Conflictul palestiniano-iranian cu statul Israel a tinut, in ultimele zile, capul de afis al agendei internationale, estompand evenimente poate mai importante pe plan global. Astfel, seria de convorbiri strategice ale noii administratii de la Washington a continuat miercuri, in Islanda, unde ministrii de externe american si rus s-au aflat fata in fata la prima lor intalnire de la alegerea lui Joe Biden ca presedinte al Statelor Unite. Prilej de evidentiere a diferentei uriase de abordare fata de intalnirea americano-chineza de la Anchorage, in Alaska. Acolo, confruntarea a fost deschisa, brutala chiar, impotriva tuturor uzantelor diplomatice, la Reijkavik, in schimb, Antony Blinken si Serghei Lavrov au asigurat ca sunt gata sa coopereze, pregatind terenul pentru o intalnire a presedintilor Biden si Putin. Tocmai de aceea, dincolo de stabilirea agendei convorbirilor la varf, s-au schimbat si avertismente puternice ca reflectie a diferendelor ce separa astazi cele doua vechi rivale la dominatia mondiala. Dar, in ciuda numeroaselor „divergente”, „viziunea noastra este ca, daca liderii din Rusia si Statele Unite pot lucra in cooperare” in fata provocarilor comune, „lumea va fi un loc mai sigur”, a subliniat Blinken. „Dar daca Rusia se va comporta agresiv impotriva noastra, a partenerilor nostri sau a aliatilor nostri, vom raspunde”, a avertizat secretarul de stat american, solicitand o relatie „stabila si previzibila”. La randul sau, Serghei lavrov a aratat ca „suntem gata sa discutam toate chestiunile, fara exceptie, cu conditia ca discutia sa fie onesta (…) si sa se bazeze pe respect reciproc”.
In fata presei, inainte de intalnirea cu usile inchise, schimbul a ramas politicos, in parametrii uzantelor diplomatice clasice – departe de marea confruntare care il opusese pe Antony Blinken omologului sau chinez la prima lor intalnire din martie, in Alaska. Presa internationala a fost foarte atenta la declaratiile ce au precedat intalnirea celor doi inalti diplomati intr-un moment in care relatiile lor sunt considerate a fi la cel mai scazut nivel de la sfarsitul Razboiului Rece. Astfel, in timp ce Antony Blinken parea ca vrea sa faca din Arctica o noua problema geopolitica, de fapt un test pentru o cooperare privind provocari comune, precum lupta impotriva incalzirii globale, Serghei Lavrov ridicase tensiunea cu remarci baritonale: „A fost clar pentru toata lumea, de multa vreme, ca acestea sunt pamanturile noastre, teritoriul nostru”, a spus el, referindu-se la Marele Nord, denuntand presupuse veleitati „ofensive” ale Occidentului prin intermediul NATO si al Norvegiei. „Activitatea militara” a Rusiei in Arctica este „perfect legala si legitima”, a pledat el. Avertismentul rusesc a provocat inevitabil un raspuns din partea lui Antony Blinken, care a solicitat „evitarea” unor astfel de „declaratii”, dar si „o militarizare” a Arcticii, un teritoriu vast si bogat in resurse naturale, adevarat patrimoniu al intregii omeniri.
Dar, inainte de intalnirea din Islanda, prilejuita de lucrarile Consiliului Arcticii care reuneste cele opt tari riverane din regiune (Statele Unite, Rusia, Islanda, Canada, Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia), Washingtonul a facut un gest impportant, menit de a atenua tensiunile bilaterale. Dupa ce saptamani intregi a lasat sa planeze amenintarea unor masuri punitive impotriva controversatului gazoduct Nord Stream 2 dintre Rusia si Germania, administratia Biden a decis, in cele din urma, sa nu sanctioneze principala companie implicata in proiect, Nord Stream AG, si pe directorul sau general, Matthias Warnig, fost ofiter STASI si un apropiat al lui Putin. Sanctiunile vor viza doar entitati minore, dar presedintele american a facut astfel o manevra politica, desprinsa parca din invataturile lui Sun Tzu, prin care a adus Germania mai aproape de Washington si a aratat Moscovei avantajele colaborarii cu SUA, facandu-i astfel o mare favoare, in pofida unei acerbe opozitii in Congres. Concret, decizia echivaleaza cu lumina verde pentru realizarea acestei conducte de gaz pe care Statele Unite, totusi, nu o doresc. In context, este interesant de aratat ca, potrivit destainurii facute pentru Reuters de o sursa bine informata, a fost „in interesul national al SUA sa renunte la sanctiuni”. La Washington, cand se vorbeste despre „interesul national” nu mai este de gluma. Sursa amintita a mai declarat ca administratia Joe Biden considera ca este important sa trimita un semnal cu privire la angajamentul sau strategic de a reconstrui relatiile cu Germania, care au fost grav deteriorate in timpul fostului presedinte Donald Trump. La randul lor, oficialii rusi au anuntat ca masura ar putea ajuta la refacerea legaturilor Washingtonului cu Moscova.
Se joaca asadar o partida strategica cu importante implicatii europene dar si globale. Sigur ca „marele joc”, cum l-a numit Zbigniew Brezinski, este acum doar in faza mutarilor de deschidere. Primii care au mutat sunt americanii, dar este limpede ca, dupa renuntarea de catre Washington la sanctiunile impotriva North Stream 2, se asteapta de la Berlin deschiderea in consecinta a jocurilor in vecinatatea apropiata a UE, unde este si frontiera de est a NATO, acolo unde Germania este un actor major si poate impune directii euro-atlantice in toate domeniile. Si, in context si la doar cateva zile distanta, este interesanta de amintit declaratia presedintelui Germaniei de sustinere totala, fara echivoc, a drumului european al Republicii Moldova. Berlinul a transmis un semnal puternic la nivel international ca la Chisinau a aparut, in sfarsit, un partener care merita incredere: „Doamna presedinte Maia Sandu ne-a impresionat cu programul de reforme pe care ni l-a prezentat, care se extinde asupra tuturor domeniilor. Este un program reformator pentru care nu pot decat sa-mi declar absolutul respect. Noi, in Germania, va uram nu pur si simplu mult succes, ci vrem sa va sprijinim din rasputeri”, a mentionat presedintele Frank-Walter Steinmeier. Fara indoiala, Kiev si Tbilisi asteapta la rand. Cum spuneam, acestea sunt mutarile de deschidere, dar miza uriasa pentru competitia globala depinde in primul rand de resetarea relatiei dintre Washington si Moscova. O rasturnare a „balansoarului strategic” pe care Obama nu a reusit-o atunci cind a decis pivotarea spre Asia si „resetarea” cu Rusia, dar pe care Biden o readuce acum pe masa de joc.
De la sosirea sa la Casa Alba, in ianuarie, presedintele Biden a aratat o mare fermitate fata de Rusia lui Vladimir Putin, mergand pana la a-l descrie drept „ucigas fara suflet” pe liderul rus – marcand si mai bine ruptura de predecesorul sau republican Donald Trump, acuzat de toleranta fata de Tarul de la Kremlin. Moscova si Washingtonul au schimbat acuzatii vehemente si sanctiuni dure de la inceputul mandatului democratului. Dar, Rusia nu este o amenintare majora pentru America, asa cum este China carei putere economica si militara creste exponential. In plus, Putin poate fi autoritar, Rusia poate fi militarista, dar nici Putin si nici Rusia sa nu sufera de intoxicatia comunista, Moscova nu este o amenintare existentiala, de sistem, asa cum este Beijingul rosu al lui Xi Jinping. Pe balansoarul strategic, inventat la sfarsitul anilor 60 de Henry Kissinger, „raul cel mai mic” poate fi totusi operationalizat pentru a incercui si izola „raul cel mare”. De aici si nevoia de calmare a tensiunilor existente intre cele doua mari puteri nucleare si vechi adversare strategice. Pentru a realiza acest lucru, Joe Biden si Vladimir Putin se vor intalni, in primul lor summit, intr-o tara europeana, poate in iunie, cel mai tarziu in iulie, oricum dupa reuniunile liderilor G7 si NATO care, fara indoiala, vor afisa un front comun anti-Rusia. „Credem ca acest summit va avea loc in urmatoarele saptamani”, a confirmat seful diplomatiei americane. „Deocamdata, nu exista un acord asupra timpului sau locului. Inainte de a ne pune de acord asupra acestor puncte, trebuie sa analizam pozitia Statelor Unite cu privire la ordinea de zi”, a nuantat si vice-ministrul rus de Externe, Serghei Riabkov.
Resetarea relatiilor SUA-Rusia si SUA-Germania ar fi salutara pentru soarta competitiei globale, fara indoiala, dar starneste si multa ingrijorare in tarile Noii Europe, cum inspirat a formulat Donald Rumsfeld, fostul secretar de stat american al Apararii (1975-1977 si 2001-2006). Astfel, renuntarea la sanctiunile americane impotriva Nord Stream 2 este o surpriza pentru tarile din estul Europei, deoarece „la viitoarea intalnire intre Joe Biden si Vladimir Putin, America si-ar slabi pozitia de negociere”, considera Warsaw Institute care se intreaba daca aceasta nu este de fapt o intoarcere la politica lui Barack Obama, atunci cand americanii lasau afacerile europene in seama Berlinului?! In mod surprinzator pentru estici, Biden face astfel un pas inapoi, in loc sa-si intensifice pozitia de negociere la viitoarea intalnire cu Putin. Michael McCaul, un republican de top din Camera Reprezentantilor a SUA, pune la randul sau degetul pe rana aratand ca Nord Stream 2 „este un proiect rus cu influenta maligna, care ameninta sa adanceasca dependenta energetica a Europei de Moscova, sa faca Ucraina mai vulnerabila fata de agresiunea rusa si sa ofere miliarde de dolari in „cuferele” lui Putin”. Finalizarea Nord Stream 2 va fi o lovitura pentru aliatii loiali ai Americii din Europa Centrala si de Est: Ucraina, Polonia, Slovacia si tarile nordice.
Temerile capitalelor central si est-europene sunt intemeiate. Negociate atat de des de marile puteri de-a lungul istoriei, statele Noii Europe se tem ca o proaspata concordie intre Vest si Moscova s-ar realiza intre altele, din nou, pe socoteala lor. Si nu fara indreptatire. Cu doar cateva zile in urma, Vladimir Putin, a facut noi declaratii legate de drepturile pe care le-ar avea Rusia. „Toti vor sa ne muste de ceva si sa inhate ceva de la noi. Insa, ei trebuie sa stie – cei care intentioneaza sa faca asta – ca noi le vom sparge dintii tuturor, astfel ca ei sa nu mai poata musca”, a afirmat Putin. „Multi vor sa puna piedici Rusiei pentru ca o considera prea mare si de temut. Cred despre aceasta tara ca este prea mare chiar si dupa ce si-a pierdut „o buna parte din teritoriile istorice dupa destramarea Uniunii Sovietice”. „Uniunea Sovietica nu este nimic altceva decat Rusia istorica, doar ca ea se numea altfel si continutul ideologic era, desigur, altul, insa din punct de vedere geopolitic aceasta este Rusia istorica. De imensitatea noastra se tem toti”, a afirmat liderul de la Kremlin.
Rusia este, asadar, continuatoarea URSS, si interesele ei sunt eterne. Exact de acest lucru se tem est-europenii care nu au uitat cum tancurile sovietice au impus comunismul in aceasta parte a lumii, despartindu-i pentru jumatate de veac de familia europeana din care faceau parte. Spre deosebire de raportarea la Rusia, pentru Europa Centrala si de Est, China nu este o amenintare. Este departe, nu revendica teritorii disputate istoric, ba chiar propune formule de cooperare economica si comerciala interesante pana si pentru Vestul continentului. De ce i-ar interesa confruntarea dintre America si China? La nivelul comun, popular, aceasta este perceptia generala. Elitele politice si mass-media au o responsabilitate grea pentru aceasta stare de lucruri nearatand si neexplicind indeajuns miza confruntarii sistemice pentru viitorul Lumii. Pentru ca, dincolo de competitia economica si comerciala, se afla confruntarea, poate finala, dintre autoritarismul tuturor dictaturilor si democratia liberala care a facut posibila globalizarea, progresul si bunastarea lumii de astazi. Batalia dintre sisteme ii priveste si pe est-europeni. Dupa experinta tragica a trairii in comunism, nu le poate fi indiferent in ce fel de lume vor trai in viitor. Razboiul dintre Intuneric si Lumina continua. Vom avea o dictatura globala sau o lume libera si democratica? Vom trai si vom vedea. Poate.
