In tumultul dezbaterilor cu privire la relatiile internationale actuale se uita, adesea, un lucru foarte simplu: Marea politica este facuta de Marile puteri! In aceasta perioada de pozitionare a fiecaruia dintre marii si mai micii jucatori de pe scena mondiala, Marile Puteri incearca sa isi aseze cat mai bine piesele pe tabla de joc, astfel incat sa ocupe pozitii avantajoase in competitia pentru viitor.
Sa vedem, succint, ce urmaresc principalii jucatori din arena internationala.
RUSIA vrea sa-ti mentina controlul in zona-tampon din vestul Federatiei – Belarus, estul Ucrainei, Crimeea, capetele de pod din Serbia si Ungaria; vrea sa-si consolideze pozitiile din Mediterana si Orientul Mijlociu – Siria, Libia; si mai vrea sa pastreze o carte de schimb si de joc cu Franta si Germania (North Stream I si II, Turk Stream etc).
Proiectarea puterii ruse spre exterior are loc insa pe fondul epuizarii rezervelor interne de putere pentru regimul lui Vladimir Putin. Totul a inceput, ca de obicei, intr-o gubernie indepartata, Habarovsk, in Extremul Orient Rus. Culmea este ca salvarea dlui Putin ar fi putut veni tocmai de la America dlui Trump, ceea ce s-a vazut din oferta de (re)primire a Rusiei in grupul celor mai industrializate state ale lumii, G-7. Nu mai este cazul, pentru Joe Biden, „Tarul” de la Kremlin este doar un „criminal fara suflet”. Jocul de sah al Kremlinului este acum in impas, tot esafodajul extern construit pana azi de maestrii rusi a vizat alianta cu China impotriva dominatiei globale a SUA. Acum, Putin trebuie sa aleaga. Va precupani oare realismul politic sau iluziile unei victorii asupra obsesiei americane?
Deocamdata, Germania a blocat invitarea Rusiei in G-7 si UE, ca entitate, incearca sa pastreze Moscova in orbita sa strategica aflata in constructie, impiedicandu-l pe dl.Putin de la un New Deal cu America care, din nou, ar exclude Europa de la marile decizii.
UNIUNEA EUROPEANA
La marea masa de joc, miza ultima este drumul pe care va merge omenirea in secolul XXI. Uniunea Europeana este cea mai mare provocare ideatica si, popate, cea mai promitatoare sansa pentru un proiect global, este solutia de cooperare si dezvoltare care a pus capat la secole de razboaie si confruntari. Si asta pe un continent unde razboiul a domnit intotdeauna.
Ei bine, in aceasta disputa care vizeaza rearanjarea centrelor de putere si a zonelor de influenta pe care le urmaresc, apare un paradox: s-ar putea ca, dintre marile puteri mondiale, China sa fie cea mai interesata in succesul Uniunii Europene! Nu America domnului Biden, nu Rusia domnului Putin. Drept urmare, nu ar trebui sa surprinda ca Europa de la Bruxelles joaca dublu cu SUA si Rusia. Europa vrea sa isi securizeze „Hinterland”-ul din Est si din Mediterana – care este (re)proiectata ca „mare nostrum”. In timpul acesta este nevoita sa negocieze foarte strans cu Turcia neo-otomana a lui Erdogan, sa neutralizeze rebelii din „Noua Europa” cu fonduri masive pentru relansarea economica de dupa criza coronavirusului si sa isi asigure preeminenta asupra zacamintelor de petrol si gaze din Mediterana si Libia. Europa Unita (care ar putea sa se intinda pana la Urali sau chiar pana la Vladivostok, dupa unii) nu se vede in viitor nici la remorca SUA si nici in vreun condominiu cu Rusia, ci doar ca al treilea mare pol de putere al Lumii, impreuna cu America si China. Trompeta franceza si motorul german se tureaza in sensul acesta.
STATELE UNITE ALE AMERICII merg neabatute inainte pe linia strategica anuntata de Joe Biden inca de la Conferinta de la Munchen (February 02, 2013, https://obamawhitehouse.archives.gov/the-press-office/2013/02/02/remarks-vice-president-joe-biden-munich-security-conference-hotel-bayeri). America lasa Levantul si nordul Africii in grija si sfera de influenta a Uniunii Europene, vegheaza asupra complicitatilor vinovate ale Frantei si Germaniei cu Rusia, impiedicand astfel o eventuala dezvoltare strategica anti-americana, si asuma fara conditii securitatea Europei de Est, sau, cum a numit-o Donald Rumsfeld, „Noua Europa”. Si, gata! In rest, America a „pivotat”, inca din timpul Administratiei Obama, spre Asia, unde a inceput acum „ingradirea” Chinei printr-un amplu si complex joc de aliante regionale. Nu este exclus sa vedem in curand Vietnamul – singura tara din regiune care a invins militar si SUA si China – in postura de lider al ASEAN!
CHINA este marea pierzatoare in urma pandemiei de coronavirus. Poate multi nu sesizeaza inca acest lucru, dar el va deveni tot mai evident odata cu trecerea timpului. Reputatia sa internationala este serios sifonata, razboiul comercial cu SUA a fost pierdut inca inainte de a incepe, iar acum are loc „relocalizarea” si „indiguirea” care vor duce China, in urmatorii 15-20 de ani, in randul puterilor de rangul al doilea. Tot ce vrea Beijingul acum este sa supravietuiasca macar la nivelul actual, ca principala manufactura a Lumii si ca putere internationala. China vrea sa pastreze libere drumurile maritime si terestre spre Lume si sa opreasca „indiguirea” sa in Asia. Pana unde este gata sa mearga pentru atingerea acestor obiective, nu stie nimeni. Beijingul, care este chiar mai putin transparent decat Moscova, joaca atent cartea Uniunii Europene si pe cea a Rusiei pentru a limita cat mai mult masurile impotriva sa, dar a gresit in Hong Konk, abandonand politica „o tara, doua sisteme”, si ca urmare Europa incepe sa devina sino-sceptica.
Asa cum spuneam, jocul global apartine celor mari. Cei mici trebuie sa se acomodeze, urmarindu-si, daca se poate, propriile interese. Cel mai adesea, acestea vizeaza supravietuirea si, abia dupa aceea, prosperitatea. Daca se poate.
