Henry Kissinger a declarat in 2019 ca relatia SUA cu China se afla „in punctul de origine al unui Razboi Rece”. Kissinger ar putea modifica acea afirmatie astazi – si anume, ar trebui sa spuna ca relatia SUA-China este acum dincolo de punctul de origine al unui Razboi Rece si intra intr-un ”teren perfid”.
Nu vedeti ce se intampla in jurul nostru in Europe de Est? Suntem sau nu in pericol? Incepe, sau nu, un nou conflict in Ucraina? Cert este ca situatia este impredictibila si tensionata. Este o intreaga harababura geopolitica. Rusia preia frontiera cu Ucraina si maseaza trupe de incercuire in zona rusa si in Peninsula Crimeea preluata prin forta, in 2014, de la Ucraina.
Rusia incerca sa-si recreeze profunzimea strategica pe care a avut-o timp de secole si a pierdut-o cand Uniunea Sovietica s-a prabusit. Pana in prezent, a ajuns la o pozitie dominanta in Belarus si a reusit sa iasa din razboiul din Nagorno-Karabah, cu o pozitie politica solida, rasturnand pozitia Turciei in zona.
Acest lucru inseamna ca si-a intarit situatia in punctul de intrare in Caucaz. Acum Kremlinul se ocupa de directia operationala strategica de centru (Sankt Petersburg-Varsovia-Berlin-Paris). Rusia practica utilizarea fortelor speciale, in mod deosebit fortele GRU (foloseste lunetistii si nu numai), razboiul cibernetic si propaganda in acest conflict si la fel ca in alte conflicte aceasta este cunoscuta sub numele de „razboi hibrid” – care nu este un razboi activ, dar nici un conflict inghetat precum in alte foste republici ale URSS.
Moscova foloseste lectia invatata in Razboiul Rece si denumita Maskirovka!. Ca o simpla concluzie Kremlinul si-a consolidat pozitia si rolul in Caucaz, isi consolideaza pozitiile in Belarus, in Mediterana dar si in Marea Neagra si isi va continua eforturile de destabilizare a Ucrainei, in timp ce negocierile (de rezolvare a conflictului in Donbas) se afla in impas, iar confruntarile limitate la zonele ocupate de separatisti rusi, din Dombas, continua, potrivit serviciilor de informatii americane si europene. Din pacate, pentru Europa, Ucraina ramane o criza fierbinte care inca ameninta sa rastoarne „lunga pace” a continentului. Dintre toate zonele buffer pierdute de Rusia intre 1990-91, niciunul nu este asa de critic pentru Rusia precum Ucraina.
Rusii au incercat manevre ”usoare” menite sa schimbe alinierea guvernului ucrainean, dar au esuat in mod constant, atat din motive trecatoare, cat si din cauza ca Ucraina isi aminteste brutalitatea sovietica. Mai mult, Kievul a fost sustinut de occident dar nu in masura in care ar fi fost posibil. Am sa dau un exemplu nai recent: Interfax sustine ca fostul comandant al fortelor SUA din Europa, generalul Ben Hodges, a recunoscut ca Pentagonul a trimis aproximativ 350 de consilieri in Ucraina, 200 de consilieri militari americani si 150 canadieni in poligonul Yavorov.
Acest sprijin, a fost extrem de prudent, pentru a nu provoca temerile rusesti de derularea a unui atac, dar a fost acolo ca o realitate potentiala. El poate a fost benefic dar poate sfarsi lamentabil, intr-un moment de neatentie, ca in Georgia, cu bucati teritoriale pierdute intr-o zona de conflicte inghetate precum in Abhazia si Osetia de Sud.
„Noul Razboi Rece” (eu asa il vad) nu are prea multe in comun cu experienta din 1945–90, deoarece noile centre de concurenta se afla in taramurile cibernetice si in cele de inalta tehnologie, mai degraba decat in ceea ce priveste concurenta militara, armele nucleare sau ideologie. Tensiunile crescande de-a lungul liniei de demarcatie Est-Vest intre fortele rusesti si cele occidentale (respectiv NATO) sunt vizibile de-a lungul unui imens front geografic din Arctica, trecand prin Caucaz si ajungand adanc in Orientul Mijlociu-Africa. Cat priveste zona Indo-Pacific acolo resurgenta militara chineza este in plin avant, presiunea principala fiind in zona Taiwanului. Conform Ministerului taiwanez al Apararii, China a trimis, in ultimele 24 de ore, 25 de avioane militare in zona de identificare aeriana instituita in jurul Taiwanului, informeaza CNN.
Printre avioanele militare care au patruns neautorizat in zona de securitate aeriana din Taiwan se numara aeronave de vanatoare de tip J-16 si J-10, bombardiere H-6K, aparate de zbor antisubmarin si de recunoastere. Statele Unite au trimis, saptamana trecuta, un distrugator in Stramtoarea Taiwan, USS John S. McCain, iar China a anuntat ca a monitorizat atent manevrele navei americane. Armata chineza a intensificat manevrele navale si aeriene la vest si la est de coastele Taiwanului, in contextul amplificarii tensiunilor in jurul teritoriului separatist sustinut de Statele Unite. Administratia Joseph Biden este ingrijorata ca Beijingul ar putea recurge la preluarea controlului asupra Taiwanului, in contextul in care presedintele Chinei, Xi Jinping, pare din ce in ce mai dispus sa-si asume riscuri pentru a lasa o mostenire politica importanta.
Cum vi se par desfasurarile de forte de mai jos?
Avioane de razboi si bombardament rusesti survoleaza Marea Nordului pana la Atlantic si Marea Neagra si Mediterana in continuu. Bombardierelor americane, care zboara, in mod regulat, de-a lungul flancurilor Rusiei li s-a permis acum sa aterizeze si sa stationeze pentru prima data in Norvegia, un vecin al Rusiei din „Nordul inalt”. La fel, cele mai avansate submarine ale Americii au vizitat recent regiunea nordica in urma celor mai mari exercitii ale NATO de la sfarsitul Razboiului Rece. Fortele americane, la nivel de brigada, inclusiv tancurile si elicopterele de atac aferente acesteia, s-au desfasurat in statele baltice si la Marea Neagra cu o noua regularitate si sunt acum in dispozitiv permanent in Polonia si in tarile Baltice dar si rotational in Romania si Bulgaria. Intre timp, dronele americane patruleaza acum de-a lungul sensibilului flanc sudic al Rusiei pornind de la Campia Turzii sau din Polonia, inclusiv in Ucraina si de-a lungul perimetrului Peninsulei Crimeea si al Marii Negre. Rusia are in desfasurare cel putin cinci modernizari majore simultan pentru fortele sale de atac nuclear, inclusiv noi ICBM-uri, bombardiere, submarine, drone si arme nucleare tactice. Nimic nu este de mirare.
Ce ar intentiona Kremlinul?
Este intrebarea cheie a momentului. In primul rand Kremlinul ar putea intentiona sa creeze un pretext pentru desfasurarea trupelor de „mentinere a pacii” in Donbas, sub impresia unei provocari ucrainene. Moscova a propus anterior crearea unei forte de mentinere a pacii, presupuse neutre, care ar putea include fortele bieloruse (vezi cazul Transnistriei cu fortele de pace rusesti). O forta de mentinere a pacii sustinuta de Kremlin in Donbas ar legitima incadrarea dorita de Kremlin a Rusiei ca arbitru neutru intr-un conflict civil ucrainean si ar acorda Moscovei o parghie permanenta de influenta impotriva Ucrainei.
In al doilea rand miscarile fortei rusesti pot fi destinate sa distraga atentia de la o alta linie de efort a Kremlinului, cum ar fi presiunea militara in curs de desfasurare in Belarus. Dislocarile fortei Kremlinului in Crimeea si la granitele estice ale Ucrainei – si reactiile occidentale la acestea – au atras atentia pe scara larga in guvernul SUA si in mass-media occidentala. Exercitiile rusesti din jurul Ucrainei pot fi destinate sa atraga atentia oficialilor din cancelariile occidentale departe de alte linii de efort ale Kremlinului. Kremlinul avanseaza rapid campania sa, in curs, de integrare a armatei bieloruse in structurile dominate de comandamentele rusesti (Districtul de vest cu sediul la Sankt Petersburg), inclusiv infiintarea unui nou centru comun de instruire si desfasurarea de forte ruse suplimentare in enclava Kaliningrad pentru a ameninta flancul estic al NATO.
In al treilea rand Kremlinul ar putea incerca, in plus, sa distraga atentia de la escaladarea masurilor represive din interiorul Rusiei. Trebuie sa urmarim cu atentie alte aspecte ale campaniilor globale maligne ale Kremlinului in timpul acestor actiuni de captare a atentiei in apropierea Ucrainei. Constructia Nord Stream 2 se apropie de sfarsit. Cui serveste? In niciun caz Europei. Nord Stream 2 a avut doua scopuri: sa izoleze si sa sufoce Ucraina si totodata sa prejudicieze Polonia, deviind fluxul de gaze din conducta Yamal. Conducta este un instrument al ambitiilor revansarde ale lui Putin. Departe de a-l bloca in fata Occidentului, ea il face si mai periculos. Casa Alba a lui Biden si ambele partide din Congres vad in Nord Stream 2 o alianta a tradarii – „conducta Ribbentrop-Molotov”[1] – dupa cum este cunoscut proiectul in Polonia. Au ramas mai putin de 160 km pentru ca Rusia sa-si finalizeze conducta Nord Stream 2[2] spre Mecklenburg, o regiune de la Marea Baltica, conducta care de acolo va furniza Germaniei gaze naturale in urma unui acord „de iubire” care pericliteaza principalul scop al NATO si al Occidentului, scrie The Telegraph. Presedintele Statelor Unite, Joe Biden, considera ca gazoductul Nord Stream 2 este o „afacere proasta pentru Europa” asa cum a anuntat Casa Alba. El spune ca administratia sa va reexamina sanctiunile privind acest proiect, sanctiuni incluse intr-un draft de lege adoptat in mandatul fostului presedinte Donald Trump, relateaza Reuters, citata de Agerpres.
In fostele state din Tratatul de la Varsovia presiunea rusa este inca extrem de puternica(vezi Ungaria, Polonia, Bulgaria dar si Romania unde metodele sunt mai sofisticate). In Cehia ministrul de externe, Tomas Petricek, a fost demis din functie. Anuntul privind aceasta revocare a fost facut de biroul de presa al presedintelui Republicii Cehe, Milos Zeman, intr-o postare pe Twitter (obicei preluat de la fostul presedinte D Trump). Conform Politico acesta este al doilea ministru demis in ultimele zile, dupa cel al Sanatatii. Cei doi fosti ministri sunt cunoscuti pentru atitudinea lor anti-ruseasca, iar motivele demiterii sunt legate si de opozitia la utilizarea vaccinului rusesc Sputnik V in Cehia.
Presedintele pro-Kremlin, Milos Zeman a facut presiuni puternice atat pentru achizitia vaccinului Sputnik V, cat si pentru incheierea unui acord cu compania rusa Rosatom in vederea construirii de reactoare nucleare. Ma intreb daca rusii chiar au plecat din tarile foste comuniste? Si mai am o intrebare in conditiile actuale: Va avea, vreodata, Europa, o autonomie strategica asa cum cere presedintele Macron? Greu de raspuns la doua intrebari simple. Si totusi presiunea militara rusa asupra Ucrainei a avut o consecinta. Presedintele american Joe Biden i-a propus, pe 13 aprilie 2021, omologului sau rus Vladimir Putin, in cursul unei convorbiri telefonice, organizarea unei intalniri la nivel inalt „intr-o terta tara“ in „urmatoarele luni“ pentru a „cladi o relatie stabila si previzibila“, a anuntat Casa Alba. Hei, asta este singura veste buna din noianul celor prezentate! Potrivit Moscovei, cei doi lideri au abordat si tensiunile legate de Ucraina, Kiev si occidentali, care acuza Moscova ca a adunat zeci de mii de soldati la granitele acestei foste republici sovietice, republica care isi propune sa adere la NATO.
Acest dialog imi aduce aminte de dialogul dintre Bush si Putin la Summitul NATO de la Bucuresti dialog urmat de invadarea Georgiei. O lectie pe care administratia Biden cred ca si-a insusit-o deja. Aceasta convorbire telefonica este prima intre cei doi sefi de stat, dupa ce in urma cu o luna Joe Biden, intr-un interviu pentru ABC, intrebat daca il considera pe Putin „criminal“, a raspuns afirmativ. Acest lucru a provocat un scandal diplomatic intre Moscova si Washington, Rusia rechemandu-si ambasadorul din SUA pentru consultari. Rusia „nu doreste un conflict direct“ cu Statele Unite ale Americii, chiar daca „isi va continua eforturile de destabilizare a Ucrainei“, apreciaza serviciile de informatii americane in raportul lor anual cu privire la amenintarile la adresa SUA in lume, relateaza AFP. Adevarul este ca un dialog asupra zonelor cu potential ridicat de razboi este solutia diplomatica actuala fezabila.
Diplomatia ”lupului-razboinic” in „competitia strategica” SUA-China
Odata cu sosirea administratiei Joe Biden si aparitia unei noi strategii a SUA sub noul presedinte, apare o intrebare familiara: dupa Donald Trump, ce idee centrala va conduce politica de securitate nationala? Administratia Trump a inlocuit „razboiul global impotriva terorii” cu conceptul de „competitie dintre marile puteri” ca principiu organizator al politicii de securitate nationala a SUA si a incadrat relatiile SUA-China drept „competitia strategica” numarul unu.
Beijingul si-a asumat o astfel de centralitate, deoarece Trump a evitat in mare masura amenintarile catre Moscova dar si pentru faptul ca activismul extern al Beijingului si utilizarea coercitiei au crescut ca amploare si frecventa. Declaratiile si actiunile initiale ale administratiei Biden indica faptul ca a acceptat cadrul competitiei strategice cu China- „concurenta extrema” in cuvintele presedintelui Biden – dar ca expresiile politice din acest cadru vor diferi substantial de cele ale predecesorilor sai.
Traiectoria strategiei si politicii SUA fata de China este probabil cea mai importanta problema pentru geopolitica Asiei in deceniile urmatoare. Aceasta regiune, mai mult decat oricare alta, nu numai ca este creuzetul pentru concurenta SUA-China, dar va fi si destinatarul dinamicii rezultate.
Relatiile SUA-China vor avea astfel o influenta decisiva asupra distributiei puterii in Asia de Est chiar in momentul in care regiunea devine centrul politicii globale, asa cum a fost Europa in timpul Razboiului Rece. Observam ca nimeni din Asia nu vrea sa aleaga intre Washington si Beijing si in acelasi timp nimeni nu vrea ca Beijingul sa domine. Realitatea geopolitica a Asiei va fi spatiul dintre aceste puncte de vedere. Cu alte cuvinte, prevenirea conflictelor devine tot mai importanta pentru politica Chinei si pentru relatiile SUA-China, pe masura ce concurenta devine cadrul definitoriu pentru politica SUA. Relatia SUA-China se afla in prezent intr-o stare precara din cauza pagubelor din anii administratiei Trump. Competitia de mare putere dintre SUA si China se intensifica si se diversifica. In special, isi asuma o dimensiune vadit ideologica, care va accentua doar neincrederea si va aprofunda concurenta bazata pe interese de ambele parti.
Faptul ca o multitudine de probleme imediate, inclusiv Taiwanul si litigiile maritime, ar putea produce conflicte, face situatia sa fie si mai precara. Aceste chestiuni exista pe fondul unei curse a inarmarilor accelerate intre militarii americani si cei chinezi in Pacificul de Vest si in mod specific in cadrul primului lant insular. Conceptul Indo-Pacific lansat de scriitorul Robert Kaplan ( Monsoon: The Indian Ocean and the Future of American Power) si preluat de Pentagon se inradacineaza in teoria si practica militara privind spatiul asiatic. Chiar daca administratia Biden adopta o abordare mai putin confruntativa fata de China, decat cea a administratiei Trump, riscurile conflictelor sunt reale si cresc din cauza lipsei unor remedii eficiente. Washingtonul si Beijingul nu mai au instrumentele necesare pentru a gestiona aceasta intensificare a concurentei de mare putere.
Multe dintre mecanismele din trecut s-au atrofiat, inclusiv dialogurile la nivel inalt, comunicarile dintre militari/politicieni de rang inalt, in situatie de criza si masurile de consolidare a increderii. Henry Kissinger a declarat in 2019 ca relatia SUA cu China se afla „in punctul de origine al unui Razboi Rece”. Kissinger ar putea modifica acea afirmatie astazi – si anume, ar trebui sa spuna ca relatia SUA-China este acum dincolo de punctul de origine al unui Razboi Rece si intra intr-un ”teren perfid”. Pe masura ce factorii de decizie politici din SUA si China se muta intr-o astfel de ”terra incognita”, revitalizarea instrumentelor existente pentru gestionarea neincrederii, reducerea riscurilor de accidente si calcule gresite si, in general, reducerea intensificarii concurentei SUA-China va fi esentiala.
Chiar si cu acesti pasi, provocarea este descurajanta, iar perspectivele de succes nu sunt solide. Diplomatia chineza a „lupului-razboinic” care a scazut in amplitudine in Australia, Canada si, mai recent, in Franta, nu face ca Beijingul sa se intoarca de la pozitia sa non-agresiva. Sfidand normele diplomatice, un numar tot mai mare de diplomati chinezi adopta un ton beligerant in discursurile lor si pe conturile lor de twitter, pe care autoritatile chineze le-au justificat ca raspuns necesar in a contracara a ceea ce numesc „barfe straine” si pentru a proteja „interesele nationale”.
O astfel de diplomatie combativa reflecta si credinta ferma a conducerii chineze ca Occidentul se afla intr-un declin ireversibil si, prin urmare, China nu mai are nevoie sa mentina legaturi prietenoase.Numit dupa doua filme patriotice de succes in care un soldat chinez isi invinge toti dusmanii, inclusiv mercenari straini, termenul „lupului-razboinic” a fost inventat in 2019 pentru a descrie noua retorica belicoasa a unor oficiali chinezi proeminenti. Zhao Lijian, purtator de cuvant al Ministerului chinez de Externe, a fost in fruntea acestei campanii: controversatul sau twitter cu o imagine care arata un soldat australian tinand un cutit in gatul unui copil afgan a declansat furia diplomatica a premierul australian Scott Morrison in decembrie anul trecut (2020). Discutia publica agresiva dintre Yang Jiechi, principalul oficial al politicii externe al Chinei, si secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la intalnirea dintre oficialii americani si chinezi din Alaska, a fost sarbatorita in China ca o manifestare a increderii nationale. „Diplomatia lupului-razboinic” a Chinei in intalnirea din Alaska ”impresioneaza lumea”, se citea in titlul unui editorial din Global Times, tabloidul controlat de Partidul Comunist Chinez aflat la guvernare. „Lumea occidentala aroganta condusa de SUA nu mai este eligibila pentru a face fata celei de-a doua economii din lume cu o atitudine condescendenta”, se declara in articol.
Saptamana trecuta, Li Yang, consulul general al Chinei la Rio de Janeiro, l-a atacat pe Twitter pe premierul canadian Justin Trudeau, dupa ce Canada s-a alaturat Statelor Unite, Regatului Unit si Uniunii Europene in sanctionarea oficialilor chinezi pentru incalcarea drepturilor omului impotriva uguirilor, musulmani din provincia Xinjiang.
„Baiete(n. A.G.-apropos de Trudeau), cea mai mare realizare a ta este ca ai stricat relatiile de prietenie dintre Canada si China si ai transformat Canada intr-un caine care alerga in urma SUA”, a scris el, inainte de a se angaja in alte jigniri. „Urasc sa folosesc acest tip de cuvinte [sic]”[3], a raspuns el unuia partener de dialog de pe twitter. „Dar am descoperit ca cuvintele politicoase nu functioneaza! Acesta este limbajul pe care il inteleg!” Acest lucru a urmat unei furtuni mediatice pe care Ambasada Chinei in Franta a declansat-o luna trecuta, cand a numit, pe contul sau oficial de Twitter[4], pe un cercetator francez, Antoine Bondaz, un „ticalos” si o „hiena nebuna”. Aceste insulte au venit ca raspuns la twitter-ul lui Bondaz catre ambasada, twitter care oferea sarcastic „un sarut mare voua si trolilor vostri” dupa ce ambasadorul Chinei la Paris, Lu Shaye, a incercat sa preseze parlamentarii francezi sa nu se intalneasca cu oficialii taiwanezi in timpul unei viitoare vizite in Taiwan.
Desi Ministerul francez de Externe a criticat comentariile chineze drept „inacceptabile” si l-a convocat pe ambasador pentru o intalnire, ambasada chineza l-a aparat declarand ca a fost „un contraatac legitim la observatiile provocatoare ale unui asa-zis expert chinez”, fara a-l numi pe Bondaz. Un lucru este foarte clar Beijingul a devenit agresiv in politica internationala si este la butoanele conducerii in multe sectoare economice si politice datorita diplomatie vaccinului COVID-19 si a celei denumite generic One Belt One Road. Cine intelege ce inseamna in realitate 5G trage anumite concluzii. Aici nu este vorba de tehnologie americana este vorba de concurenta acerba dintre Ericsson/Nokia, Huawei si Coreea de Sud/Japonia, de standardele de securitate acceptate in sistemele militare, in conditiile in care componentele chip utilizate in echipamente sunt produse in Taiwan iar pamanturile rare, cele utilizate pentru producerea lor sunt dirijate 90% de Beijing. Maskirovka este o unealta folosita atat de rusi cat si de chinezi si asta vedeti zilnic in reclame la posturile tv inclusiv la cele din Romania.
Arealul Indo-Pacific centrul strategic global
Schimbari strategice majore au avut loc recent in zona din si in jurul Oceanelor Indiene si Pacific, o zona denumita in general Indo-Pacific. Aceste schimbari sunt in mare parte rezultatul expansiunii economice si militare a Chinei. Exemple de astfel de expansiune sunt confiscarea ilegala a Chinei si militarizarea insulelor contestate din Marea Chinei de Sud, aparitia bazei navala din Djibouti, cererile din ce in ce mai directe ale Beijingului de „reunificare” cu Taiwan, inclusiv exercitii militare la scara larga concepute in mod deschis pentru a se antrena in vederea unei invazii, apropiere chineza de tari din regiune, inclusiv Nepal si Sri Lanka, conflictele cu India de-a lungul granitei in Himalaya. Pe alocuri, expansiunea Beijingului s-a suprapus cu proiectele sale la nivel regional, cum ar fi initiativa ”One Belt, One Road”, cu implicatii strategice. Tarile si partenerii lor afectati de aceste schimbari strategice isi maresc rezistenta tot mai mult la expansiunea puterii nationale cuprinzatoare a Beijingului. O astfel de rezistenta a inceput inainte de aparitia COVID-19, dar s-a accelerat ulterior.
Drept urmare, Indo-Pacificul a devenit punctul central strategic global dominant desi pentru noi europeni este mai importanta Ucraina. Regiunea este locul in care expansiunea Chinei se confrunta cu o crestere a rezistentei economice, politice si militare din partea SUA, India, Japonia, Australia si altele. Cu toate acestea, rezistenta acestor tari nu este uniforma, in ciuda eforturilor tot mai mari de creare si consolidare a aliantelor si a parteneriatelor. In prezent, SUA este puterea militara dominanta din regiune si este implicata in mare parte in arhitectura de aparare din alte tari cheie, cum ar fi Japonia si Australia. Este, de asemenea, o forta motrice din spatele Dialogului de securitate cvadrilaterala (Quad), un parteneriat de consolidare intre SUA, India, Japonia si Australia. Desi Quad are in prezent un accent in mare masura strategic, se poate extinde atat in ceea ce priveste numarul de membrii, cat si domeniul de actiune. Deja cei patru membri si-au anuntat intentia de a lucra impreuna la noile tehnologii, schimbarile climatice si producerea si distribuirea vaccinurilor COVID-19 catre tarile din regiune, inclusiv cele din Oceania. De exemplu, termenul indo-Pacific este el insusi perceput diferit in functie de tara.
India considera Indo-Pacific ca fiind in mod oficial zona de la coasta de est a Africii pana la coasta de vest a Americii. Unii militari americani o considera zona sub controlul Comandamentului Indo-Pacific al SUA (USINDOPACOM), deci aproximativ pana la Maldive. Japonia tinde sa puna accentul pe ceea ce fostul prim-ministru japonez Shinzo Abe a numit Indo-Pacificul Liber si Deschis (FOIP), incadrandu-l in termeni de sisteme politice si economice. Unele tari, precum cele din comunitatea politica franceza doresc ca termenul sa fie mai clar definit.
Altii, cum ar fi cei din comunitatea politica indiana, vad beneficii in ambiguitate. Cu toate acestea, toti sunt de acord, intr-un anumit grad sau altul, ca principalul motor al interesului in crestere in Indo-Pacific este expansiunea economica si strategica din partea Chinei. Chinezii si-au construit un asa numit ”Sirag de Perle” adica porturi in care au dane de aprovizionare logistica atat pentru navele militare cat si pentru petrolierele care alimenteaza rafinariile chineze cu petrolul din Golf si din Iran. Sub presedintele Donald J. Trump, au existat schimbari accentuate in modul in care administratia SUA a interactionat cu regiunea. Una a fost terminologia.
Administratiile anterioare au vorbit in mare masura despre „Asia-Pacific”. Sub Trump, regiunea era denumita in mod constant Indo-Pacific. Aceasta schimbare este acum incorporata in analize de cercurile politice din SUA. Folosirea Oceanelor Indian si Pacific – Indo-Pacific – ca ancore geografice semnaleaza un rol in crestere pentru India si o abordare maritima a solutiilor militare sau economice. Exista, de asemenea, o vointa bipartizana la Washington de a contesta ceea ce sunt percepute ca actiuni agresive chineze si, ca un corolar, sa caute modalitati de a limita rolul perturbator al Beijingului in regiune.
Intr-o potentiala indicatie a lucrurilor viitoare, prima intalnire multilaterala a presedintelui Biden, cu ceilalti lideri ai Quad, (o intalnire, in mediul virtual, care a avut loc la inceputul mandatului Administratiei Biden) a dus la mai multe initiative concrete, inclusiv un plan financiar pentru SUA si Japonia pentru a ajuta la finantarea extinderii productiei de vaccin COVID-19 in India, cu ajutorul Australiei in logistica de distributiei in regiunea Indo-Pacific, inclusiv in Oceania.
Au existat, de asemenea, angajamente de a cauta modalitati de a lucra impreuna in noile tehnologii si schimbarile climatice. Sa nu uitam pozitia Pentagonului. In iunie 2019, Departamentul Apararii a publicat un document cheie Raport privind strategie Indo-Pacific: Pregatirea, Parteneriatele si Promovarea unei retele regionale de parteneriate si aliante.
Acolo se scrie: „Republica Populara Chineza, sub conducerea Partidului Comunist Chinez, incearca sa reordoneze regiunea in avantajul sau prin folosirea modernizarii militare, a operatiunilor de influenta si a economiei pentru a constrange alte natiuni”. Acesta a fost unul dintre motivele schimbarii numelui din mai 2018 pentru Comandamentul SUA al Pacificului (USPACOM) in Comandamentul Indo-Pacific al SUA (USINDOPACOM). Acest lucru a evidentiat rolul Indiei in regiune si, prin extensie, accentul crescand al aliantei Quad (SUA, India, Japonia, Australia).
Cum reactioneaza tarile la ascensiunea militara a Chinei?
Armata SUA mentine o prezenta consolidata in regiunea Asia-Pacific, cu baze in Australia, Guam, Japonia, Singapore si Coreea de Sud. Dar pe masura ce armata Chinei se apropie de paritatea cu fortele SUA, Statele Unite vor trebui sa descurajeze asertivitatea chineza. Administratia Trump a tratat din ce in ce mai mult Beijingul ca pe un adversar, caracterizand atat China, cat si Rusia drept „puteri revizioniste” care intentioneaza „sa schimbe ordinea internationala in favoarea lor”. Prin strategia sa libera si deschisa in Indo-Pacific, Statele Unite au incercat sa isi consolideze aliantele regionale, inclusiv cu Japonia si Coreea de Sud, sa protejeze libertatea de navigatie pe mare si sa mentina pacea si statul de drept in zona. Vecinii Chinei sunt, de asemenea, in alerta. In 2019, ministerul japonez al apararii a identificat China drept cea mai mare amenintare la adresa securitatii nationale a tarii. Tokyo intentioneaza sa mareasca cheltuielile de aparare si sa cumpere arme din SUA si, totodata, si-a reinterpretat constitutia pacifista pentru a oferi armatei o mai mare latitudine in operatiunile militare. In acelasi timp, insa, presedintele sud-coreean Moon Jae-in a incercat sa evite confruntarea si chiar sa consolideze legaturile cu Beijingul, intr-un efort de a dezamorsa amenintarea din Coreea de Nord. Un alt aliat al tratatului SUA, Filipine, s-a inclinat si catre Beijing.
Presedintele Rodrigo Duterte a vizitat China de mai multe ori, a semnat acorduri pentru consolidarea cooperarii si a curtat investitorii chinezi. Cu toate acestea, tensiunile dintre Manila si Beijing persista din cauza pretentiilor lor concurente in Marea Chinei de Sud. Alte natiuni din Asia de Sud-Est cu revendicari, inclusiv Vietnam, au bugete de aparare relativ mici si nu au fost inca in masura sa coordoneze actiuni militare comune prin intermediul Asociatiei Natiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). Taiwanul, care si-a marit achizitiile de arme din SUA, inclusiv avioane F-16, presupune ca Statele Unite ii vor apara in cazul unui atac chinez. Cu toate acestea, intrucat China si-a imbunatatit capacitatile militare, unii oficiali taiwanezi se intreba daca Washingtonul chiar ar face acest lucru! Cert este ca multe guverne se confrunta cu aceeasi provocare de a raspunde modernizarii militare a Chinei, pastrand in acelasi timp legaturi economice stranse cu Beijingul.
Acestea se confrunta cu dilema ca China este cel mai apropiat partener comercial al lor, iar Statele Unite sunt cel mai apropiat aliat al lor in aparare teritoriului si a securitatii lor nationale. Cel mai probabil, aliatii SUA nu vor face o alegere intre cei doi, dar se pot indrepta spre China daca ajung sa se indoiasca de puterea americana de a ramane in Pacific. Expansiunea economica, politica si militara a Chinei in Indo-Pacific intampina o rezistenta tot mai mare din partea unor tari, inclusiv SUA, India, Japonia si Australia. Regiunea este acum un punct geopolitic strategic semnificativ. O gama larga de tari isi adapteaza activ perspectivele strategice si formuleaza politici specifice pentru Indo-Pacific, uneori fara a intelege pe deplin modul in care acestea pot fi percepute de catre partenerii lor. Intelegerea convergentelor dar si a divergentelor este importanta pentru a face parteneriatele mai eficiente.
Odata ce efectele COVID-19 si recesiunea economica globala ulterioara au fost resimtite si, avand in vedere expansiunea continua a Chinei, diviziunile interne din multe tari au inceput sa se diminueze. Cei preocupati de China au castigat tractiune si a aparut o nevoie mai larga de a lupta impotriva dorintelor Chinei. Aceasta schimbare a determinat un impuls mai mare pentru o noua runda de parteneriate internationale dincolo de orbita Chinei, de la aliante economice, cum ar fi initiativa de rezilienta a lantului de aprovizionare India-Japonia-Australia, pana la un dialog revigorat cu privire la securitatea cvadrilaterala (Quad). Un potential cadru de parteneriat care are flexibilitatea de a incorpora o serie de perspective noi este o Carta Indo-Pacific, modelata dupa modelul Cartii Atlanticului din 1941. O sa vedem in scurt timp ce se va intampla in Ucraina si in zona Indo-Pacific. Este clar o mare ”bulibaseala” geopolitica, cu un Putin imprevizibil, un Xi care doreste sa intre in istorie prin preluarea Taiwanului, cu o Europa in cautarea autonomie strategice pierdute si cu un Biden la inceput de drum dupa furtuna creata de Trump. Greutatea cade acum pe umerii administratiei Biden. Relatia SUA-China este la cote joase iremediabile pe termen scurt si mediu. Ce ramane? Summitul cu Putin care poate, oare, schimba harta Europei de Est sau ceva din geopolitica globala?
[1] https://euobserver.com/foreign/21486
[2] ”Gazoductul Nord Stream 2 reprezinta o investitie de 11 miliarde de dolari, finantata jumatate de Gazprom si jumatate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper si Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacitatii de transport a Nord Stream 1, pana la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel ca o cantitate mai mare de gaze naturale rusesti va ajunge direct in Germania via Marea Baltica, fara a mai trece prin Ucraina”(Digi24)
[3] https://twitter.com/CGChinaLiYang [4] https://www.reuters.com/article/us-france-china-idUSKBN2BF1MU
