Mai intai a fost intalnirea de „soc si groaza”, din martie, de la Anchorage, in Alaska. Acolo, la jumatatea drumului intre Beijing si Washington, dupa multa vreme de razboi tout azimuts intre cele doua super-puteri ale secolului XXI, s-au intalnit, in sfarsit, fata in fata, ministrii de externe si nu numai, dupa cum vom vedea. Pentru ca, de fapt, delegatia chineza a fost condusa de tovarasul Wang Yi si nu de ministrul de externe Yang Jiechi, prezent si el la fata locului.
Tovarasul Wang conducea pe tovarasul Yang pentru ca pur si simplu reprezenta Partidul Comunist Chinez fata de care guvernul Republicii populare nu este decat un simplu executant. Nu insist, ati inteles ideea! Cert este ca domnul Antony Blinken, cum ar veni ministrul de externe american, le-a cam dat cu masa de negocieri in cap – dupa cum plastic se exprima content directorul de la defense.ro – celor doi chinezi osificati in peste 5000 de ani de sofisticata diplomatie. Clar, nu se asteptau! Domnul Blinken i-a facut praf si pulbere, aruncandu-le in prea-cinstitele fete toate abuzurile si incalcarile flagrante ale normelor internationale comise de China impotriva Americii, in particular, si a lumii democratice, in general. Inghitindu-si cu greu indignarea, cei doi mandarini rosii au citit degraba foile aduse de acasa acuzand la randul lor America de toate relele lumii, in special pentru istoria sa de „invazii si imperialism”, aratand cu degetul catre Black Lives Matter si „rasismul” din interiorul societatii americane, un fel de fiecare cu paiul lui si barna din ochiul celuilalt.
Oricum, nu a fost degeaba. Proaspat festelit, tovarasul Yang Jiechi, ministrul chinez de externe, s-a intalnit imediat, in varianta de avarie maxima, cu omologul sau rus, gospodin Serghei Lavrov. Ei, sigur, gospodin pe dinafara, inauntru la fel de rosu si de revolutionar ca un ou de Paste fata de vechea traditie. Estul este in ascensiune, iar Vestul in declin, au conchis repede cei doi, convenind ca sunt coapte conditiile pentru a se da lovitura de gratie unui sistem mondial dominat de democratiile liberale occidentale. Si, pentru a clarifica strategia ce trebuie urmata, au identificat principalii pioni ai influentei globale americane in lume: puterea militara si controlul asupra sistemului financiar international. Deja, in plan militar, Moscova si Beijingul au erodat semnificativ superioritatea militara a Washingtonului, dupa cum recunosc chiar oficiali de la Pentagon. Iar atacul la dolar (China va introduce in curand un yuan digital) vine intr-un moment favorabil, in care deficitul public al Statelor Unite a explodat ca urmare a consecintelor pandemiei. Si, desigur, au mai vorbit ei si altele, departe de urechile si microfoanele curiosilor.
In timpul acesta, la Washington, presedintele Statelor Unite, domnul Joseph Robinette Biden Jr, John pentru apropiati si vreo 7 miliarde de oameni, a fost lovit de un brusc acces de sinceritate recunoscand public ca, in opinia sa, gospodin Vladimir Putin este „un criminal fara suflet”, iar tovarasul Xi Jinping, cu toate ca „este foarte inteligent, nu are nici un os democratic – nici macar unul cu d mic”. Ei, va dati seama, caz de fandaxie mondiala! Si ce sa vezi, asa, ca din intamplare si fara nici o legatura, probabil, cu intalnirea Yang-Lavrov, reteta ruseasca a detonarii conflictelor inghetate a inceput sa se aplice si in Asia indepartata. Brusc, tovarasul Kim Jong-un a inceput, din nou, sa se ratoiasca la America imperialista, iar avioanele si navele militare chineze au trecut la provocari pe fata in stramtoarea Taiwan.
Coincidenta, la capatul celalalt al balansoarului geostrategic, in Europa, Rusia a trecut la masarea de trupe si tehnica grea la frontiera cu Ucraina. Au facut la fel ca in acupunctura, in punctele energetice cele mai sensibile se aplica presiunea care va misca intregul organism. Pericol! Razboi iminent! NATO se agita, Europa la fel, iar America, adica domnul Biden pune mana pe telefon si il invita pe gospodin Putin la o discutie face-to-face. Kremlinul exulta, Beijingul rade dupa paravane, fraierii astia de democrati, cu scrupulele lor cu tot! Dar nu stiu tovarasii acestia ca tot cine rade la urma, rade mai bine… Nu stiu, sau, chiar mai grav, se fac ca nu baga de seama ce probleme uriase au cei doi mari revizionisti chiar in relatiile bilaterale, ce asimetrii strategice si dezechilibre demografice si economice apasa asupra „marii prietenii” si aliante impotriva Occidentului democratic.
Pentru ca, intradevar, competitia actuala este intre SUA si lumea democratica, pe de o parte, si China, Rusia, Iran, de cealalta parte. Dar sa ramanem la jocurile celor mari, singurele care conteaza. Avand in SUA competitorul comun suprem, China si Rusia incearca sa provoace „o anumita sinergie” care sa puna America in situatii defavorabile pe esichierul global si in defensiva generala fata de fortele revizioniste. Pentru atingerea acestui obiectiv, Rusia si China, state totalitare, sunt dispuse sa reintroduca politica de forta pe plan mondial, asa cum semnalizeaza dealtfel si in Hong-Kong, si in Taiwan, si in estul Ucrainei. Ceea ce Ghidul noii Strategii Nationale Intermediare de Securitate a SUA, lansat in februarie 2021, semnalizeaza clar aratand ca Rusia si China sunt principalele amenintari asupra securitatii Americii. Si, intrucat este vorba de doua puteri mondiale revizioniste fata de actuala ordine internationala, aceasta inseamna, de fapt, amenintari asupra securitatii mondiale. Ceea ce creeaza, in fapt, un nou Razboi Rece.
Dar sa revenim la relatiile dintre ursul morocanos si lupii cei rai. Dupa ce, in anul 2019, a avut loc intalnirea de la Sankt Petersburg intre Xi Jing-ping si Vladimir Putin, relatiile ruso-chineze s-au extins nu doar in domeniul economic si financiar, ci si in cel militar si de securitate. S-a dezvoltat cooperarea in privinta tehnicii militare, a schimbului de tehnologii, s-au dezvoltat proiecte in spatiul cosmic, exercitii militare comune, domeniile fiind permanent extinse. Dar, poate cel mai important, s-au dezvoltat puternic relatiile comerciale, o dezvoltare inegala intre un colos economic, China, si un pitic cu economie de lumea a treia, Rusia. Toate acestea pe fondul realitatii ca, dupa cum atrag atentia specialistii, dintotdeauna China a privit cu superioritate relatia cu Rusia. Richard Nixon, de exemplu, spunea ca “problema majora intre cele doua tari este ca cea mai mare putere asiatica se considera superioara si mai civilizata decat Rusia”.
Fara indoiala ca vechimea civilizatiei, cultura, stiinta si organizarea confera Chinei un statut special in lume. Astazi, aceasta superioritate este data nu doar de realitatea apasatoare a celor aproape un miliard si jumatate de chinezi, ci si de produsul national brut care este de 14 trilioane de dolari, situand China pe cel de-al doilea loc in lume. In timpul acesta, Rusia are o populatie de numai 145 de milioane de locuitori, iar produsul national brut al Rusiei este de 1,7 trilioane de dolari, mai mic decat al Italiei sau al statului Texas din mult hulita America. Si, potrivit studiilor de specialitate, populatia Rusiei va continua sa scada pana in 2050, in timp ce populatia Chinei, in cel mai rau (bun?) caz, va stagna. Pe de alta parte, astazi China cheltuie de patru ori mai mult decat Rusia pentru inarmare, transformand Armata Populara de Eliberare, din client al Armatei Rosii in achizitia de echipamente, in competitor pe piata mondiala. In plus, China ocupa o pozitie centrala in economia Rusiei, fiind cel mai mare partener al acesteia in schimburile comerciale, cu o valoare de peste 100 de miliarde de dolari, ceea ce, intre altele, asigura fondurile de investitii, echipamente industriale si tehnologii, inclusiv 5G, pentru Rusia. La acestea se adauga tehnologiile si procedurile de supraveghere in masa a cetatenilor aplicate deja pe scara larga in China si transferate acum si in Rusia.
Cu toate acestea, specialistii militari sunt de parere ca, pentru a proteja vulnerabilitatile Rusiei in fata SUA, Beijingul afiseaza o cooperare mai stransa cu Moscova decat ar fi in realitate. Foloseste insa aceasta strategie pentru a putea dezvolta, in zonele de interes comun, relatiile militare pe care le are cu Rusia. Pentru exemplificare, in aceasta categorie ar putea intra exercitiile comune in marile din estul si sudul Chinei, Pacificul de vest, Marea Neagra si Marea Baltica.
In sfarsit, dar nu in cele din urma, un dosar incuiat in seifurile ambelor state incearca sa ascunda potentialul exploziv care se gaseste in Extremul Orient, in Siberia, acolo unde milioane de chinezi trec astazi frontiera cautand de lucru si o viata ceva mai buna. Si nu poti sa nu te intrebi daca, in cazul Kosovo, Rusia nu incearca sa impiedice aplicarea unui anumit principiu de drept international in cazul etnicilor albanezi, nu atat de dragul Serbiei, cat mai ales, de dragul si in propriul interes, pentru a impiedica potentiala auto-determinare chineza din Siberia!? In acest context este foarte interesant si chiar instructiv ca intre China si Rusia exista o conventie de colaborare, valabila din 2019, prin care liderii celor doua tari au stabilit sa nu se opuna atunci cand cealalta parte are interese intr-un anumit domeniu! Suna cunoscut, nu-i asa?! S-a mai intamplat ceva similar la 23 august 1939, intre Rusia si Germania. In prezent, Beijing si Moscova au opinii diferite referitor la Crimeea, Abhazia si Osetia de Sud, unde China prefera sa fie neutra. Si, normal, China nu agreeaza nici vanzarile de echipamente militare din Rusia catre India. Dar nu se opune…
Deocamdata, nevoia revizuirii sistemului internatiuonal si identificarea inamicului care le sta in cale, SUA, au facut ca Rusia si China sa stranga randurile si sa dezvolte relatii din ce in ce mai apropiate. Strategii rusi si chinezi sunt de parere ca orice dezvoltare militara din estul Chinei va distrage atentia SUA de la o implicare mai accentuata in Europa, ceea ce ar fi in favoarea Rusiei. Astfel incat se apasa pe butoanele conflictuale din Coreea de Nord, Marea Chinei de sud, stramtoarea Taiwan si, la o adica, merge si cu insulele japoneze. La fel cum, daca apare nevoia depresurizarii Chinei, se apasa pe butoanele conflictelor „inghetate” de la periferia Europei sau, daca e nevoie de mai mult, a celor „dezghetate” din Orientul Mijlociu. Acest tip de strategie a „balansoarului strategic” demonstreaza o data mai mult, daca mai era nevoie, cat de importanta este cooperarea Uniunii Europene cu NATO in contextul in care, probabil, Europa nu s-ar putea baza pe intreaga capacitate de lupta a Americii implicata, foarte posibil, pentru a stavili amenintarile din Indo-Pacific.
Revenind insa la ceea ce submineaza pe termen mediu si lung realizarea unei aliante intre cele doua puteri revizioniste, China si Rusia, ajungem inevitabil la problema lidershipului. Orice militar va va spune ca o alianta trebuie sa aiba un conducator si sa urmeze niste reguli. Or, dupa cum spunea recent un respectat analist militar, ADN-ul Rusiei, la fel ca si cel al Chinei, nu poate accepta situatia de subordonare. In intreaga sa istorie, Rusia nu a acceptat pozitia de „junior partner”, impunandu-si autonomia strategica, cu orice costuri. Dovedeste acest lucru chiar proiectul rusesc al „Greater Asia” prin care Moscova urmareste consolidarea pozitiei sale in Uniunea Economica Eurasiatica, care incepe sa-si piarda actualitatea, ca si in Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva al carei lider (inca) este. Atentie, China nu face parte din aceste organizatii, considerandu-le un handicap de securitate in relatia cu Rusia!
Abili combinagii, vechii maestri de sah de la Kremlin incearca, in acest timp, sa dezvolte conexiuni cu acele state in care relatiile Chinei sunt in regres, intre care India, Japonia, Filipine, Indonezia si Vietnam. In relatiile China-Rusia exista o competitie insolubila pentru suprematie. Competitia dintre Kremlin si Beijing, nu numai in Asia, dar si in Europa sau in Africa, este bine camuflata. Dar, undeva, in spatele usilor inchise de la Beijing, un chinez mic este foarte suparat, desi continua sa zambeasca. Deocamdata. Iar la Kremlin, in spatele zidurilor rosii, rusul-etern priveste cu un ochi spre Asia, cu altul spre Europa si se pregateste sa negocieze cu America. Si mai interesant este ca si americanul tot cu rusul vrea sa discute, nu cu chinezul la care s-a cam rastit in Alaska. Asa ca, pe balansoarul strategic, unde America cam sta la mijloc acum, nu ar fi exclus ca micul chinez sa ramana in cele din urma cu picioarele in aer.
