Istoria contemporana a Romaniei, asa cum este ea prezentata in manualele scolare sau in cursurile universitare, arata ca vesmantul unei colombine: un mozaic de petece multicolore, de momente si fapte, unele glorioase, altele rusinoase, multe de neinteles, chiar ciudate, paradoxale. Si, intr-adevar, Istoria contemporana a Romaniei nu poate fi inteleasa in afara paradigmei sale fundamentale: razboiul de peste 200 de ani cu gigantica Rusie.
Un razboi asimetric, ingrozitor, pustietor pentru noi, dar de la care nu ne-am putut sustrage niciodata, nici pe vremea boierilor pamanteni de la 1821, nici in cea a junilor europeni de la 1848, nici in vremea parintilor nostri fondatori de la 1856, 1878 si 1881, nici mai apoi, cand tarii rusi au fost inlocuiti de comisarii bolsevici, in 1917, nici atunci cand Romania Mare era atacata si subminata continuu, ca la Tatar-Bunar, in 1924, nici cand au sfasiat din nou latinitatea orientala dupa ultimatumul din 1940, nici cand, dupa 1944, au ocupat toata tara, au alungat Regele, au pus in fruntea tarii o mana de cozi de topor si lifte straine si au exterminat fizic elitele militare, politice, economice si culturale ale Romaniei, nici dupa aceea, cand, „aliati” fiind, au dus impotriva noastra, impreuna cu tot Tratatul de la Varsovia si vasalii lor din intreaga lume, un veritabil razboi clandestin impotriva independentei si fiintei noastre nationale, si, in sfarsit, nici in 1989, si nici dupa aceea, cand am continuat sa le stam in gat si ne-au transformat din nou in tinta a atacurilor de tot felul, doar-doar vor impiedica reunificarea cu Basarabia si mutarea frontierei Occidentului pe Nistru.
Aceasta confruntare eroica si tragica a micii insule latine si occidentale, Romania, cu nemarginita Rusie slava a subsumat tot mersul istoriei in jurul nostru. Nici nu-si daduse obstescul sfarsit Imperiul Austro-Ungar si Rusia isi dadea deja mana cu conducatorii Ungariei, bolsevici la inceput, apoi hortisti, apoi, din nou, comunisti, si, in sfarsit, din nou capitalisti, pentru a pune in opera revizionismul comun impotriva Romaniei. Aceasta este cheia de citire a epopeei noastre nationale, este firul conducator care da directia momentelor si faptelor noastre in istorie, care le ordoneaza si le transforma intr-un proces coerent, comprehensibil si, inainte de toate, de o logica fara cusur. Nimic nu am fi putut face altfel, pentru ca tot ce am facut s-a nascut din imperativele acestei inclestari intre David si Goliat. Ce altceva am avut la indemana, atunci cand se pravalea peste noi Golemul rusesc, decat iscusimea mintii si piatra luata de pe marginea santului?!
Au trecut, asadar, mai bine de 200 de ani de la momentul 16 mai 1812, cand rusii au semnat cu otomanii, la Hanul armeanului Manuc-Bei, asa-numitul Tratat de la Bucuresti. Lua astfel sfarsit razboiul ruso-otoman dintre 1806-1812, perioada in care Rusia ocupase Tarile romane urmarind incorporarea lor in Imperiul Tarist. Si incepea razboiul ruso-roman. Asa cum au aratat istoricii, prin consecintele lui, prin caracterul lui abuziv, documentul a fost un veritabil prolog la Pactul Hitler-Stalin, din 1939.
La 1812, Imperiul Otoman ceda Rusiei tot teritoriul dintre Prut si Nistru, Basarabia, un teritoriu care nu-i apartinea. Moldova, la fel ca si Tara Romaneasca, nu facea parte din Imperiul Otoman. Erau state cu autonomie si organizare proprie. Dar, atunci ca si mai tarziu, intelegerile celor mari se faceau peste capul popoarelor necajite. Pacea de la Bucuresti a fost si rezultatul unei intelegeri cu marile puteri ale timpului, indeosebi cu Franta lui Napoleon Bonaparte care a folosit Tarile romane ca moneda de schimb cu Rusia inca de la tratatul perfectat cu tarul Alexandru I, la Tilsit, in 1807.
Cat priveste iluzia ca Rusia ar fi putut duce o politica de protectie a tarilor romanesti, ramane definitoriu avertismentul marelui istoric A.D.Xenopol de la 1880, dupa Congresul de la Berlin, cand sudul Basarabiei, temporar eliberat, intra din nou in posesia Moscovei: „…rusii au un singur scop asupra romanilor, acela de a sterge cat mai curand numele lor de pe fata pamantului. Ca proteguitori, ca aliati ne-au desbracat, ce ar putea face mai mult ca dusmani? De aceea, o alianta cu rusii in orice imprejurare, o incredere in cuvantul lor sau in semnatura lor va fi totdeauna o nebunie scump platita.” (…) ”Paradoxul Romaniei de-a fi o insula latina intr-o mare slava nu a fost inteles si de aceea putea sa ne coste. Cum putea sa ne elibereze cineva care nu ne suferea tocmai fiindca eram deosebiti? Latinitatea inseamna Occident, Europa, deci alte valori. Ceea ce rusii si totí slavii nu voiau sa admita era faptul ca poate exista si ortodoxie latina. Dar tocmai diferenta etnica si nu omogenizarea face duhul viu si adanc lucrator. In spatele modernizarii pe care ne-o promiteau prin Regulamentele Organice, rusii urmareau anexarea noastra. Dar Regulamentele au fost arse la 1848. Iata ce spune Proclamatia de la Izlaz: „Romanii nu au luat niciodata nimic de la rusi si nu vreau sa-i primeasca in patria lor. Preotii vor pune Evanghelia, baza asezamintelor noastre, in calea lor… poporul roman respinge un Regulament care este potrivnic drepturilor sale legiuitoare, precum si tratatelor care recunosc autonomia sa…“
Asadar, Revolutia de la 1848, cum bine arata Xenopol, nu s-a dus nici impotriva Domnului, nici a turcilor, cat s-a dus impotriva Rusiei care ameninta insasi existenta a tot ce era romanesc. Doar doua decenii de ocupatie ruseasca fusesera de ajuns pentru elitele romane ca sa inteleaga ca solutia nationala nu-si va gasi niciodata rezolvarea in Rasarit. 1848 nu a stat intamplator sub semnul fraternitatii cu Europa Apuseana. Si tot neintamplator, reunificarea tarii, Marea Unire a romanilor din 1918 s-a datorat tot asezarii noastre in familia Occidentului, fratiei noastre intarite cu sangele varsat in transeele Marelui Razboi.
La 23 august 1939, in anexa secreta a Pactului Hitleristo-Bolsevic parafat de ministrii de externe Ribbentrop si Molotov, articolul 3 preciza ca Uniunea Sovietica manifesta un interes deosebit pentru Basarabia, spre deosebire de Germania care nu avea interes decat pentru petrolul romanesc, ori intre Prut si Nistru nu era petrol decat in canistre.
Pe aceasta baza, la 26 iunie 1940, rusii au trimis prima nota ultimativa, urmata de cea din 28 iunie. Ce puteam, deci, face, in afara razboiului de dezrobire a Bucovinei si Basarabiei?! Cand in Est totul a fost pierdut, am incercat sa salvam ce mai ramasese din tara, am intors armele si am scurtat razboiul cu un an si jumatate. Hitler nu a mai avut timp sa foloseasca armele sale secrete si teribile.
Dar Romania, care a pierdut in total peste 800 000 de oameni, a fost ocupata. De URSS. Asa ca in Conventia de armistitiu, din 12 septembrie 1944, intre Romania si Coalitia Natiunilor Unite, se arata ca granita romano-rusa este cea conforma „Conventiei” romano-sovietice din 28 iunie 1940. Dar toata lumea stia ca nu a existat nici o conventie atunci, doar doua note ultimative si interventia militara sovietica. Mai tarziu, in Tratatul de pace din 10 februarie 1947, se spune ca frontierele se stabilesc „in conformitate cu acordul sovieto-roman din 28 iunie 1940”. Nu a fost nici un acord, iar Prutul s-a facut un rau de lacrimi.
Lacrimi si jale au urmat in toata Romania ocupata si jefuita la sange. Smulsa din familia sa europeana si condusa de agentii rusilor cocotati in fruntea statului, cu elitele intemnitate si exterminate, Romania a inceput sa invete limba rusa „cantand”. Cand, in sfarsit, romanii au reusit sa preia din nou conducerea tarii lor, au scos afara si trupele sovietice, in 1958, au deschis si portile temnitelor si si-au declarat independenta de Moscova, in 1964. De atunci si pana in 1989, Romania a fost considerata de Rusia nu doar o tara eretica, ci chiar dusmana, motiv pentru care Kremlinul a lucrat impotriva noastra la fel ca si impotriva Statelor Unite ale Americii, a Germaniei Federale sau Israelului. E drept ca Romania le-a incurcat de multe ori socotelile in Tratatul de la Varsovia si CAER, in Europa de Vest, in Orientul Mijlociu, in Asia, America Latina, Africa si peste tot unde a putut sa impiedice extinderea influentei rusesti. Si, inca o data, a platit pentru asta, in 1989. Fara necontenitele uneltiri ale Rusiei, am fi rezolvat de mult – si ar fi fost mult mai bine pentru toti! – toate neintelegerile cu vecinii nostri, si cu Bulgaria, si cu Ungaria, si cu Ucraina. Am avut si greselile noastre, ce-i drept, dar cum am fi putut sa le evitam cand totul in jurul nostru ne imbrancea sa le facem? Si, totusi, ceea ce este cel mai important, la capatul tuturor avatarurilor, Romania exista!
Purtam de mai bine de doua sute de ani un greu, infricosat razboi, pe care nu l-am dorit niciodata dar pe care a trebuit sa-l ducem, indiferent de cine a condus Romania, pentru ca altfel nu am mai fi existat. Si trebuie sa se stie ca oricine va conduce Romania va trebui sa duca mai departe aceasta jertfire pentru ca altfel Romania va disparea! Si lucrurile vor sta astfel pana cand Rusia va inceta sa se mai creada a treia Roma, va renunta la visele ei imperiale si va accepta ca romanii pot si ei sa traiasca pe lumea aceasta, in tara lor.