece incalca Constitutia si afecteaza suveranitatea iordaniana’. El a criticat, de asemenea, faptul ca acest acord nu a fost prezentat spre aprobare in parlament. Raspunzand deputatului, ministrul Safadi a dat asigurari ca ‘acordul nu afecteaza in niciun fel suveranitatea Iordaniei, iar tot continutul sau este supus dreptului iordanian si este compatibil cu dreptul international’. Ayman Safadi a adaugat ca ‘acordul nu permite fortelor americane sa desfasoare actiuni de lupta in interiorul regatului’. Iordania, care primeste un ajutor anual de peste un miliard de dolari din partea SUA, este considerata un aliat cheie al Washingtonului, care a condus o coalitie internationala impotriva gruparii jihadiste Stat Islamic din Siria si Irak in 2014. Sprijinul american acordat regatului hasemit a inceput in 1951, perioada in care Iordania a anexat Cisiordania, potrivit Agerpres.
[3] Sa nu uitam ca Turcia, a fost cea care in 1949 a devenit prima tara cu majoritate musulmana care a recunoscut Israelul, dar si prima care a rupt legaturile cu Israelul in 2010. Au restabilit legaturile in 2016, dar relatiile s-au inrautatit din nou in 2018 cand Erdogan si-a retras din nou ambasadorul, in luna mai 2018, cand au avut loc atacuri in Fasia Gaza impotriva palestinienilor care protestau contra deciziei presedintelui american Donald Trump de a muta ambasada Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim. In luna august a aceluiasi an, Israelul a acuzat Turcia ca a dat pasapoarte unei duzini de membri Hamas la Istanbul, descriind aceasta miscare ca „un pas foarte neprietenos”.
[4] Abqaiq este o comunitate din Arabia Saudita unde este o mare rafinarie cu instalatii de prelucrare a petrolului. Rafinaria este situata in provincia de est a Arabiei Saudite, in desert, la 60 km sud-vest de zona metropolitana.
[5] Racheta este cunoscuta mai ales pentru faptul ca a fost folosit de Hezbollah impotriva tintelor din nordul Israelului in timpul razboiului din Liban din 2006 si a fost folosit si in razboiul civil sirian. Este in esenta o clona a rachetei chinezesti WS-1. Khaibar este o oaza la aproximativ 95 de mile est de Medina, care a fost candva cea mai mare asezare evreiasca din Arabia. Numele a fost ales ca un memento al bataliei de la Khaybar, o batalie care a avut loc in 629 intre profetul Muhammad si adeptii sai impotriva poporului evreu care locuia asezarea. Numele rachetei a fost dezvaluit pentru prima data pe 28 iulie 2006 de liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, intr-un discurs la postul de televiziune Al-Manar.
[6] Fiecare lansator Iron Dome poate transporta douazeci de interceptori Tamir. Exista trei pana la patru lansatoare intr-o baterie tipica Iron Dome. Nu este clar cu exactitate cate baterii sunt operationale, desi se pare ca acest numar este in prezent undeva peste zece. Radarele detecteaza si urmaresc mai multe proiectile lansate, sistemul de management (the Battle management system) determina in ce masura fiecare proiectil reprezinta o amenintare si il repartizeaza unuia sau mai multor interceptoare. Fiecare lansator transporta 20 de rachete Tamir de circa 90 de kg si cu raza de actiune de peste 40 de km. Sunt estimate la circa 20.000 si 100.000 de dolari fiecare. Avand in vedere o productie suficienta de rachete lansate intr-o anumita locatie intr-un interval de timp suficient de scurt, este in totalitate posibil ca fortele Hamas / Jihadul Islamic Palestinian sa copleseasca reteaua Iron Dome si sa provoace victime substantiale infrastructurii critice si / sau zonelor foarte populate. Adaugarea mai multor baterii Iron Dome poate atenua aceasta potentiala vulnerabilitate pe termen scurt, dar Hamas / Jihadul Islamic Palestinian ar putea raspunde pur si simplu lansand si mai multe rachete la randul lor. Din informatiile existente din surse Mossad se pare ca Hamasul are un stoc de componente necesar pentru producerea a 30000 de noi rachete.
[7] Firma israeliana Rafael Advanced Defense Systems a reluat lucrarile de cercetare si dezvoltare pentru un prototip de aparare antiracheta bazat pe laser in 2009. Rafael Systems a dezvaluit un model de concept timpuriu, denumit laserul de inalta energie Iron Beam (HEL), la Singapore Air Show 2014. Acest sistem este compatibil cu orice radar si capabil sa fie montate pe o gama larga de vehicule. Se considera ca Iron Beam are o raza de actiune maxima de pana la sapte kilometri (dupa unele surse) si este capabila sa distruga rachete, vehicule aeriene fara pilot (UAV) sau obuze de mortar la aproximativ patru secunde dupa ce laserul intra in contact cu tinta lor.

- Advertisement -

PE ACELASI SUBIECT

Ultimele stiri

Facebook