8.5 C
București
2023 decembrie 1

Cine va da foc butoiului de pulbere din Balcani?

RECOMANDARI

- Advertisement -

Valentin Inzko, inalt reprezentant international in Bosnia si Hertegovina atrage atentia ca actiuni oculte si planuri misterioase isi propun sa redeseneze granitele Balcanilor, ceea ce reprezinta “deschiderea cutiei Pandorei”.

Activitatea lui Inzko presupune mentinerea pacii, instaurata odata cu Acordul de Pace de la Dayton care a pus capat conflictului in 1995, dupa aproximativ patru ani de lupte in care au murit in jur de 100.000 de oameni.

Cat priveste Bosnia, inaltul ei reprezentat nu are de gand sa primeasca sugestii ca raspunsul la disfunctionalitatea sa continua ar fi redesenarea granitelor nationale.

„Daca cuiva ii place sa se gandeasca sa schimbe granitele, ar trebui inainte sa viziteze toate mormintele militarilor din Franta pana in Stalingrad”. a spus el intr-un interviu acordat BBC.

Nu este cunoscut autorul documentelor al carui continut a cauzat indignare in regiune.
Printre sugestiile facute se numara „o dizolvare pasnica” a Bosniei si Hertegovinei, cu Serbia si Croatia anexand mare parte din teritoriul acestei tari, unificarea Kosovo cu Albania, si crearea unei regiuni autonome, in majoritate sarba, in nordul Kosovo.

„Facem o greseala daca ne gandim ca conflictele inghetate raman inghetate pe veci”, a spus Inzko. „Ati vazut in Nagorno-Karabah si Palestina – conflicte inghetate care pot izbucni oricand. Acestea ar putea fi si cazul Bosniei si Hertegovinei”.

Putini lideri politici au avut ceva de spus in sprijinirea ideilor continute in aceste documente, cu exceptia lui Milorad Dodik, politician sarb din Bosnia, care nu rateaza ocazia de a lansa ideea secesiunii pentru regiunea majoritar sarba din tara. Sub acordul de la Dayton , tara a fost divizata in Federatia Bosniaco-Croata si Republica Bosniaca Sarba.

James Ker-Lindsay, expert pe problema Balcanilor de la London School of Economics, a spus ca „gandirea vizionara” este un mod pentru liderii europeni de a aborda problemele greu de rezolvat din regiune.
„Nu putem nega ca exista probleme in Balcanii de Vest. Sunt doua probleme importante care trebuie sa fie rezolvate: disputa dintre Serbia si Kosovo privind independenta Kosovo si disfunctionalitatea politica inradacinata din Bosnia”.

Slovenia a propus o declaratie care afirma inviolabilitatea granitelor actuale. Dar Serbia a refuzat. Presedintele Aleksandar Vucic a declarat ca tara lui a recunoscut „granitele determinate de ONU”. In alte cuvinte, nu voia sa semneze un document care ar putea fi interpretat ca recunoastere a independentei Kosovo.

Dupa ce s-a intalnit cu Vucic in Slovenia, presedinta Kosovo, Vjosa Osmani, a declarat pentru BBC ca este convinsa ca Belgradul se afla in spatele acestor actiuni subversive

„Nu am avut vreo indoiala de la inceput – este suficient sa citesti continutul si sa vezi ce incearca aceste non-documente sa avanseze. Ideea de redesenare a granitelor, ca ceva ce poate duce la pacea in regiune, cand realitatea este opusul acesteia”.

In mod normal, Serbia neaga ca stie ceva despre acestea si James Ker-Lindsay spune ca exista „tot felul de confuzii si teorii ale conspiratiei”.

Valentin Inzko, aflat de 12 ani in functie, isi doreste ca toata lumea sa accepte granitele care exista acum si sa se concentreze pe aderarea comuna la Uniunea Europeana.

„Cea mai buna idee este de a urma exemplul Tyrolului – o parte este a Italiei, alta, a Austriei. Dar este o singura regiune, cu patru libertati si o moneda”, a spus el.
Insa pentru Balcanii de Vest este greu sa patrunda in UE, ceea ce inseamna ca numeroase astfel de provocari raman prezente si viitoare.

- Advertisement -

PE ACELASI SUBIECT

Ultimele stiri

Facebook