NATO – un scut pentru libertate si democratie

S-a comentat indelung summit-ul NATO care, zilele trecute, a prilejuit presedintelui american Joseph Biden reafirmarea sacralitatii articolului V al Tratatului Nord-Atlantic, iar organizatiei, in ansamblul sau, redescoperirea unui adversasr strategic, Rusia, vechi de 73 de ani, si a unui nou competitor sistemic, China, proaspat intrat pe radarele celei mai puternice aliante de securitate din istoria lumii. Este, poate, momentul sa ne reamintim care au fost ratiunile aparitiei acestei formidabile Aliante in inima Europei, cum a castigat categoric Razboiul Rece si care a fost drumul parcurs pana astazi, cand este principala pavaza impotriva amenintarilor indreptate impotriva Lumii Libere. 1948. Trecusera doar trei ani de la terminarea razboiului.

O conflagratie mondiala, e adevarat, dar al carei teatru principal de operatiuni se aflase, inca o data, in Europa. Piatra peste piatra nu mai ramasese in picioare, „batranul continent” era devastat, popoarele greu incercate sufereau privatiuni grele, de la lipsa alimentelor de baza pana la absenta serviciilor esentiale pentru sustinerea vietii. Suferinzi si dezamagiti, oamenii nu mai vedeau orizontul din cauza norilor grei si negri de scepticism. Agentii rosii triumfau peste tot: „O lume mai dreapta, mai buna se afla dincolo de orizont. Uniunea Sovietica a invins in razboi si, acum, construieste lumea de maine, in care toti oamenii sunt egali si au dreptul sa traiasca visul unei vieti fericite. Si Stalin, in marea lui bunatate, se gandeste si la voi, tancurile lui sunt pe malul Elbei, gata sa va elibereze!” Si, intr-adevar, URSS, Maica tuturor asupritilor lumii, se pusese in miscare chemand proletarii din toate tarile la revolutia mondiala, amenintand suveranitatea Norvegiei, Greciei si Turciei, orchestrand loviturile de stat pro-comuniste din Cehoslovacia, Polonia si Romania si, chiar in aprilie, blocand ilegal Berlinul amenintat cu infometarea. Ce era de facut?!

Daca vroiau sa se salveze, europenii ramasi liberi trebuia sa se miste repede. In martie, la Bruxelles, vremea nu este tocmai prietenoasa. Celebra lumina a Tarilor de Jos lasa locul unor nori cenusii care par ca plutesc la o palma de pamant. Si sufla vantul. Rece de parca ar veni din Estul indepartat, din Siberia vesnic inghetata. Infrigurati, la 17 martie, reprezentantii Frantei, Marii Britanii, Belgiei, Olandei si Luxemburgului s-au adunat, precum altadata cavalerii Mesei Rotunde, pentru a-si pune laolalta armele destinate apararii comune in fata pericolului comunist. Se nastea astfel, prin semnarea „Tratatului de cooperare in materie economica, sociala si culturala si de aparare colectiva legitima”, Uniunea Europei Occidentale.

O Uniune care dorea sa constituie un sistem comun de aparare si sa-si intareasca relatiile, astfel incat sa poata rezista unor primejdii de natura ideologica, politica si militara, care se manifestau deja sub forma unor amenintari directe la adresa securitatii lor. Dar, adevarul era ca, in pofida numelor glorioase pe care le purtau, tarile fondatoare erau inca slabite si vulnerabile, niste umbre ale puterilor de altadata. Doar mintile lor stralucite, instinctul istoric si indelungata experienta a jocului politic democratic functionau fara gres, astfel incat, in perioada imediat urmatoare, au urmat negocieri cu S.U.A. si Canada cu scopul de a crea o alianta unica a Atlanticului de Nord, fondata pe garantii de securitate si angajamente mutuale intre Europa si America de Nord. In anul care a urmat, alte state europene (Danemarca, Islanda, Italia, Norvegia si Portugalia) au fost invitate de puterile semnatare ale Tratatului de la Bruxelles sa participe la acest proces. Pe atunci, Germania ocupata ramanea inca parte a problemei. In acest timp, criza economica acuta continua sa faca ravagii in Europa.

Partidele comuniste din Franta si Italia prinsesera aripi si, aureolate de rezistenta antifascista, dominau scena dezbaterii politice. Asa cum avertizase, inca din 1946, „batranul leu britanic”, Winston Churchill, „de la Stettin, in Baltica, si pana la Triest, in Adriatica, o cortina de fier coborase asupra Continentului”. Puterile europene incercau sa se adune, dar, inca o data, America, tanara, bogata, puternica si mereu invingatoare, era chemata sa salveze lumea occidentala. La 5 iunie 1947, Secretarul de Stat George C.Marshall, intr-o cuvantare rostita la Universitatea Harvard, a evocat pentru prima oara necesitatea unui ajutor masiv american pentru refacerea infrastructurii Europei. Un an mai tarziu, administratia Truman a adoptat „Actul pentru Cooperare Economica” intrat in istorie sub numele de „Planul Marshall” si care a contribuit in mod decisiv la reabilitarea agriculturii europene si a productivitatii industriale, eradicand foametea si haosul politic postbelic din Europa occidentala. Era doar pasul complementar pentru asigurarea securitatii europene.

In paralel cu constituirea Uniunii Europei Occidentale, Marea Britanie, Canada si Statele Unite se angajasera, in secret, in discutii exploratorii cu privire la aranjamente de securitate care sa fie alternative la Organizatia Natiunilor Unite, marea creatie politica de dupa razboi, acum deja paralizata de impetuoasa izbucnire a Razboiului Rece. Obiectul principal al negocierilor consta intr-o schema colectiva de aparare care sa asigure securitatea occidentala si sa promoveze valorile democratice ale acesteia. Pe fondul declansarii „Planului Marshall”, discutiile anglo-saxonilor s-au deschis treptat si catre Franta, Norvegia si Tarile de Jos. La 4 aprilie 1949, Secretarul de Stat Dean Acheson si ministrii de externe ai Canadei, Marii Britanii si a noua state europene (Belgia, Danemarca, Franta, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia si Portugalia) s-au intalnit la Washington, capitala Statelor Unite, pentru a semna un document fara precedent in istorie: Tratatul Atlanticului de Nord.

In memoriile sale, Dean Acheson isi aminteste: „toti ministrii s-au reunit la Washington la 2 aprilie pentru a aproba draftul Tratatului si aranjamentele facute pentru semnarea sa intr-o ceremonie convenita pentru 4 aprilie. Cu acest prilej, presedintele Truman mi-a aratat, din nou, consideratia sa pentru mine. I-am propus, ca fiind mai potrivit, sa semneze acest Tratat, in numele Statelor Unite, dar Presedintele a refuzat sa o faca. A participat la ceremonie si a stat alaturi de mine cand am semnat, dar pe Tratat este scris numele meu”. La randul sau, presedintele Harry S.Truman, in scurtul sau cuvant de la ceremonie, aprecia ca Tratatul „ar creea un scut impotriva agresiunii si a fricii de agresiune, un bastion care ne va permite sa mergem mai departe cu afaceri reale de… realizarea unei vieti mai pline si mai fericite pentru toti cetatenii nostri”.

Acesta a fost momentul nasterii NATO. Senilele sovietice indreptate spre Vest au inghetat pentru totdeauna. Vreme indelungata, NATO nu a avut structuri militare permanente, altfel decat sub forma unui comandament, care insa nu dispunea de trupe proprii. De fapt, nici nu a fost nevoie. Mai trebuie spus, poate, doar ca, dupa ce si-au revenit din soc, sovieticii au creat sase ani mai tarziu, propria lor organizatie militara, „Tratatul de la Varsovia”. Spulberat in Razboiul Rece, Tratatul de la Varsovia a fost dizolvat official la 1 iulie 1991. NATO mai traieste si astazi.

TRATAT din 4 aprilie 1949 Atlanticului de Nord

PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 3 martie 2004

Washington DC, 4 aprilie 1949 Partile la prezentul tratat, reafirmandu-si credinta in scopurile si principiile Cartei Organizatiei Natiunilor Unite, precum si dorinta de a convietui in pace cu toate popoarele si guvernele, hotarate sa salvgardeze libertatea, patrimoniul lor comun si civilizatia popoarelor lor, fondate pe principiile democratiei, libertatii individuale si suprematiei legii, dornice sa promoveze stabilitatea si bunastarea in spatiul Atlanticului de Nord, hotarate sa isi uneasca eforturile in scopul apararii lor colective si mentinerii pacii si securitatii, au convenit asupra prezentului tratat al Atlanticului de Nord. ART. 1 Partile se angajeaza, in conformitate cu prevederile Cartei Organizatiei Natiunilor Unite, sa solutioneze prin mijloace pasnice orice diferend international in care ar putea fi implicate, astfel incat sa nu se aduca atingere pacii si securitatii internationale, precum si justitiei, si sa se abtina in relatiile internationale de la recurgerea la amenintarea cu forta sau la folosirea fortei in orice mod incompatibil cu scopurile Organizatiei Natiunilor Unite.

ART. 2
Partile vor contribui la dezvoltarea pe mai departe de relatii internationale bazate pe pace si prietenie, prin consolidarea institutiilor lor libere, prin asigurarea unei mai bune intelegeri a principiilor pe care sunt fondate aceste institutii si prin promovarea conditiilor de asigurare a stabilitatii si bunastarii. Ele vor cauta sa elimine diferentele dintre politicile lor economice internationale si vor incuraja colaborarea economica dintre fiecare sau dintre toate partile.

ART. 3
Pentru atingerea intr-un mod cat mai eficient a obiectivelor acestui tratat, partile, actionand individual sau colectiv, prin dezvoltarea propriilor mijloace si prin acordarea de sprijin reciproc in mod continuu si eficace, isi vor mentine si vor dezvolta capacitatea individuala si pe cea colectiva de a rezista unui atac armat.

ART. 4
Partile se vor consulta ori de cate ori, in opinia vreuneia dintre ele, este amenintata integritatea teritoriala, independenta politica sau securitatea oricareia dintre parti.

ART. 5
Partile convin ca un atac armat impotriva uneia sau mai multora dintre ele, in Europa sau in America de Nord, va fi considerat un atac impotriva tuturor partilor si, in consecinta, sunt de acord ca, daca are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, in exercitarea dreptului la autoaparare individuala sau colectiva, recunoscut prin art. 51 din Carta Organizatiei Natiunilor Unite, va sprijini partea sau partile atacate, prin realizarea imediata, individual si impreuna cu celelalte parti, a oricarei actiuni pe care o considera necesara, inclusiv folosirea fortei armate, in vederea restabilirii si mentinerii securitatii in spatiul Atlanticului de Nord.
Orice astfel de atac armat si toate masurile adoptate ca urmare a acestuia vor fi imediat aduse la cunostinta Consiliului de Securitate. Aceste masuri vor inceta dupa adoptarea de catre Consiliul de Securitate a masurilor necesare pentru restabilirea si mentinerea pacii si securitatii internationale.

ART. 6
In scopul aplicarii art. 5, este considerat atac armat asupra uneia sau mai multora dintre parti un atac armat:
(i) asupra teritoriului oricarei parti in Europa sau in America de Nord, in departamentele algeriene ale Frantei, pe teritoriul Turciei sau pe insulele aflate sub jurisdictia oricareia dintre parti din spatiul Atlanticului de Nord, aflat la nord de Tropicul Racului;
(ii) asupra fortelor, navelor sau aeronavelor oricareia dintre parti, care se afla pe aceste teritorii sau deasupra lor sau in orice alta zona a Europei, in care fortele de ocupatie ale uneia dintre parti erau stationate la data intrarii in vigoare a acestui tratat, sau pe Marea Mediterana ori in spatiul Atlanticului de Nord, aflat la nord de Tropicul Racului.

ART. 7
Tratatul nu afecteaza si nu va fi interpretat ca afectand in vreun fel drepturile si obligatiile care decurg din Carta Organizatiei Natiunilor Unite pentru partile care sunt membre ale Organizatiei Natiunilor Unite sau responsabilitatea primara a Consiliului de Securitate pentru mentinerea pacii si securitatii internationale.

ART. 8
Fiecare parte declara ca nici un angajament international, aflat in prezent in vigoare, intre aceasta si oricare dintre celelalte parti sau un stat tert nu este in contradictie cu prevederile prezentului tratat si se obliga sa nu isi asume nici o obligatie internationala care ar fi contrara acestui tratat.

ART. 9
Prin prezentul articol partile infiinteaza un consiliu, in cadrul caruia fiecare dintre ele va fi reprezentata, pentru analizarea problemelor referitoare la aplicarea acestui tratat. Consiliul va fi astfel organizat incat sa se poata reuni prompt si in orice imprejurare. Consiliul va constitui organismele subsidiare necesare; in special, va infiinta de urgenta un comitet al apararii care va recomanda masurile de aplicare a art. 3 si 5.

ART. 10
Partile, prin acord unanim, pot invita sa adere la acest tratat orice alt stat european capabil sa promoveze dezvoltarea principiilor acestuia si sa contribuie la securitatea spatiului Atlanticului de Nord. Orice stat astfel invitat poate deveni parte la prezentul tratat, in urma depunerii la Guvernul Statelor Unite ale Americii a instrumentului sau de aderare. Guvernul Statelor Unite ale Americii va informa fiecare parte in legatura cu depunerea fiecarui instrument de aderare.

ART. 11
Acest tratat va fi ratificat si prevederile sale vor fi duse la indeplinire de catre parti in conformitate cu reglementarile constitutionale proprii. Instrumentele de ratificare vor fi depuse cat mai curand posibil la Guvernul Statelor Unite ale Americii, care ii va informa pe toti semnatarii asupra depunerii fiecarui instrument de ratificare. Tratatul va intra in vigoare intre statele care l-au ratificat, de indata ce au fost depuse instrumentele de ratificare de catre majoritatea semnatarilor, inclusiv de catre Belgia, Canada, Franta, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie si Statele Unite, si va intra in vigoare pentru celelalte state la data depunerii instrumentelor lor de ratificare.

ART. 12
Dupa ce prezentul tratat va fi in vigoare timp de 10 ani sau la orice data ulterioara, partile, la cererea oricareia dintre ele, se vor consulta in scopul revizuirii acestuia, luand in considerare factorii care la acel moment afecteaza pacea si securitatea in spatiul Atlanticului de Nord, inclusiv evolutia aranjamentelor, atat universale, cat si regionale, incheiate in conformitate cu prevederile Cartei Organizatiei Natiunilor Unite, pentru mentinerea pacii si securitatii internationale.

ART. 13
Dupa ce prezentul tratat va fi in vigoare timp de 20 de ani, oricare parte poate sa il denunte la un an dupa ce a transmis nota de denuntare Guvernului Statelor Unite ale Americii, care va informa guvernele celorlalte parti in legatura cu depunerea fiecarei note de denuntare.

ART. 14
Acest tratat, ale carui texte in limbile engleza si franceza sunt in mod egal autentice, va fi depozitat in arhivele Guvernului Statelor Unite ale Americii. Copii certificate ale acestuia vor fi transmise de catre Guvernul Statelor Unite ale Americii guvernelor celorlalte state semnatare.

NOTA:
1. Tratatul Atlanticului de Nord a fost semnat la data de 4 aprilie 1949, de Regatul Belgiei, Canada, Regatul Danemarcei, Franta, Islanda, Italia, Marele Ducat al Luxemburgului, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Regatul Norvegiei, Portugalia, Statele Unite ale Americii si Regatul Tarilor de Jos la 4 aprilie 1949 si a intrat in vigoare la data de 24 august 1949, dupa depunerea ratificarilor din partea tuturor statelor semnatare.

Extinderea NATO

1949, 4 aprilie. Tari fondatoare:
• Belgia, Canada, Danemarca, Statele Unite ale Americii, Franta (Franta s-a retras din structurile NATO in 1966, in timpul mandatului lui Charles de Gaulle, si a revenit in 2009 in timpul presedintiei lui Nicolas Sarkozy), Islanda (Islanda este singura tara membra care nu detine forte militare (apararea este asigurata de Fortele de Aparare Islandeze, care sunt conduse de Statele Unite si isi au baza la Keflavík); ea s-a aliat cu conditia de a nu participa la nici un conflict armat), Italia, Luxemburg, Norvegia, Tarile de Jos, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii.

1952, 18 februarie. Prima extindere:
• Grecia (Grecia si-a retras trupele din structurile NATO intre 1974 si 1980 din cauza tensiunilor dintre Grecia si Turcia din 1974);
• Turcia

1955, 9 mai. A doua extindere:
• Germania (Germania s-a numit Republica Federala Germania din 1955 si pana la unificarea din 1990 cu Republica Democrata Germana).
1982, 30 mai. A treia extindere:
• Spania (la 12 martie 1986 a avut loc referendumul popular pentru aderarea la NATO).

1999, 12 martie. A patra extindere:
• Ungaria
• Polonia
• Cehia

2004, 29 martie. A cincea extindere:
• Bulgaria
• Slovacia
• Slovenia
• Estonia
• Letonia
• Lituania
• Romania

2009, 1 aprilie. A sasea extindere:
• Croatia
• Albania

2017, 5 iunie. A saptea extindere:
• Muntenegru

2020, 27 martie. A opta extindere:
• Macedonia de Nord.

In asteptare:
• Bosnia-Hertegovina
• Cipru (blocat de Turcia)
• Georgia
• Ucraina