
Presedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a declarat, joi, ca intentioneaza sa candideze in scrutinul prezidential din 2024, informeaza publicatia The Hill.
Pe fondul speculatiilor conform carora ar urma sa aiba un singur mandat, Joseph Biden, in varsta de 78 de ani, a fost intrebat ce planuri are.
„Planul meu este sa candidez pentru a fi reales, acestea sunt sperantele mele”, a afirmat Joseph Biden, in prima conferinta de presa de la inceperea mandatului. Totusi, Biden a subliniat ca acestea sunt „sperantele” lui, dar nu vrea sa „faca planuri sigure inainte cu trei ani si jumatate”.
De asemenea, Joseph Biden a precizat ca intentioneaza sa mentina candidatura alaturi de actualul vicepresedinte, Kamala Harris. „Ma astept ca asa sa se intample, este o partenera extraordinara”, a subliniat Biden.
Un reporter a notat ca in acelasi moment al mandatului, in 2017, fostul presedinte Donald Trump anuntase deja ca va candida in 2020. „Predecesorul meu avea nevoie sa faca acest lucru. Predecesorul meu, o, Doamne, imi e dor de el”, a spus Joseph Biden razand, citeaza Mediafax.