Am citit sute de stiri, articole si comentarii despre ce se intampla in aceste zile in Israel. La prima vedere, ramai cu impresia ca sunt lucruri foarte complicate. De fapt, in realitate, lucrurile sunt foarte simple, numai sa vrei sa le vezi. Avem un agresor si un agresat, avem fapte care arata premeditarea, dovezi privind complicitatile si, in cele, din urma, se poate vedea cu ochiul liber cui foloseste aceasta noua tragedie din Orientul Apropiat. Dar, mai intai sa rememoram cum a inceput aceasta ultima ciocnire dintre palestinieni si israelieni.
La 30 aprilie, musulmanii sarbatoreau ultima vineri a Ramadamului, astfel incat, dupa lasarea serii, mii de tineri palestinieni au patruns in cartierul istoric al Ierusalimului, pentru a se ruga la moscheea Al Aqsa, al treilea cel mai sfant loc al islamului, si pentru a petrece apoi la restaurantele arabe redeschise odata cu caderea intunericului. Numai ca acesti tineri au intrat in coliziune cu fortele de ordine, pe fondul déjà inflamat de posibila expulzare a catorva familii arabe (tribunalul din Ierusalim urma a se pronunta in cauza peste cateva zile) si nu au mai parasit zona. Era noaptea de vineri spre sambata. Abia atunci problema a devenit acuta. De ce? Pentru ca luni, de Ziua Ierusalimului, urma sa aiba loc un alt eveniment, de data aceasta evreiesc, si anume Marsul Drapelului. Ca in fiecare an, sute de tineri israelieni ar fi intrat in cartierul istoric fluturand steagurile evreiesti si cantand marsuri patriotice. A devenit clar ce asteptau miile de palestinieni, asa ca politia a incercat, sambata si duminica, sa disperseze gruparile aflate in asteptare. Noi incidente si confruntari au avut loc, fireste. In fata acestei situatii, politia a propus – si guvernul Netanyahu a fost de acord – sa se contramandeze manifestatia israeliana. Dar focul nu s-a stins, dimpotriva, s-a intetit, confruntarile au escaladat, politia, ca intotdeauna, a raspuns in forta, astfel ca ziua de luni numai pasnica nu a fost. Dar totul s-ar fi putut opri aici si lucrurile ar fi putut reintra in normal. N-a fost sa fie pentru ca, dintr-o data, o ploaie de rachete lansate din Gaza s-a abatut asupra Israelului in semn de „solidarizare” cu demonstrantii palestinieni din Ierusalim.
Cine din Gaza a lansat rachetele? Organizatia Hamas care, trebuie lamurit, nu este aceeasi cu Autoritatea palestiniana emanata de Fatah, succesoarea Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei, a lui Yasser Arafat. Autoritatea palestiniana, da, este recunoscuta pe plan international, inclusiv la ONU, si controleaza Cisiordania, unde este pace, scolile si universitatile functioneaza, iar viata se desfasoara normal. Hamas, in schimb, nu este recunoscuta decat de Iran, pentru restul lumii este doar o grupare palestiniana terorista care, prin mijloace extreme, a izgonit Autoritatea palestiniana din Gaza unde a preluat controlul absolut, transformandu-i pe palestinienii traitori in aceasta enclava in proprii sai prizonieri, dependenti de mila statelor arabe si de ajutoarele umanitare internationale, inclusiv ale Statelor Unite si Uniunii Europene. Un alt aspect deosebit de important este ca, in atacurile cu rachete impotriva Israelului, Hamas nu a fost singura ci a beneficiat de sustinerea, inarmarea, planificarea si logistica gruparii Hezbollah, alta organizatie terorista, la randul ei creata, instruita, inarmata si incadrata de catre Iran, fiind de facto bratul inarmat al Republicii Islamice in Orientul Apropiat.
Ce tinte au avut rachetele lansate din Gaza spre teritoriul israelian? Obiective militare? Lucrari de infrastructura critica sau strategica? Grupari de forte armate? Nu, obiectivele au fost civile, rachetele au fost trimise, la intamplare, asupra regiunii Tel Aviv si a litoralului mediteranean, acolo unde este cea mai mare concentrare de populatie evreiasca. Peste 1.500 de rachete doar in primele trei zile. In timpul acesta, Israelul a continuat sa furnizeze in Gaza apa potabila, electricitate si gaze, resursele esentiale pentru sustinerea vietii.
Responsabilii politici israelieni au insistat in luarile publice de pozitie asupra faptului ca „nu are loc un razboi”, nici macar unul civil. Si asta pentru ca Israelul nu se considera in razboi cu populatia palestiniana din Gaza, ostatica a extremistilor din Hamas, dovada fiind si ca lansarile de rachete au avut loc de la instalatii plasate la parterul unor blocuri de locuit, iar Hamas, oricat s-ar erija in forta conducatoare a enclavei nu este, totusi, un subiect de drept international, asa cum e Autoritatea palestiniana.
Asa ca, daca s-ar vorbi in cele din urma despre un razboi, acesta ar putea fi intre Israel si Iran, purtat de acesta din urma prin proxy – Hamas si Hezbollah. Populatia palestiniana din Gaza nu conteaza pentru ei, obiectivele sunt strategice. Care ar fi acestea?
Sa ne reamintim actiunile diplomatice care aveau loc cu numai un an in urma in Orientul Mijlociu. Jared Kushner, consilier principal al Casei Albe si ginerele lui Donald Trump, impreuna cu adjunctul sau Avi Berkowitz au negociat patru acorduri de normalizare a relatiilor dintre Israel si state arabe, considerate cele mai importante realizari in plan diplomatic in Orientul Mijlociu din ultimii 25 de ani si care veneau intr-un context in care regiunea pare sa se pregateasca pentru o confruntare prelungita cu Iranul. Cele patru state arabe – Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Sudan si Maroc – sunt islamice de confesiune sunita. Republica Islamica Iran este siita. Nu exista pe fata pamantului o dusmanie de moarte mai mare decat cea dintre siiti si suniti. In plus, sa mai spunem ca iranienii, care revendica conducerea lumii islamice, nu sunt arabi, cum nu sunt nici turcii, alti pretendenti la sefia musulmana. Cunoscute sub numele de „acordurile Abraham” (caci din biblicul patriarh ne tragem cu totii si toti suntem frati), aceste tratate internationale, la care anul acesta urma sa se alature si Arabia Saudita, au fost percepute de Teheran drept cea mai mare amenintare strategica, potentiala alianta israeliano-araba amenintand sa izoleze Iranul si sa il indeparteze pentru totdeauna de posibilitatea exportarii Revolutiei islamice in lumea araba si nu numai. Palestinienii, la randul lor, au denuntat acordurile Abraham deoarece strategia Kushner-Trump renunta la solutia a doua state, arab si israelian, propunand o autonomie suprafinantata pentru populatia araba din Israel.
Momentul ales pentru diversiunea palestiniana a fost foarte bun. Uniunea Europeana, ravasita de pandemie, e confuza si dezbinata, si oricum este pro-palestiniana. Administratia Biden, aflata la inceputul mandatului, este pro-israeliana, dar se afla sub presiune atat pe plan intern, cat si extern. China a tensionat situatia in stramtoarea Taiwanului, apoi a fost randul Rusiei la frontierele Ucrainei si in Marea Neagra, acum a sosit momentul Iranului. Nu direct, ca nu isi poate permite (deocamdata, cat inca nu are arma nucleara), dar prin proxy, prin parghia palestiniana ajutata de Hezbollah, asta da, poate. Planificarea a mers foarte bine. S-a scontat, corect, pe faptul ca israelienii nu vor permite revolte urbane, tulburarea linistii publice si dezordini in Ierusalim, si ca vor interveni in forta. Ceea ce s-a intamplat. Ar fi trebuit sa aiba loc si o ciocnire masiva, sangeroasa, cu prilejul Marsului Drapelului, ceea ce ar fi justificat ceva mai mult o reactie militara a Hamas. Dar ciocnirea n-a mai avut loc, asa ca Hamas, in disperare de cauza, a dat drumul la rachete oricum, ca „solidarizare”. Tocmai acest raspuns disproportionat, as zice chiar absurd, arata, de fapt, ca este vorba despre altceva, ca alta este miza.
Si miza nu poate fi decat distrugerea acordurilor Abraham! Tarile arabe care si-au normalizat deja relatiile cu Israelul precum si cele care urmau sa o faca sunt puse acum intr-o situatie imposibila. Se afla intr-un veritabil catch 22, o capcana perfecta. Despre Biden, ce sa mai vorbim! Administratia Obama, in care a fost vicepresedinte al SUA, a fost extrem de dura cu Israelul si foarte pro-palestiniana. Biden insusi, cu doar doua saptamani in urma, s-a pronuntat public impotriva coloniilor evreiesti din teritoriile palestiniene. Astazi, cand palestinienii sunt agresori, nu mai poate spune nimic.
Deocamdata, Iranul si Hamas si-au atins obiectivele: proiectul Abraham este inghetat, tarile arabe sunite sunt delegitimizate in problema palestiniana – o adevarata cauza sfanta a lumii islamice, solutia a doua state revine in actualitate. In mitologia de astazi, micul David palestinian a tras cu prastia in Goliatul evreu si s-a ales cu capul spart. Dar sangele curs il face martir si asta justifica totul. Problema este ca, dincolo de miturile urbane, se afla viata de zi cu zi, in care oamenii obisnuiti sufera, evrei si arabi, deopotriva copiii lui Abraham.
