„Ei bine, cu siguranta as spune ca China este provocarea strategica a SUA pentru secolul XXI. Noi ne-am concentrat in ultimii 15, 18 ani pe operatiunile de contrainsurgenta si de politie in sud-vestul Asiei. Acum trebuie sa investim pentru a face fata noii provocari” – amiralul Philip Davidson, comandantul teatrului de operatiuni militare Indo-Pacific. Dar Rusia la Marea Neagra este o provocare?
Este anul 2034 anul in care un razboi este pe cale sa inceapa intre China si SUA? „O flotila de trei distrugatoare navale americane strabate Marea Chinei de Sud printr-un culoar de navigatie contestat de China situat in apropierea asa-numitul Recif Mischief, unde intra in conflict cu o nava de lupta chinezeasca. Si apoi lucrurile incep sa escaladeze. Atacurile cibernetice de anvergura acopera capacitatea Statelor Unite de actiune strategica. Razboiul conventional si bataliile maritime duc la pierderi dramatice pentru ambele parti. O serie de alte tari intra in conflict. In cele din urma, nimeni nu castiga cu adevarat.” Amiralul (r) James Stavridis, fost SACEUR (Comandantul Suprem al Fortelor Aliate in Europa), este cel care isi imagineaza aceste evenimente in calitate de coautor al cartii „2034” un roman al urmatorului razboi mondial[1]. Cartea, scrisa impreuna cu romancierul si veteranul de razboi Elliot Ackerman, este ceea ce Stavridis numeste „o poveste de fictiune care insa avertizeaza” si care intra intr-o bogata traditie a povestirilor Razboiului Rece – ganditi-va la „Al treilea razboi mondial” de John Hackett sau „Dr. Strangelove”- care a clarificat dezastrul apocaliptic pe care l-ar reprezenta razboiul dintre Uniunea Sovietica si Statele Unite. Pe scurt, cartea spune: „La 12 martie 2034, comandorul marinei americane Sarah Hunt se afla pe puntea de comanda a navei sale, distrugatorul cu rachete ghidate USS John Paul Jones, efectuand o patrula de rutina a libertatii de navigatie in Marea Chinei de Sud atunci cand nava ei detecteaza un trauler aflat in pericol cu un incendiu la bord in evolutie. In aceeasi zi, maiorul aviator american US „Wedge” Mitchell zboara cu un avion F35E peste Stramtoarea Hormuz, testand o noua tehnologie stealth in timp ce cocheteaza cu spatiul aerian iranian. Pana la sfarsitul acelei zile, Wedge va fi un prizonier iranian, iar distrugatorul lui Sarah Hunt va cobori pe fundul marii, scufundat de marina chineza. Iranul si China si-au coordonat in mod clar miscarile, care implica utilizarea unor noi si puternice forme de armament cibernetic care fac navele si avioanele americane lipsite de aparare. Intr-o singura zi, credinta Americii in preeminenta strategica a armatei sale este in dezordine. O noua era terifianta este la indemana.”
Scenariul poate fi speculativ, dar este prea real, spune amiralul (r) James Stavridis.
Asa incepe o lucrare de fictiune speculativa, tulburator de plauzibila, scrisa de un veteran al infanteriei marine, decorat si de fostul comandant al NATO in Europa, un legendar amiral care si-a petrecut o mare parte din cariera depasind strategic cei mai tenace adversari ai Americii. Scris cu un puternic amestec de rafinament geopolitic si empatie umana, 2034 aduce in fata o distributie globala de personaje – americani, chinezi, iranieni, rusi, indieni – intrucat o serie de calcule gresite, arogante, care vin din toate partile conduc lumea intr-o „furtuna internationala perfecta”. In cele din urma, China si Statele Unite vor plati un cost uluitor de mare, unul care va modifica pentru totdeauna echilibrul global de putere.
Totul in 2034 este o extrapolare imaginativa din faptele actuale de pe teren, combinate cu experienta anilor autorilor in care acestia au lucrat la cele mai inalte si mai clasificate niveluri de securitate nationala.
Uneori este nevoie de o lucrare de fictiune stralucita pentru a lumina cele mai cumplite avertismente: 2034 este prea aproape si aceasta poveste de avertizare prezinta cititorului un viitor intunecat, dar posibil, pentru care trebuie sa facem totul ca sa-l evitam. Amiralul (r) James Stavridis spera ca poate suscita recunoasterea de catre public a consecintelor sumbre ale escaladarii sino-americane. Cartea sa – „scrisa clar si bine ritmata”, asa cum o descrie recenzia din The Washington Post – implica o distributie cinematografica de personaje: un atasat militar de aparare chinez asemanator unui sfinx, care iubeste sa manance bomboane M&M, un general de brigada ursuz, al Garzii Revolutionare Iraniene, un pilot de vanatoare american cuprins de nostalgia celui de-al Doilea Razboi Mondial, un consilier adjunct de securitate nationala, de origine indiana, suprasolicitat, ale carui legaturi familiale in patria de origine influenteaza cursul razboiului. Dincolo de fictiune, totusi, exista o foaie de parcurs catre un razboi care s-ar putea traduce usor in lumea reala.
„Romanul prezinta o scara de escaladare destul de plauzibila, care merge de la un prim atac conventional, la un al doilea atac conventional, apoi la un al treilea atac conventional, pentru ca America sa se decida sa foloseasca o arma nucleara tactica”, a spus Stavridis. „Este o perspectiva mai reala decat mi-as dori sa fie.”
Potrivit spuselor autorilor, Initiativa One Belt One Road s-a transformat dintr-o retea de tranzactii economice si de infrastructura intr-o intreprindere geopolitica semnificativa care include relatii de securitate imbunatatite cu tari precum Iranul sau tarile din Africa de vest si chiar din Europa de Est (vezi Ungaria). Scaderea inexorabila a suprematiei militare a SUA in regiunea Asia-Pacific va duce la o confruntare mai tensionata. Ambele parti vor trage – sau sunt deja percepute a fi – trasand „linii rosii” peste o serie de interese, de la libertatea de navigatie in Marea Chinei de Sud pana la revendicarile chineze asupra Taiwanului. Hong Kong deja a disparut de pe harta tarilor democratice. Statele Unite s-ar putea simti obligate sa redistribuie mai multe dintre activele sale strategice (portavioane, bombardiere strategice , submarine nucleare si avioane de lupta de generatia a V-a) in vecinatatea Chinei, in timp ce China ar putea deveni cu atat mai nesigura cu cat Washingtonul isi consolideaza cooperarea in materie de securitate cu aliatii asiatici. Ceea ce descrie carte este o parte din ceea ce se intampla acum. „Natiunile sunt ca oamenii si pot deveni prea increzatori in moduri care ii determina sa faca alegeri rele”, a spus Stavridis. „Cu siguranta, acest lucru a fost cazul SUA in multe din ocaziile anterioare”. Un razboi dezastruos dintre China si SUA nu este „preordonat”, a adaugat el, aratand momentele din roman „cand fiecare parte ar fi putut scoate cheile din masina razboiului”. „Usile mari se pot leagana, uneori, pe balamale mici”, a spus Stavridis pentru Washington Post.
China si cele Trei razboaie
Incepand din 2003, Armata Populara de Eliberare a dezvoltat un concept pentru „Trei razboaie” – care cuprinde razboi psihologic, razboi al presei sau al opiniei publice si razboi conventional. Daca este bine executat, acest concept s-ar putea dovedi eficient si peste pragul conflictelor armate conventionale. De exemplu, Statele Unite se tem ca China sau Rusia vor cuceri teritorii intr-un mod in care America si aliatii sai vor fi obligati sa accepte pierderea ca un fapt implinit. Prezenta SUA si libertatea operatiunilor de navigatie sunt, de asemenea, deschise interpretarii. China poate modela aceste interpretari prin informatii si influenta operatiunile care variaza de la comunicari fata in fata la retele sociale, mesaje text, mesaj scrise, radio, filme si televiziune. Vorbim de actiuni psihologice care acompaniaza pe cele militare. Terminologia militara despre operatiuni de informare si influenta este „imprecisa si ambigua”. Operatiunile de sustinere a informatiilor militare sunt un tip de capacitati legate de propagarea informatii in diverse medii. Aceste operatiuni sunt destinate sa convinga publicul strain care include adversari, prieteni si terti. Folosesc informatii selectate pentru a influenta atitudinile individuale sau de grup, opiniile si, in cele din urma, comportamentul. In timpul competitiei, operatiunile de sprijin al informatiilor militare pot linisti aliatii si partenerii. In timpul crizei, ele pot contracara dezinformarea, propaganda si alte forme de influenta maligna ale adversarului – chiar si pe mare, unde informatiile militare pot inhiba potentialii adversari de la exploatarea structurilor de guvernanta maritima slabe si vulnerabile. In timpul luptei, ele pot degrada puterea de lupta a inamicului (de exemplu, capacitatea si rezolvarea operatiunilor militare), pot reduce daunele colaterale si pot spori sprijinul local pentru fortele prietene. Neutilizarea, acum, de catre marina SUA a operatiunilor de influenta este in contrast cu succesul lor din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
In august 1942, capitanul Ellis Zacharias a infiintat o ramura secreta de razboi psihologic in cadrul serviciului de informatii navale, denumita cod OP-16-W. Cartea sa, ”Misiuni secrete: povestea unui ofiter de informatii”, descrie modul in care aceasta mica echipa de marinari a influentat marina germana, italiana si japoneza in avantajul aliatilor. Au facut acest lucru in ciuda rezistentei interne in cadrul marinei americane de la vremea respectiva, in special in teatrul din Pacific. Emisiunile radio ale lui Zacharias nu au invins in mod individual Japonia. Cu toate acestea, potrivit istoricului David Pfeiffer, aceasta operatiune de influenta „a fost probabil cea mai reusita aventura in razboiul psihologic din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial pentru Statele Unite si a jucat, fara indoiala, un rol remarcabil in pregatirea psihicului japonez pentru predarea inevitabila”. Mai recent, in contextul fortei militare moderne, operatiunile de informare si influenta au fost efectuate impotriva Statului Islamic prin „Operatiunea Simfonia Stralucitoare”. Raportul despre aceasta operatiune cibernetica evidentiaza provocarile pe care le implica coordonarea inter-agentii, dar ilustreaza si modul in care aceste operatiuni pot incorpora evaluarea in timp real a publicului tinta si pot ajuta comandantii sa lupte in mediile informationale. Comandamentul cibernetic al SUA – inclusiv componenta Marinei, Comandamentul cibernetic al flotei / Flota zecea – si NSA utilizeaza o abordare similara pentru a lupta cu interferentele electorale.
SUA nu mai poate derula concomitent doua conflicte!
Suntem intr-o perioada a confruntarilor dintre marile puteri, a concurentei dintre acestea. S-au devoalat trei teatre operationale importante cu preponderenta navala: Marea Neagra, Mare Chinei de Sud si Marea Baltica. Nu am sa vorbesc decat de Marea Neagra exact ceea ce ne intereseaza pe noi romanii. Amiralul in rezerva James Stavridis si generalul in rezerva Philip Breedlove sunt doi sustinatori ai unei strategii consolidate a NATO la Marea Neagra. In ceea ce priveste concurenta geopolitica, Marea Neagra a avut o valoare cheie din cele mai vechi timpuri, incepand cu calatoriile grecilor antici de-a lungul tarmurilor sale (calatoria argonautilor in cautarea lanii de aur). De-a lungul secolelor, grecii, romanii, otomanii, georgienii, armenii, romanii, bulgarii si alte regate mari si mici au populat tarmurile sale si au concurat pentru stapanirea acestora si a cailor maritime de comunicare. In special pentru Rusia, fantomele vechi zanganesc prin Marea Neagra, in mod concret in Peninsula Crimeea La mijlocul secolului al XIX-lea, fortele Imperiului Otoman, Marea Britanie, Franta si alte puteri europene aliate au luptat acolo cu Rusia tarista, rezultand o jumatate de milion de rusi morti – in mare parte din cauza unor boli si a ranilor. Fostul comandat al trupelor terestre a SUA din Europa, generalul (r) Ben Hodges vede Rusia ca o amenintare pe termen scurt, in timp ce China este mai mult pe termen lung. „Ingrijorarea mea este ca vom fi intr-un conflict militar de un anumit fel cu China in urmatorii 10-15 ani. Nu este inevitabil, dar cred ca vine”, a spus el. „Si nu mai avem capacitatea de a lupta in doua razboaie”. Avantajul Occidentului a fost intotdeauna puterea aeriana superioara. De aceea Rusia se concentreaza atat de mult pe apararea aeriana. Scopul Rusiei este de a crea „crapaturi in falangele” NATO prin subminarea promisiunii de descurajare a aliantei, a spus Hodges. „Daca pot demonstra ca alianta nu poate proteja unul dintre membrii sai, atunci vor incepe sa realizeze ceea ce vor”, a adaugat el. Crimeea nu este singurul teritoriu ocupat de Rusia in regiune. Kremlinul are un grup de lucru de 1.000 de oameni intr-o provincie separatista a Moldovei, Transnistria. Apoi in Donbass in Ucraina unde generalul Hodges a estimat ca exista aproximativ 4.500 de ofiteri rusi inrolati in consilierea separatisti. In plus, Rusia ocupa inca 20% din Georgia. Doar Abhazia gazduieste aproximativ 3.500 de soldati rusi si aproximativ 1.500 de graniceri, potrivit lui André Gerrits, profesor de studii internationale la Universitatea Leiden din Olanda. „Cel mai vizibil, trupele rusesti ajuta autoritatile celor doua regiuni sa isi pazeasca granitele cu teritoriul controlat de Tbilisi si, in cazul Abhaziei, linia de coasta a Marii Negre”, a scris Gerrits intr-un articol din 2016 publicat in revista – Jurnalul de politici din Europa de Est. „Construirea de noi facilitati militare si infiintarea de noi institutii de securitate sugereaza ca Rusia isi propune sa aiba o prezenta militara in cele doua regiuni pe termen lung.”
Rusia a consolidat toate facilitatile sale creat in epoca URSS in Crimeea inclusiv pe cele nucleare (vezi Feodosia aparata actualmente de sisteme anti aeriene S-400). Administratia Biden a declarat ca o prioritate, referitoare la membrii NATO, pastrarea cheltuielilor militare la 2% din PIB. Romania cheltuie 2% din PIB ca membru NATO. „Cumpara Patriot (rachete sol-aer) si cumpara HIMARS”, a spus generalul (r) Ben Hodges. „Lucreaza cat pot de repede pentru a scapa de epoca sovietica, a echipamentelor pactului de la Varsovia si pentru a obtine echipamente occidentale … Acestea sunt capabilitati reale care se vor putea integra cu cele ale SUA”.
„Romania este cheia”, a spus el. „Turcia este atat de concentrata spre sudul sau, incat nu si-au dezvoltat o prezenta mare in Marea Neagra. Ajunge sa fie Romania cea care va fi centrul de greutate pentru Occident in contracararea agresiunii rusesti”. Afirmatie extrem de important pentru interesul pe care SUA il acorda Romaniei. Asta nu inseamna neaparat ca NATO construieste marina romana, a spus generalul (r) Ben Hodges, dar Alianta trebuie sa-i ajute sa-si apere puturile de petrol offshore si sa dezvolte sisteme de aparare terestre ale litoralului. „Alianta NATO trebuie sa vina cu un mod inteligent prin care mentine o prezenta chiar si in limitele Conventiei de la Montreux”, a spus el. „Si, desigur, trebuie sa ajutam Ucraina sa isi dezvolte propria strategie maritima cu tipul potrivit de capabilitati pentru a-si apara propria coasta si pentru a-si apara propria libertate de navigatie.”
Generalul (r) Ben Hodges a participat la reinarmarea Europei in timpul mandatului sau de Comandant al Fortelor Terestre ale SUA in Europa. Pe masura ce continentul s-a pregatit pentru o noua agresiune rusa, Initiativa Europeana de Descurajare a inceput sa canalizeze banii in renovarea instalatiilor militare si in sponsorizarea operatiunilor de formare a aliatilor. O parte din acea acumulare a inclus baza aeriana Mihail Kogalniceanu, cunoscuta sub numele de MK, din sud-estul Romaniei.
„Se punea atat de multa energie in regiunea baltica”, a spus Hodges, „dar nu la fel si in Marea Neagra”. De ani de zile, MK a functionat ca un hub pentru soldatii americani care tranzitau spre si din Afganistan. Dar cand conducea US Army Europe, generalul Ben Hodges a inceput sa priveasca cu mare atentie regiunea Marii Negre si a vazut MK este un punct forte langa unul dintre cele mai aglomerate porturi din Marea Neagra – Constanta. Cand echipa de lupta a brigazii blindate, sau ABCT, se roteste acum in si din Europa, unul dintre batalioane este pozitionat la MK. Doua companii din brigada ABCT sunt, de asemenea, plasate mai la sud, in zona de instruire Novo Selo din Bulgaria. Acest lucru se desfasoara acum de aproape trei ani. „Am decis ca MK ar trebui sa fie un hub, o platforma de proiectie a energiei in Marea Neagra pentru fortele aeriene si terestre”, a spus Hodges.
„Nu este o baza permanenta. Este o baza aeriana romaneasca. Dar avem o amprenta foarte mare in interior. ” MK are, de asemenea, potentialul de a creste. Intretinerea tehnicii militare americane se efectueaza acolo, munitia poate fi depozitata acolo si exista facilitati pentru a gazdui un element de comanda de misiune de nivel CA. O parte dintr-un batalion al aviatiei armatei SUA zboara chiar din MK, iar baza aeriana gazduieste misiunea NATO de politie aeriana a Marii Negre. „Misiunile de politie aeriana sunt o nevoie continua, iar in Romania vedem ajutorul de la alte trei state membre pentru a sprijini aceste tipuri de misiuni. Am intrebat des daca vom trece de la o postura de politie aeriana la una de aparare aeriana. E o masura pentru care am pledat cat timp am fost SACEUR si care e sustinuta si de urmasii mei in acea pozitie”, a spus generalul (r) Philip Breedlove.
In zona Marii Negre, alianta Nord-Atlantica trebuie sa se concentreze pe capabilitatile sale de a observa, de a monitoriza, de a detecta si, la nevoie, de a tinti amenintarile, iar dezvoltarea acestor capabilitati este foarte importanta, a apreciat fostul comandant NATO.
„O veste buna e ca Statele Unite tocmai au decis sa contribuie la eforturile pentru o astfel de monitorizare prin detasamentul de drone Reaper dislocat in Romania”, a explicat fostul SACEUR, generalul (r) Philip Breedlove. In primavara anului trecut, Ministerul Apararii Nationale (MApN) a solicitat aprobarea prealabila a Parlamentului pentru initierea procedurii de atribuire a contractelor de achizitie pentru serviciile de proiectare si executie lucrari la Baza 57 din cazarma 888 Mihail Kogalniceanu. Proiectul va fi finantat din bugetul Ministerului Apararii. Valoarea estimata a achizitiei depaseste doua miliarde de lei, potrivit anuntului publicat pe 6 martie 2021 in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). Dupa finalizarea tuturor investitiilor, baza aeriana de la Kogalniceanu ar ajunge una dintre cele mai mari baze NATO din Europa de Est si va putea gazdui 10.000 de militari aliati.
De este important teatrul de operatiuni Marea Neagra?
Raspunsul il da generalul in rezerva Philip Breedlove „Nu-i asa ca am fost surprinsi in primavara lui 2014 in Crimeea si apoi mai tarziu in 2014 cand Rusia a intrat in Donbas?”. Generalul (r) Breedlove, a notat ca pentru Zona Marii Negre e nevoie de o noua strategie asumata atat de catre alianta Nord-Atlantica, cat si de catre SUA prin noua administratie de la Washington. Cu toate acestea, dincolo de problema cu Rusia la Marea Neagra, alianta Nord-Atlantica va trebui sa rezolve si celalalt cartof fierbinte din zona – relatia cu aliatul sau Turcia, care in ultimii ani s-a deteriorat constant. Intr-o intalnire cu amiralul (r) James Stavridis, acum cativa ani, la National Defense University in Washington DC, cu absolventii prezenti la intalnirea organizata odata la patru ani, acesta a discutat despre Marea Neagra. Ideile amiralului au fost prezentate sub diferite forme in mai multe luari de pozitii, interviuri sau in diferite alte ocazii. Ele sunt similare celor de mai jos cu diferite nuante. Am sa rememorez cateva din ideile prezentate de amiral sub rezerva unor omisiuni datorate trecerii timpului. Generalul (r) Stavridis spunea (n.a. Grumaz dupa propriile notite de atunci): Dintr-o perspectiva geopolitica, coasta de nord a Turciei, stramtorarea Bosforului si aceea a Dardanelelor, care separa Marea Egee si Marea Neagra, cat si coastele catorva aliati NATO sunt sub presiunea activitatilor navale ruse – functionand din fosta baza navala ucraineana de la Sevastopol. Acesta este portul ideal pentru ape calde pe care Rusia l-a cautat de mult si care este o fereastra spre Marea Mediterana. Pe masura ce rusii vor consolida controlul asupra bazelor de pe coasta siriana, vor lega Marea Egee si Marea Mediterana de Flota Marii Negre si vor exercita o influenta semnificativa in intreaga regiune, provocand NATO la fel cum o fac la nord in Marea Baltica. Nu este doar geopolitica: exista stimulente economice semnificative pentru ca Rusia sa conteste prezenta NATO si a partenerii sai in Marea Neagra. In plus fata de descoperirile recente de petrol si gaze, ideea unor conducte energetice care ar putea conecta in cele din urma asa-numitele Trei Mari – Adriatica, Baltica si Neagra – este atractiva si pentru Moscova nu numai pentru UE. Rusia doreste cu disperare sa fie capabila sa controleze Marea Neagra din punct de vedere economic in timp de pace, ramanand insa gata sa domine regiunea si in cazul unui conflict cu Occidentul.
Ce ar trebui sa faca NATO pentru a descuraja accesele Rusiei asupra acestei „mari sudice” vitale?
Generalul (r) Stavridis spunea ca cel mai bun lucru este sa se considere Marea Neagra ca o zona strategica si sa se asigure ca fortele sunt active si pregatite atat pentru operatiunile de pace cat si de razboi, la fel cum este pregatita Alianta in Marea Baltica si in Arctica. In primul rand, NATO ar trebui sa isi consolideze programul de vizite, exercitii si misiuni de formare in porturile din Marea Neagra. Aceasta inseamna vizite frecvente in porturile din Romania, Turcia si Bulgaria, precum si opriri in Georgia si coasta neocupata a Ucrainei. Acest lucru ar putea fi realizat de Forta Navala Permanenta NATO/ Standing NATO Maritime Group 2 (SNMG2) cu sediul in Regatul Unit, care este sub comanda unui amiral britanic de trei stele si consta din peste 20 de fregate, corvete si puitoare de mine (SNMG2-Canada, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Spania, Turcia, Marea Britanie si SUA). In al doilea rand, alianta trebuie sa dezvolte si sa finanteze un plan coerent pentru operatiunile maritime in Marea Neagra.
Desi unele aspecte ale unui astfel de aranjament sunt deja incluse in diferitele planuri operationale ale NATO, este timpul ca o analiza detaliata sa fie pregatita sa exercite atat controlul maritim, cat si proiectia de putere in apele sale. Aceasta planificare ar trebui facuta in comun de comanda maritima din Comandamentul fortelor comune din Marea Britanie si al Aliantei din Napoli, Italia, condusa de un amiral de patru stele. In al treilea rand, SUA trebuie in mod special sa-si sporeasca implementarile independent de operatiunile NATO. Are patru distrugatoare puternice, cu sisteme de armament Aegis, alocate permanent in Rota, Spania, pentru operatiunile de aparare antiracheta si operatiuni de securitate in Marea Mediterana. Ei trebuie sa se urce mai frecvent in Marea Neagra, sa se antreneze si sa opereze cu parteneri si aliati acolo. In al patrulea rand, SUA trebuie sa lucreze indeaproape cu Turcia, care detine in mod efectiv cheile Marii Negre, prin controlul asupra stramtorilor care o protejeaza. In conformitate cu Conventia de la Montreaux din 1936, regulile care reglementeaza trecerea sunt extrem de restrictive, iar Turcia a refuzat sa semneze Tratatul privind dreptul marii al Organizatiei Natiunilor Unite, care ar muta aceste stramtori intr-un set mai relaxat de standarde care guverneaza practic toate celelalte mari. Relatiile dintre SUA si Turcia sunt tensionate in prezent, dar raman critice in orice strategie care sporeste optiunile militare ale Washingtonului din zona. In cele din urma, SUA pot incuraja companiile occidentale sa investeasca in Bulgaria, Georgia, Romania, Turcia si Ucraina. Petrolul si gazele sunt cheia, dar si logistica, cablurile de fibra pentru comunicatii. Eforturile economice fac ca aceste tari sa-si uneasca economiile atat in comunitatea Marii Negre, cat si in UE si in relatia cu S.U.A. Este un fel de „putere soft” care poate spori stabilitatea in regiune.
Anexarea Crimeei de catre Rusia cu aproximativ cinci ani in urma si sponsorizarea separatistilor din regiunea Donbass din estul Ucrainei, au adus o condamnare similara din partea SUA si a aliatilor sai din NATO, la fel ca si anexarea rusa a Abhazia si Osetiei de Sud in Georgia in 2008. Si totusi, acele regiuni separatiste raman sub controlul rusesc, deoarece Kremlinul demonstreaza ca limitele geografice pot fi redesenate avand in fata nimic mai mult decat cuvinte severe din Occident. „Cred ca nu se vor opri pana cand nu vor detine complet Marea Azov si nu vor inabusi portul maritim al Ucrainei, Mariupol”, a declarat generalul Ben Hodges, care a condus componenta Armatei Comandamentului European al SUA de la sfarsitul anului 2014 pana in 2017. In timpul mandatului sau, Hodges a contribuit la supravegherea celei mai mari acumulari de trupe americane si infrastructura de baza de dupa Razboiul Rece, in vreme ce presedintele rus Vladimir Putin a lansat o cautare a statelor-client pentru a impiedica ceea ce el considera expansionism al NATO. „Urmatoarea faza va fi alcatuita, probabil, din operatiuni terestre si maritime care in cele din urma ar asigura chiar ocuparea portului Mariupol, si ar continua sa ocupe coasta ucraineana si sa conecteze Crimeea inapoi la Rusia de-a lungul Marii Azov”, a declarat Hodges pentru Military Times. „Nu se va intampla in urmatoarele sase luni, dar aceasta este directia pe care o iau pana cand vor detine complet Marea Neagra si vor izola Ucraina”. Mariupol[2] este un port maritim important pentru exportul de otel al Ucrainei. Pentru astfel de evolutii militare va trebui sa ne pregatim in Estul Europei. NATO are o treaba importanta in Marea Neagra. O mai buna cooperare strategica si legaturi economice solide sunt cele mai bune sanse de a contracara ambitiile Rusiei.
[1] 2034: A Novel of the Next World War Hardcover – March 9, 2021 by Elliot Ackerman (Author), James Admiral Stavridis USN (Author)
[2] Rusia a terminat recent construirea unui pod care leaga Crimeea de Rusia propriu-zisa peste stramtoarea Kerch – o cale navigabila cheie catre ambele tari care leaga Marea Azov si Marea Neagra.
Citeste mai mult: adev.ro/qppdx1
